Jacques sau profesionalizarea - Jacques sau supunerea

Rare sunt cazurile în care un regizor se ataşează în asemenea măsură de opera unui dramaturg încât să devină purtătorul de drapel al mesajului sau artistic. Tompa Gabor, prin devotamentul şi exemplaritatea cu care-l montează, urbi et orbi, pe Eugen Ionesco de un număr de ani, este unul dintre aceste cazuri fericite. El s-a afirmat hotărât ca un promotor deosebit de înzestrat al descifrării limbajului destul de sofisticat al teatrului numit "absurd", devenind curând un reper imposibil de ocolit şi cam fără rival în spectacologia actuală. Sensibilitatea sa artistică rezonează surprinzător şi constructiv cu această latură a teatrului contemporan, clasicizată deja. Experienţa dobândită în domeniu ni-l recomandă ca pe unul dintre cei mai avizaţi regizori ai momentului, răsplătit pentru realizările sale cu numeroase premii şi distincţii.

Jacques sau supunerea este un spectacol longeviv deja al Teatrului Maghiar din Cluj, nominalizat de UNITER pentru "Cel mai bun spectacol" al anului 2003. În această stagiune încă se joacă pe scena acestui teatru servind drept obiect de studiu pentru studenţii de la teatru din oraş şi aducând satisfacţii spectatorilor care ştiu gusta problematica teatrului ionescian.

O trupă minunată de actori serveşte acest demers scenic în mod exemplar. Aş începe cu bătrânii, categorie de vârstă atît de mult prezentă în piesele lui Ionesco şi Beckett. Mende Gaby în Jacques bunica şi Senkalszky Endre în Jacques bunicul, glorii incontestabile ale teatrului maghiar, sunt întruchipări cum nu se poate mai reuşite ale imaginarului ionescian ce contribuie sugestiv la extrapolarea dramei familiale într-una a existenţei cînd tragice, când comice. Prezenţa lui Csiky Andras în distribuţie, actor de primă mărime al scenei şi filmului românesc şi maghiar, solicitat şi de Liviu Ciulei în Pădurea spânzuraţilor, dă prestanţă şi soliditate spectacolului. Panek Kati în Robert mama aduce rigiditatea convenţiilor sociale în prim-planul demonstraţiei. "Disperarea veselă" a pierderii contactului cu realitatea cutumelor morale este excelent pusă în valoare de jocul nuanţat al actriţei Borbath Julia în rolul Jacques mama. Varianta, să-i spunem, tristă a aceleiaşi disperări este ilustrată de Boer Ferenc în Jacques tatăl. Urmează tinerii, cu contribuţii extrem de vii şi pregnante, Hathazi Andras, Kezdi Imola şi Albert Csilla.

Într-o cronică la o piesă din repertoriul teatrului absurd, îmi permit şi eu să schimb ordinea importanţei personajelor după cum Ionesco însuşi a schimbat structura construcţiei dramaturgice: deci Albert Csilla, în dublul rol Roberta I şi Roberta II, strategic ieşite de sub patul umblător, de spital, al lui Jacques, îşi dublează de fiecare dată misterul, subliniat prin voalurile niciodată prea transparente, evoluînd reţinut, delicat, în strictă concordanţă cu cerinţele impuse celor două apariţii. La polul opus, dezinhibat, se desfăşoară jocul prestat de Kezdi Imola în sora lui Jacques, Jacqueline. Naturaleţea interpretării ei se încadrează firesc în structurile "naturaliste" ale comediei existenţiale scăpate de sub controlul regulilor conservatoare de conduită. Hathazi Andras realizează un convingător Jacques în postură de victimă. Nu a datoriei de a munci, cât mai mult al datoriei de a fi in realitatea impusă de normele sociale. El este un nesupus pasiv, incapabil să mai lupte, un bolnav ţintuit pe un pat de spital, palid, devitalizat, supus în cele din urmă tăvălugului unei legislaţii pe care n-o înţelege.

Peretele central cu rol de fundal este format din şiruri de borcane suprapuse până sus, în care germenele vieţii palpită prin verdele plantelor închise în fiecare dintre aceste borcane. El îşi răsfrânge verdele simbolic pe pereţii laterali şi pe noptierele metalice de spital într-o sugestie de încorsetare dureroasă a vegetativului. La decorul astfel realizat de Bartha Jozef se adaugă excepţionala complinire primită din partea costumelor realizate de Carmencita Brojboiu, cu pene subsuori şi crăpături umplute cu blană în vestimentaţie ce sporesc trăsăturile ridicole ale personajelor. Măştile imaginate de Carmencita Brojboiu şi Venczel Attila aduc viziunea regizorală în planul fast al împlinirii pe coordonatele marilor exigenţe artistice, de substanţă.

Prin contribuţia de marcă a regizorului şi directorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Tompa Gabor, Jacques sau supunerea se joacă de mai bine de doi ani pe această scenă sub semnul calitativ Jacques sau profesionalizarea mesajului scenic.