Andrei Vornicu: Felicitări pentru premiul luat!
Matei Chioariu: Mulţumesc frumos.
A.V.: Aş dori să ştiu cum l-ai întâmpinat.
M.C.: Neaşteptat. Spectacolul nostru, LSD Theatre Show, a apărut în luna iulie 2013, deci e un bebeluş, un bebeluş ce are deja două premii, a luat un premiu la Festivalul Undercloud 2013, acesta e al doilea premiu, mă onorează şi sper să fie un pas înainte pentru mine. Aş vrea să mulţumesc mult de tot Teatrului Naţional din Timişoara unde am crescut, unde joc şi am cinci spectacole. Şi am ajuns în acest punct unde iau două premii minunate şi uriaşe.
A.V.: Sunt curios cum percepi diferenţa asta între a juca la stat şi în mediul independent, care sunt două lumi complet diferite, şi faptul că eşti foarte bine primit şi în zona independentă, deşi eşti mult mai nou aici.
M.C.: Răspunsul este simplu: trebuie să se facă teatru oriunde. Sunt sigur că oamenii sunt la fel de deschişi şi de minunaţi şi de primitori în ceea ce priveşte un lucru de calitate, un lucru curat. Trebuie doar să se facă şi aprecierile vor veni de la sine, şi în stat, şi în independent, oriunde.
A.V.: Presupun că ai simţit o apreciere şi din partea publicului fiindcă un premiu este decizia unei comisii de specialitate şi nu putem amalgama cele două segmente.
M.C.: Publicul a fost minunat, şi juriul, de asemenea, le mulţumesc din suflet. Spectacolul nostru e structurat astfel: sunt două monoloage, ale celor doi interpreţi, şi o întâlnire a celor doi, în partea a treia. Monoloage comice fiindcă LSD Theatre Show este o comedie. Şi atunci vin de la sine toate lucrurile: şi reacţia publicului şi reacţia juriului.
A.V.: Crezi că ai o oarecare libertate de a te exprima ca artist contemporan printr-un text contemporan, într-o zonă independentă, faţă de teatrul de stat care e oarecum mai rigid?
M.C.: Şi în teatrul de stat se fac lucruri foarte bune. Nu m-am gândit până acum la asta. Nu, nu cred. A fost doar o conjunctură norocoasă şi încununată de aceste două premii, în spate fiind o muncă colosală. De fapt, cred că despre asta e vorba: de proces, oriunde s-ar întâmpla, în teatrul independent, în teatrul de stat, e vorba de proces şi de paşi şi de cât creşti în acest proces. Spectacolele le dai: e o seară mai bună, o seară mai proastă, dar ce-ai acumulat în timpul procesului...
A.V.: Se vede pe termen lung.
M.C.: Exact.
A.V.: Ai spus că eşti angajat la Teatrul din Timişoara. Acum joci în acest spectacol, în Bucureşti. Crezi că publicul diferă în capitală faţă de cel din provincie în raport cu un anumit tip de spectacole, un anumit tip de interpretare şi de viziune?
M.C.: Vorbeam cu profesorul meu de Istoria teatrului, acum şase-şapte ani, când am terminat facultatea, şi îmi spunea un lucru: "Oamenii sunt aceiaşi de la începuturi, nu s-a schimbat nimic în esenţa lor.". Aşadar, nu cred în aceste diferenţe, ci doar într-un public care ştie să facă diferenţa între un spectacol bun sau unul mai puţin bun. Atâta tot. Dar diferenţe culturale raportate la publicul spectacolelor în care joc, niciodată.