Cu şase ani în urmă, în 2007, mă număram printre spectatorii vrăjiţi la finalul celui de-al doilea concert pe care exact aceiaşi muzicieni excepţionali îl ofereau în premieră în România. Aceiaşi, cu o excepţie notabilă: silfida brună cu voce de porţelan, Montserrat Figueras, doamna Savall în viaţa de zi cu zi. Atunci auzeam pentru prima oară Chacona A la vida bona, Guaracha Ay Que Me Abraso, Dindirin... Atunci tresăltam în scaun pentru această muzică atât de departe de convenţie, atât de aproape de mine şi de gândul celor care eram, parcă, telecomandaţi de forţa sugestivă a unei viola da gamba, a unei teorbe, a unei harpe, a unei tamburine, a unei voci de sopran.
Şase ani au trecut peste chipurile celor din Hesperion XXI aşa cum, probabil, se văd şi pe feţele noastre. Contratenorul de atunci, cu un chip aproape renascentist, are acum o barbă de patriarh. Unul dintre ghitarişti, pe atunci rubicond, acum are obrazul brăzdat. Savall însuşi, seniorial în straiele lui negre şi emblematica eşarfă stacojie, şi-a păstrat aparenţa de portret de Velazquez, chiar dacă barba e mai înspicată. A mers prin timp cu aceeaşi demnitate suverană, chiar dacă, de aproape doi ani, merge singur, fără o voce de porţelan alături. A rămas, însă, aceeaşi bucuria de a face muzică. Nu s-a schimbat scânteia din ochii lor, care trece de la unul la altul, care luminează un surâs în faţa unei întorsături neaşteptate de frază sau, dimpotrivă, anunţă un pasaj îndelung repetat şi iubit. E la fel chimia stabilită cu publicul, fără vorbe multe, chiar şi fără interpelări vizuale directe, ci doar din transmiterea unei istorii muzicale al cărei fir roşu este sufletul.
Spectacolul Dinastia Borgia (căci nu am să-l numesc concert, dată fiind dimensiunea lui dramatică evidentă) este o nouă vitrină a comorilor pe care Savall-Hesperion-Capella le au înscrise cvasi-genetic: perfecţiune, profunzime, vervă, emoţie s-o atingi cu mâna. Apariţiile lor în România sunt parte din devenirea mea ca om, aşa cum orice întâlnire faţă în faţă cu Savall m-a făcut să îmi doresc să fiu cu un pas mai aproape de mine însumi. Am lăcrimat, aşadar, pentru că am învăţat (şi de la Savall & co.) că muzica se ascultă cu sufletul. S-au făcut şase ani de când am primit această lecţie. Parcă a fost acum câteva secunde.
"Très beau. Comme toujours, d'ailleurs." A fost al patrulea interviu cu Jordi Savall. Doar câteva cuvinte pot reprezenta o recompensă spirituală fără egal.
Neaşteptat de savuroasă întâlnirea cu grandiosul Eric Halfvarson, Hagen din Amurgul Zeilor de duminică, 22 septembrie 2013. Pentru mine, Halfvarson rămâne Marele Inchizitor par excellence. I-am completat azi imaginea de actor-cântăreţ cu profilul unui om bogat ca un corn al abundenţei, minunat de descusut, cu o voluptate a cuvântului (rostit şi cântat) dublată de un umor autentic şi imediat molipsitor. O plăcere de om.
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..