Nói Albinói. Singur pe lume

Filmul Nói Albinói (coproducţie Islanda-Germania-Marea Britanie-Danemarca din 2003) este povestea lui Nói (Tómas Lemarquis), un puşti islandez de 17 ani. Existenţa sa nu îi oferă prea multe: un tată beţiv şi cu tendinţe violente, şofer de taxi şi imitator ratat al lui Elvis, o bunică puţin cam ţicnită (printre altele, îşi trezeşte nepotul cu puşca), un coleg tocilar şi speriat de bombe şi, pretutindeni, zăpadă (ceea ce, pentru un albinos, nu este chiar plăcut).

Mai mult, fiind exmatriculat de directorul şcolii pentru repetate acte de indisciplină, nu găseşte altă slujbă decât aceea de gropar la cimitirul local (gândiţi-vă numai cât de cool este să sapi gropi adânci de trei metri pe un ger de crapă pietrele). Incapabil să comunice cu cei din jurul său, Nói se simte cât de cât bine doar în pivniţa casei, unde poate fuma şi visa în voie la o evadare din fiordul lui rupt de lume.

Însă viaţa neînsemnată a eroului nostru capătă un sens atunci când o cunoaşte pe Iris (Elín Hansdóttir), frumoasa vânzătoare de la benzinărie, fata unui anticar care preferă revistele erotice lui Kierkegaard. Cei doi tineri încep să plănuiască împreună, în muzeul de ştiinţe naturale al orăşelului, o fugă către o destinaţie imprecisă. Dar fericirea lor nu are viaţă lungă: după ce ghicitorul comunităţii îi prezice o mare nenorocire, Nói va pierde şi puţinul pe care-l are, ajungând din nou singur pe lume.

Nói Albinói este primul lungmetraj al tânărului regizor islandez Dagur Kári, care a mai semnat scenariul şi coloana sonoră (alături de grupul său Slowblow). Această producţie a însemnat reîntoarcerea cineastului în ţara sa natală, după o perioadă de studii în Danemarca, fiind filmată integral în orăşelul Bolungarvik, cu nici 1.000 de locuitori, situat în fiordul de vest al Islandei. Nói Albinói a fost selectat la peste 30 de festivaluri de film din întreaga lume şi a primit 18 premii (scurtmetrajul de debut al regizorului, Lost Weekend, primise şi el 14 distincţii internaţionale). La TIFF-ul nostru (ediţia 2003), producţia a obţinut Marele Premiu şi Premiul Criticii. De aici vine şi excelenta idee a tinerei case de distribuţie Transilvania Film de a-l lansa în circuitul cinematografic autohton.

Filmul trăieşte în primul rând datorită lui Tómas Lemarquis, excelentul interpret al eroului. La aproape 25 de ani, actorul intră perfect în pielea adolescentului inteligent şi sensibil, dar nesociabil şi nonconformist; personajul a fost comparat pe bună dreptate cu rebelul Antoine Doinel al lui François Truffaut, de care îl apropie şi micile infracţiuni în care Nói este maestru. Chipul depigmentat, dar de o mare expresivitate, al actorului creează imagini memorabile într-un decor aproape complet alb.

Filmul nu este atât o monografie realistă a vieţii într-un orăşel islandez, în care plictiseala este mai interesantă decât oriunde altundeva, iar orice ratat are farmecul său, cât o dramă a maturizării în condiţii ostile (din nou, apropierea de Truffaut este justificată). Regizorul afirma de altfel într-un interviu: "M-am folosit de Islanda pentru a ilustra mai bine ideea de constrângere". Într-adevăr, greu putea fi găsit un mediu mai prielnic ideii filmului decât închisoarea de zăpadă în care (supra)vieţuiesc protagoniştii.
În cele câteva scene finale, Dagur Kári reuşeşte să transforme ceea ce păruse până atunci o comedie cu elemente absurde într-o tragedie autentică. Nói Albinói este un film despre căldura sufletului scandinav, dar şi despre răceala unei lumi de gheaţă.