Care mai tânăr, care mai bătrân, care mai frumos, care mai pocit, care mai frate, care mai soră, care mai părinte, care mai soţ, care mai copil
Care mai corporatist, care mai gropar, care mai şomer, care mai poliţist, care mai angajat pe la vreo firmă anonimă, care mai ultim amploiat al unor terme falimentare, care mai dizeuză în vreun bar ruginit
Care mai visător, care mai pragmatic, care mai orientat spre carieră, care mai speriat de viitor, care mai trăind în trecut, care mai strângând bani pentru iluziile vieţii ce poate va veni
O femeie aşteptând 29 de ani bărbatul (d)intr-un hotel ("Ai aşteptat vreodată pe cineva?" "Nu" "Atunci nu ştii ce înseamnă singurătatea"), o femeie căutând ruşinată brăţara pe care îşi re-află numele, o femeie învelind în delicioase naivităţi brutalităţi cărora refuză să le cadă victimă (strângând de ouă pe cel ce strânge de gât)
Un bărbat rugându-se contra unui avort, un bărbat ucigând întoarcerea trecutului, un bărbat ucigând nesiguranţa viitorului,
Un soţ şi o soţie închizându-se în jurul nimicului, un soţ şi o soţie explodând în căutarea mai binelui, un frate şi o soră împingând, peste ani şi peste frici, o maşinuţă de jucărie
O scenă rotundă şi joasă (scenografie Andreea Săndulescu), actori ivindu-se din dosul stufului, pâlpâiri discrete, veioze de IKEA, reflectoare violente, şirurile ordonate ale luminiţelor gardând scările de acces ale spectatorilor, învăluind într-o aură extraterestră spaţiul şi timpul dintre multiplele scene şi poveşti
Muzici felurite, subliniind emoţia, însoţind tristeţea, potenţând ridicolul, mângâind înfrângerea (Vlaicu Golcea)
O perucă à la Tina Turner mustind de praful aşteptării în chip când comis, când ridicol (Diana Dumbravă)
Un puşti îmbătrânind într-o existenţă mâncată de derută (Conrad Mericoffer)
O pisi filiformă, cu maniere stridente şi suflet bun (Irina Antonie)
Un vestitor tragic al vremurilor noi (Claudiu Bleonţ, un rol de gropar ce reînvie o carieră)
O pereche de pantofi roşii slujind o Coană Efimiţa de secol nou (Ana Ciontea)
O pereche de pantofi roşii slujind un Conu' Leonida de secol nou (Cornel Scripcaru, demonstraţie de privire hipnotică şi recitare inteligentă)
Exemplu de clasicism post-modern, femeia între maternitate şi performanţă profesională (Medeea Marinescu)
Un martor consternat al unor confesiuni de tot râsul, dar şi al descompunerii propriei sale vieţi (Mihai Călin, mai bun de la rol la rol, strălucitor în registrul comic)
Femeia care a confiscat optimismul, punctul solar al tabloului la crepuscul (Natalia Călin, ce revelaţie!)
Bătrâna pendulând neobosit intre rătăcirea demenţei, tristeţea neîmplinirii şi o vitalitate atroce (minunată Liliana Ghiţă!)
Fiul rătăcit, fratele absent, Fin-alul implacabil (Marius Manole, compensând prin trup şi mişcare aroma de spleen pe care o degajă de la o vreme)
Personajul arhetipal, chipul pe ale cărui trasee se caţără, într-o cumplită competiţie, boala mamei, dispariţia fratelui, propriile angoase (Aida Avieriţei, imensul talent ce ameninţă să zguduie ierarhiile, tulburând aerul şi confiscând scena, prezenţă din soiul Cosminei Stratan în După dealuri)
Braţe, torsuri, gambe, umbre desenând perpetuu aerul (coregrafie Andrea Gavriliu)
Creatorul, păpuşarul-arhitect al universului pe care îl numim mereu straniu, fragil, oniric, din teamă de a-i spune, pur şi simplu, acasă (regie Radu Afrim)
Despre oameni ca noi (ce cehovian!), simplii trecători neştiuţi, sisific refăcând ceas de ceas necunoscuta frumuseţe a vieţii!Care mai corporatist, care mai gropar, care mai şomer, care mai poliţist, care mai angajat pe la vreo firmă anonimă, care mai ultim amploiat al unor terme falimentare, care mai dizeuză în vreun bar ruginit
Care mai visător, care mai pragmatic, care mai orientat spre carieră, care mai speriat de viitor, care mai trăind în trecut, care mai strângând bani pentru iluziile vieţii ce poate va veni
O femeie aşteptând 29 de ani bărbatul (d)intr-un hotel ("Ai aşteptat vreodată pe cineva?" "Nu" "Atunci nu ştii ce înseamnă singurătatea"), o femeie căutând ruşinată brăţara pe care îşi re-află numele, o femeie învelind în delicioase naivităţi brutalităţi cărora refuză să le cadă victimă (strângând de ouă pe cel ce strânge de gât)
Un bărbat rugându-se contra unui avort, un bărbat ucigând întoarcerea trecutului, un bărbat ucigând nesiguranţa viitorului,
Un soţ şi o soţie închizându-se în jurul nimicului, un soţ şi o soţie explodând în căutarea mai binelui, un frate şi o soră împingând, peste ani şi peste frici, o maşinuţă de jucărie
O scenă rotundă şi joasă (scenografie Andreea Săndulescu), actori ivindu-se din dosul stufului, pâlpâiri discrete, veioze de IKEA, reflectoare violente, şirurile ordonate ale luminiţelor gardând scările de acces ale spectatorilor, învăluind într-o aură extraterestră spaţiul şi timpul dintre multiplele scene şi poveşti
Muzici felurite, subliniind emoţia, însoţind tristeţea, potenţând ridicolul, mângâind înfrângerea (Vlaicu Golcea)
O perucă à la Tina Turner mustind de praful aşteptării în chip când comis, când ridicol (Diana Dumbravă)
Un puşti îmbătrânind într-o existenţă mâncată de derută (Conrad Mericoffer)
O pisi filiformă, cu maniere stridente şi suflet bun (Irina Antonie)
Un vestitor tragic al vremurilor noi (Claudiu Bleonţ, un rol de gropar ce reînvie o carieră)
O pereche de pantofi roşii slujind o Coană Efimiţa de secol nou (Ana Ciontea)
O pereche de pantofi roşii slujind un Conu' Leonida de secol nou (Cornel Scripcaru, demonstraţie de privire hipnotică şi recitare inteligentă)
Exemplu de clasicism post-modern, femeia între maternitate şi performanţă profesională (Medeea Marinescu)
Un martor consternat al unor confesiuni de tot râsul, dar şi al descompunerii propriei sale vieţi (Mihai Călin, mai bun de la rol la rol, strălucitor în registrul comic)
Femeia care a confiscat optimismul, punctul solar al tabloului la crepuscul (Natalia Călin, ce revelaţie!)
Bătrâna pendulând neobosit intre rătăcirea demenţei, tristeţea neîmplinirii şi o vitalitate atroce (minunată Liliana Ghiţă!)
Fiul rătăcit, fratele absent, Fin-alul implacabil (Marius Manole, compensând prin trup şi mişcare aroma de spleen pe care o degajă de la o vreme)
Personajul arhetipal, chipul pe ale cărui trasee se caţără, într-o cumplită competiţie, boala mamei, dispariţia fratelui, propriile angoase (Aida Avieriţei, imensul talent ce ameninţă să zguduie ierarhiile, tulburând aerul şi confiscând scena, prezenţă din soiul Cosminei Stratan în După dealuri)
Braţe, torsuri, gambe, umbre desenând perpetuu aerul (coregrafie Andrea Gavriliu)
Creatorul, păpuşarul-arhitect al universului pe care îl numim mereu straniu, fragil, oniric, din teamă de a-i spune, pur şi simplu, acasă (regie Radu Afrim)