Incitat de scopul şi de efectele (sociale, politice, ecologice şi estetice) acestei acţiuni, se lansează în acest demers cinematografic, pe care îl va încheia la începutul anului 2012. Realizatorului îi va fi dat să vadă tonele de gunoaie (120.000 tone anual) ce se acumulau într-o fostă mină de suprafaţă dintr-o micuţă localitate de la malul mării.
Poate părea bizar ca un realizator renumit, cum este Fatih Akin, să facă o asemenea alegere, chiar dacă lumea de azi este... aşa cum este. Çamburnu este satul natal al bunicilor paterni ai regizorului, aşa că opţiunea şi-ar putea găsi şi un resort personal, pe lângă cel artistic-civic. Nu a înaintat nicio petiţie, n-a susţinut niciun documentarist local şi nici n-a realizat un videoclip, el a creat un film cu tonalitate "eco". Realizatorul se ţine departe de tendinţa de "trezire a conştiinţei" (political correctness) cu orice preţ, iar proiectul său artistic rămâne sobru, fără nimic spectaculos. Imaginile expuse, timp de 98 de minute, vorbesc prin ele însele. Camera de filmat surprinde un peisaj idilic, dar şi saci din plastic, "urme" ale civilizaţiei ce sparg armonia cadrului natural. Floră, faună şi locuitori - totul ruinat de poluare. Tristeţea care le însoţeşte nu mai are nevoie de altă susţinere.
Locuitorii acestei localităţi din nord-estul Turciei trăiesc, preponderent, din cultivarea şi producerea ceaiului şi din pescuit. Construcţia acelui depozit de deşeuri, într-un dispreţ total faţă de mediu, este un dezastru ecologic. Acestui "proiect" i s-au opus atât autorităţile (primarul), cât şi sătenii; ei se decid să lupte cu mijloacele proprii.
Timp de cinci ani (2006-2011), Fatih Akin filmează lupta locuitorilor din sătuc contra unor instituţii puternice. Specialişti în limbajul de lemn, responsabilii politici îi exasperează pe locuitori. Apariţia gropii de gunoi le-a schimbat profund vieţile: de la poluare şi mirosul insuportabil, până la ameninţarea că nimeni nu le va mai cumpăra produsele cultivate în zonă. În tot acest timp, mii de tone de deşeuri sunt aduse zilnic în sat şi descărcate acolo. Der Müll im Garten Eden / Polluting Paradise frapează afişând imagini cu natura distrusă de om - aerul poluat, apa freatică înnegrită / contaminată, păsări rămase fără adăpost şi care ciugulesc deşeuri organice, haite de câini fără stăpâni asediind satul. Acestea sunt, în mod cert, unele dintre cele mai puternice imagini dintr-un documentar cu tematică ecologistă.
Cineastul a fost nevoit să apeleze şi la ajutorul unui operator local, Bünyamin Seyrekbasan, care a lucrat pentru echipa lui Akin, aceasta neputând sta permanent în regiune. Purtat de iubirea faţă de regiune, Fatih Akin realizează şi un duios portret al populaţiei rurale - serbările specifice zonei, culesul şi prepararea ceaiului, discuţiile cu vârstnicii sau cu tinerii satului - surprinzând culoarea locală. Totodată, cineastul îşi menţine pledoaria pentru atitudine civică, filmul oferind apropiere, dar şi distanţare faţă de ceea ce ar putea să mai însemne astăzi viaţa dintr-un sătuc de la ţărmul Mării Negre.
Prin acest documentar / portret al vieţii rurale, în care combină diferite estetici, Fatih Akin surprinde un anumit mod de viaţă şi, totodată, denunţă un anumit tip de hotărâre administrativă arbitrară şi abuzivă, dintr-o democraţie fragilă.
Regie şi scenariu: Fatih Akin
Imagine: Hervé Dieu, Bünyamin Seyrekbasan / Muzică: Alexander Hacke / Montaj: Andrew Bird / Sunet: Felix Roggel.