Pe de o parte sunt Cei trei crai de la răsărit / Papadopol, Bucur, Boguţă / trei terapeuţi care conduc un grup de reparare a relaţiilor de cuplu / trei bărbaţi rataţi sentimental care nu reuşesc să găsească soluţii pentru propriile probleme şi care, în final, nu găsesc soluţii nici pentru participanţii la grupul de terapie (nici n-ar avea cum, având în vedere cât de puţină interacţiune efectivă există între ei şi cupluri). Pe de altă parte sunt oamenii care vor să îşi salveze relaţiile, câteva cupluri heterosexuale, două cupluri de lesbiene şi soţia unui politician care a venit singură şi care ajunge în patul unuia dintre terapeuţi. Problema e că, toţi oamenii ăştia ajung să fie doar atât: mulţi oameni strânşi la un loc cărora, pe parcurs, aproape că le uiţi asocierea cu problema de cuplu pe care o au (aceasta fiind menţionată de la introducerea personajelor printr-un mesaj afişat pe ecran sub forma unui singur cuvânt: mama soacră, infidelitate, rutina) din cauză că nu fac suficiente acţiuni astfel încât să se individualizeze (nici fiecare în parte, nici ca pereche), nu trec printr-un proces în care relaţia să o ia într-o direcţie sau alta.
Deşi a avut succes la public, filmul rămâne destul de superficial în tratarea subiectului ales, monologul final al personajului interpretat de Dragoş Bucur (se revoltă în faţa metodei de recompensare a participanţilor - li se oferă o vilă la munte pentru o relaţie reparată) în care vorbeşte cu patos despre "felul în care oamenii ăia luptă pentru sentimentele lor", nu are greutate pentru că lupta la care el se referă nu are greutate, pentru că personajele implicate nu au, în sine, greutate. Dacă, totuşi, demersul s-a vrut a fi altul şi anume unul de detaşare, de ironizare a relaţiilor şi a tipologiilor umane, reduse la o singură dimensiune, filmul rămâne tot superficial, pentru că nici dimensiunea asta nu e terminată sau explorată îndeajuns.
Aşadar, câteva ingrediente bune într-o reţetă care face poftă. Peste ele puse prea multe ingrediente mărunte şi nenecesare. Un amestec care, pus pe farfurie arată bine, dar odată servit lasă de dorit. Iulia Rugină mai promite o porţie, deci mai băgăm o fisă. Poate Love Building II n-o să se dărâme.