Dincolo de toate astea, Radu Popescu este organizator al Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe, ajuns acum la finalul celei de-a treia ediţii. Festivalul a întrunit cele mai reprezentative spectacole de teatru independent româneşti ale stagiunii 2012-2013, a adus în prim-plan nume mai mult sau mai puţin notorii, texte cunoscute sau cu potenţial care au probat scena, a coagulat lumea teatrului independent şi publicul simpatizant al zonei fringe, mai pe scurt, a adunat o comunitate şi a creat un climat în care aceasta să se simtă în largul ei. Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe încă se defineşte, dar poziţia actuală e deja fermă: încurajează originalitatea, libertatea de expresie artistică şi explorarea unor forme estetice inedite, care reprezintă societatea de acum, creatorii ei şi publicul care se simte în largul său într-un mediu liber. Să vedem, în continuare, cum a întâmpinat Radu Popescu finalul ediţiei numărul trei, după Gala de premiere.
Andrei Vornicu: Maratonul Teatrului Independent - Bucharest Fringe a ajuns la finalul celei de-a treia ediţii. Îmi poţi spune câteva opinii despre cum ţi s-a părut ediţia 2013 comparativ cu celelalte şi cu aşteptările tale?
Radu Popescu: E greu să le compar fiindcă fiecare ediţie a însemnat o mică schimbare de concept şi probabil că în 2013 am găsit drumul. Probabil că în ediţiile următoare vom merge pe direcţia care sper eu că s-a deschis în 2013 şi de care sunt mulţumit, adică de fringe. Am avut câteva spectacole foarte bune, din zone mai puţin explorate ale teatrului, în afara teatrului clasic, bazat pe text. Am avut câteva spectacole, să le zicem mai experimentale, şi e o direcţie pe care o încurajez foarte tare fiindcă în teatrul independent mi se pare foarte important să profiţi de libertatea pe care, de cele mai multe ori, în teatrele de stat nu o ai, adică aceea de a face efectiv ce vrei tu. Şi ăsta poate să fie un mesaj foarte important sau o căutare într-o formulă, prin mijloacele teatrale, poate să însemne orice. În 2013 cred că ne-am atins acest obiectiv. Nu pot să spun acelaşi lucru despre ediţia 2012, când a apărut prima dată conceptul de fringe pentru festivalul nostru şi unde am avut mai multe opţiuni. Cu toate că la ediţia a doua am avut selecţie din doi ani consecutivi, în 2013 am luat doar cele mai bune spectacole ale ultimei stagiuni. Cu toate astea, cred că am reuşit să prezentăm o panoramă cât mai diversă şi cât mai valoroasă a stagiunii independente care s-a încheiat.
A.V.: Pentru publicul general, ai putea defini noţiunea de fringe? Fiindcă e foarte des vehiculată. Să o contextualizăm cât mai bine în cazul de faţă.
R.P.: Etimologic vorbind, sau dacă faci referire la ce se întâmplă la noi, se pot da diverse interpretări acestui concept. Eu cred că înseamnă o bogăţie de mijloace, înseamnă ideea de a aduce laolaltă lucruri cât mai diferite.
A.V.: Pentru ediţia 2014, ce direcţie ai vrea să adânceşti şi să promovezi, care nu a ieşit în 2013?
R.P.: Conceptul ăsta, de experiment... e mult spus... de noutate, de căutare, de dorinţă de a spune cu adevărat ceva important şi actual. Cred că asta e cel mai important.
A.V.: Te-ai gândit cumva să extinzi puţin, în măsura posibilităţilor, gama de spectacole, şi din provincie? Presupun că ai avea o ofertă generoasă, chiar dacă nu la nivelul Bucureştiului, dar ai avea de unde să alegi.
R.P.: Să ştii că, din păcate, nu prea am avut de unde să aleg. Am avut două spectacole din 17, din provincie, care au fost bune. Nu pot să zic că am trecut prin selecţie 100% din spectacolele care s-au produs în ultimul an, dar într-un procent foarte mare. Şi nu a fost o ofertă atât de bogată din provincie. Nici din Bucureşti, de fapt. Eu sunt mulţumit că, dintr-un număr de 17 spectacole nominalizate şi selectate în festival, au fost cinci-şase-şapte care au încercat să inoveze cumva, într-o formă sau alta. În rest, sunt spectacole foarte bune, care merită văzute, dar, referindu-ne strict la inovaţie, încă nu e la nivelul la care ar trebui. Şi ăsta e de fapt mesajul pe care noi vrem să-l transmitem cu festivalul şi în anii următori: există acest festival care încearcă să pună în lumină lucrurile mai puţin obişnuite.
A.V.: Chiar voiam să te întreb care crezi că ar fi principala deficienţă a teatrului independent în momentul de faţă. Te referi exact la aspectul ăsta, de absenţă a inovaţiei şi a unui risc asumat şi manifest? Sau o plafonare la nivel tematic.
R.P.: Eu n-aş folosi termenul ăsta, de deficienţă, în cazul teatrului independent. E foarte important că teatrul independent există şi capătă din ce în ce mai multă importanţă de la un an la altul, şi asta se vede cu ochiul liber. Sunt tot mai multe producţii de calitate. Teatrul independent încă este, şi pe bună dreptate, sub presiunea comercialului. E foarte bine, totuşi, că s-a ajuns la un anumit nivel, există spaţii unde poţi să te manifeşti, în care poţi să exprimi din ce în ce mai multe, condiţii tot mai bune şi, din momentul ăsta, aş putea spune că lucrurile încep să se mişte pentru că lumea caută, şi foarte multă lume şi-a dat seama că ăsta e viitorul pentru cei care nu au şansa, în procentul ăla foarte-foarte mic, să lucreze în teatrele de stat, singura lor şansă e să se exprime în teatrul independent, şi sunt convins că lucrurile vor lua o amploare din ce în ce mai mare, şi la un anumit moment vor fi oameni care îşi vor pune şi problema inovaţiei. E greu să spui în 2013 că mai poate inventa cineva roata. Dar e bine să cauţi, să îţi pui întrebări, şi eu sunt optimist din punctul ăsta de vedere.
A.V.: Crezi că teatrul independent şi-a găsit un public al lui sau încă se mulează pe segmentul ăsta?
R.P.: Din păcate, teatrul independent nu şi-a găsit încă un public. Adică, procentual-statistic, să folosesc un termen pretenţios, al awareness-ului publicului faţă de ce înseamnă teatrul independent, ce-nseamnă teatrul de stat, încă suntem la început, s-a resimţit acest lucru şi la festival, cu toate că noi am creat nişte condiţii foarte bune, cu un bilet foarte ieftin, sălile - şi din cauza vremii - n-au fost întotdeauna arhipline, după cum ne-am aşteptat. În 2012 am făcut chiar un chestionar pe tema asta şi surpriza a fost că sunt foarte mulţi oameni care, deşi merg la teatre independente, nu ştiu să facă distincţia între ce-nseamnă independent şi ce-nseamnă teatru de stat, sau nu cunosc. Există publicuri mici, ale spaţiilor independente, care pot fi fidele, dar nu este o circulaţie, nu există un public fidel al mişcării independente, din păcate.
A.V.: Deci, mai degrabă un anumit tip de public trage către un anumit loc care produce sau oferă un anumit repertoriu independent, şi nu către spectacolul în sine, către fenomenul numit teatrul independent.
R.P.: Cumva, da, şi e un procent cumva redus faţă de teatrele consacrate, teatrele de stat. Lucrurile se schimbă în timp, dar, în primul rând, la capitolul vizibilitate şi promovare mai avem multe lucruri de făcut.