Gigi Căciuleanu la Festivalul Ideilor. Libertate, respiraţie, precizie - Festivalul Enescu, 2013

Aş putea să vă spun data, locul şi cadrul acţiunii. Să povestesc biografia invitatului. Aş putea şi să fac un rezumat al uneia dintre cele mai frumoase ore trăite în acest festival Enescu.
 
Prefer să las însă aceste date importante altcuiva, pentru că întâlnirea cu Gigi Căciuleanu a fost unul din acele momente de viaţă în care nu poţi fi decât tu însuţi, prin puternică empatie cu personajul fermecător din faţa ta care se exprimă atât de sincer şi direct, încât te obligă să uiţi de toate convenţiile mentale.


Drept pentru care, la această întâlnire, n-am putut fi decât eu compozitoarea, căci ceea ce a spus, respirat, dansat şi comunicat Gigi Căciuleanu nu a făcut altceva decât să confirme, încă odată, faptul că arta este una singură şi se dezvăluie printr-o multitudine de faţete nouă, tuturor.
 
Poveştile celui ce învăţa să danseze au fost adevărate lecţii de libertate interioară, ca aceea a compozitorului care, aflat în faţa foii goale cu portative, caută cu durere în interiorul său filonul cel mai potrivit următoarei muzici.
 
Poveştile coregrafului mi-au reamintit despre constrângerile compozitorului, despre precizia organizării sentimentului în formă descifrabilă pentru public, despre rolul aproape administrativ pe care orice creator îl resimte atunci când trebuie să transmită produsul travaliului său. Am recunoscut şi curajul de a pune în prim plan intuiţia, inspiraţia, momentul de graţie care poate transforma soarta unui spectacol sau care îl poate genera pur şi simplu.
 
Poveştile balerinului-interpret m-au purtat în zona cea mai fragilă a creaţiei: relaţia cu publicul, care poate fi avizat sau nu, care poate reacţiona atât de divers la aceeaşi producţie, pentru că a fi impresionat implică o gamă extinsă, infinită de sentimente şi de manifestări exterioare/interioare ale acestora.
 
Exerciţiul de respiraţie pe mişcarea braţelor a fost o lecţie despre firesc şi nefiresc în artă şi virtuţile ambelor ipostaze atunci când doreşti să te exprimi onest, cu precizie şi coerenţă.
 
Pentru că a vorbit fiecăruia pe limba sa (cum altfel când eşti autentic şi pozitiv?),  şi întrebările publicului au fost extrem de personale, veritabile deschideri spre sine. Răspunsurile, pe măsură. În totalitatea ei, întâlnirea cu Gigi Căciuleanu a fost ca scrierea unei compoziţii pentru un instrument solo, în care foloseşti cât mai mult din posibilităţile tehnice pe care acesta le posedă, însă cu foarte multă atenţie, pentru că efectele stranii nu pot rezista oricum: trebuie să fie trăite veritabil din interior şi ridicate la rang de idee.