Continuu să nu mă dau în vânt după această Orchestră Naţională a Rusiei, al cărei sunet mi se pare uscat, pleşuv, iască. Voi isca un iureş, fără îndoială, dar nici Boris Berezovski nu m-a rupt în două. E adevărat, mie mi s-a tăiat încă de la ţinută: costum de controlor, cămaşă hâită, curea de funcţionar sumeţită sub o burtă deloc neglijabilă. Mi-am mai pus lumea în cap o dată, dar, pentru mine, un artist este inclusiv imaginea pe care o proiectează. Nigel Kennedy, David Garrett, Cameron Carpenter, Jean-Yves Thibaudet - doar câteva exemple care au renunţat la frac, nu şi la stil.
Să vorbim despre Liszt, eventual, nu? Dinamic, fibros şi... parcă puţin fuşerit. Iar bis-ul din creaţia lui Debussy mi-a adus aminte, încă o dată, că cea mai pe gustul meu variantă de Clair de lune am auzit-o cu nimeni altul decât Viniciu Moroianu. Şi nu era nici Festival, ci un concert de stagiune la Ateneu...
O voi aştepta pe Anita Hartig într-unul din marile ei roluri de operă sau, măcar, într-un concert sau recital. Partitura de soprană din Mahler II mi se pare o ramă prea ingrată pentru a-i fixa fotografia sonoră. O prezenţă scenică fermecătoare, însă.
Ziceţi că m-am făcut cam mofturos pe final de Festival? O fi oboseala de vină. Ne vedem mâine. La romantici cedez printre primii şi mă fac blând ca un miel.
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..