Trei tinere cineaste, trei prietene, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu, Ana Agopian, scriu împreună un scenariu şi le iese. De obicei, o idee la mai multe mâini are părţi interesante, dar nu e foarte unitară. În cazul de faţă, spiritul lor fin de observaţie le-a ajutat să pună laolaltă puncte de vedere asupra vieţii de cuplu şi tipologii dintr-un evantai larg. E o plăcere să urmăreşti cadru după cadru acest film regizat de Iulia ca un documentar de ficţiune de lungmetraj. Stilul direct, franc dă foarte bine şi aduce doza de credibilitate a tuturor personajelor.
Filmul este împărţit în zile, fiecare cu insertul ei pe ecran şi, pe măsură ce timpul trece, scenele se lungesc, se înmulţesc, detaliile, discuţiile devin definitorii pentru personaje. Producţie independentă şi curajoasă, proiectul actorilor Dragoş Bucur, Doru Boguţă şi Alexandru Papadopol trebuia să implice în poveste pe toţi elevii de la şcoala lor de film. Aşadar, 34 de personaje într-o istorie cu vino-ncoace. Şi pariul e câştigat, de la titlu până la frumosul, caldul, cadru de final.
Fiecare personaj se prezintă pe rând într-un film în film, în scene mici alb-negru, înregistraţi de operatoarea din tabăra de vindecare a cuplurilor. La început numai câte unul singur, pe rând, urmat mereu de partenerul care contrazice comic ce a spus cel dinainte, apoi, pe măsură ce zilele se scurg, amândoi în cadru cu replici hazoase şi mereu de contrast, semnificative pentru relaţia lor şi o situaţie de cuplu în general. Înregistrările lor alb-negru sunt sparte de scenele color cu restul activităţilor din tabără, cu situaţiile de culise ale organizatorilor, cu problemele particulare ale profesorilor. Şi, chiar dacă alternanţa aceasta susţinută la fel de la început până la sfârşit se lălăie puţin, există un ritm şi un suflu al replicii la fix care nu te lasă să te plictiseşti.
Cadru strâns şi plăcut (sigur, buget mic, film independent), dar care aduce fără ostentaţie un aer cool şi modern atât de binevenit. În fond, nu se pot întâmpla toate filmele româneşti în bucătărie.
O poveste despre angoase, despre frustrări erotice, prietenie şi apropiere pusă cu surdină veselă în imagini clare, pe înţelesul tuturor. Plasarea mereu a personajelor lateral în cadru dă filmului o plasticitate în plus. Ca şi fundalurile verzi, neutre, ce te forţează să te concentrezi şi mai bine pe replică. Absenţa muzicii deseori accentuează situaţia imediată de "ca-n viaţă".
Sunt câteva reality show-uri străine care pot să fie văzute şi la noi, cu exact provocarea de aici. Un număr de cupluri mai mult sau mai puţin disfuncţionale vin într-o vilă, unde vor sta toţi până la eliminare sau câştigul premiului cel mare. Au probe de depăşit şi lecţii de învăţat, camerele puse pe ei îi desconspiră vigilent şi toate soluţiile sunt dramatice, aprige, deloc comice. O luptă serioasă pentru supravieţuire, pentru fericire. În filmul românesc, conceput şi el ca semi-documentar / semi-reality show, pe lângă morală, bila albă cea mai mare o reprezintă umorul. Cu uşurinţa, lejeritatea unui film de vacanţă, dar cu probleme grave, profunde, de interes universal. Finalul gen They Shoot Horses, Don't They?, dar cu frâna pusă, încheie tandru o poveste bine scrisă.
Multe prim-planuri pun în valoare o distribuţie în bloc frumoasă. Toţi tinerii actori au sclipirile lor, regizoarea având răbdarea să le ofere tuturor o şansă ca spectatorul să şi-i lipească de suflet. Le doresc şanse bune în viitor. Love Building 2 de care s-a vorbit mai în glumă mai în serios la conferinţa de presă să fie încă o treaptă pentru o carieră în film sau televiziune.
Cei trei principali, profesorii, desigur fiecare cu problemele lui amoroase, adaugă şi ei farmec filmului. Lejeritatea, vivacitatea talentatului Dragoş Bucur, caracterul mai introvertit, cerebral, al lui Boguţă se completează comic cu partitura lui Alexandru Papadopol. Acesta revine în prim plan în film cu un rol în care a găsit cheia exactă a unui personaj timid, credibil, ataşant, necaricatural. Ochelarii din dotare ca armă şi instrument, freza cu breton, dar mai ales mimica constipată îl ajută pe Papi să fure uneori filmul. Bravo, îl aşteptam să dea lovitura iar după Occident.
Filmul ridică cu delicateţe şi subtilitate foarte multe probleme, semne de întrebare legate de cupluri de vârste diverse. Rezolvările şi blocajele, iritările şi compromisurile, lupta pentru putere şi control între sexe în zeci de detalii, uşor de recunoscut de toată lumea. Un film pentru toată familia aşadar, modern, viu şi isteţ, un proiect de aplaudat, în care s-au implicat foarte mulţi şi au ajutat, pe care e bine să îl vezi cu prietenii. Dramedia psihologică a circulat deja mult la festivaluri, a luat premii, are noroc de distribuitor puternic. Va deveni lesne o comedie populară. Place, amuză des, dă de gândit. Perfect.