Aglomeraţia mare de filme din cinematografele mioritice şi lipsa glorioasă de timp şi spaţiu sileşte din nou cronicarul să trieze cum îl taie capul. Care cronicar, iată, profită încă o dată de un format prietenos pentru a trece rapid în revistă (sic!) cinci titluri care trebuie neapărat văzute. Sau nu.
Head-On, care în original se cheamă Gegen die Wand iar la noi Cu capul înainte, este un punk love-story turco-german bolnav, distructiv, violent şi fără viitor (pentru ei), dar de o frumuseţe imediată şi contagioasă pentru noi. Regizorul Fatih Akin se plimbă nonşalant între Hamburg şi Istanbul şi captează euforic tot ce au mai derizoriu şi mai balcanic aceste două oraşe, la fel de diferite ca sufletele protagoniştilor, indiferent că se închină lui Siouxsie Sioux sau celor de la Sisters of Mercy. Una din cele mai impresionante experienţe recente - vorba unei prietene, e doar un film, dar doare la fel...
Sky Captain and the World of Tomorrow, care la noi se cheamă total caraghios, este un soi de experiment digital care i-a dat pe spate pe copiii pentru care cinematograful a început cu Matrix>Matrix dar care pe noi ăştilalţi ne-a lăsat rece... atunci când nu ne-a enervat de-a binelea. Culmea este că marea de referinţe din film (King Kong, Fritz Lang etc.) nu se adresează junimii, dar regizorul debutant Kerry Conran a uitat că nu-i suficient un pretext pentru a rezolva un film de cinema...
Hide and Seek, care la noi se cheamă, evident, De-a v-aţi ascunselea, nu-i chiar un film, ci un nou capitol din cartea "Mă cheamnă Robert De Niro şi am fost un mare actor dar acum am facturi de plătit". Dacă n-aveţi un talk show la îndemână...
Hotel Rwanda, care la noi se cheamă Hotel Rwanda, este o poveste adevărată, lipsită de subtilitate dar extrem de eficientă, a unui genocid care s-a întâmplat, nu la doi paşi, dar sub nasul nostru. Crâncen, emoţionant, răvăşitor – regizorul Terry George, partizan al cauzelor pierdute, ştie exact unde să apese pentru a ne face să ne simţim vinovaţi. Adică exact cum suntem. Toţi.
Finding Neverland, care la noi am uitat cum se cheamă, este un soi de biografie romanţată a individului care a scris Peter Pan, care astăzi ar fi fost considerat pedofil, dar pe vremea lui trecea drept excentric. Un film corect, nici cal, nici măgar, cu un Johnny Depp mai reţinut ca de obicei. Ceea ce nu-i neapărat rău.