Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hoţi

Despre viaţă, cu spaimă - Hoţi


Observator Cultural, februarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aflat la a treia montare după textele Deei Loher şi la al treilea spectacol pe scena Teatrului Naţional (după Avalanşa şi Năpasta), Radu Afrim a ales o piesă din care a considerat că poate explora filonul comic, fiind, în acelaşi timp, provocatoare şi prin tensiune şi poezie - Hoţi (2010) a dramaturgei germane Dea Loher este un text existenţialist, aproape beckettian, o meditaţie asupra condiţiei umane supuse absurdului şi rătăcirii fără sens. Afrim ţese o poveste cu tentă onirică, în care recunoaştem mărcile sale specifice, precum măştile de animale, o poveste în care regizorul se joacă foarte fin cu graniţa dintre realitate şi imaginaţie. Deşi îl consideră un text social, care vorbeşte despre criza individului într-o societate în care nu se poate integra, Radu Afrim aşază peste nivelul social încă două, al poeziei şi al comicului - aşa cum este şi viaţa, compusă uneori din momente de o frumuseţe poetică, distruse apoi de trivialul vieţii de zi cu zi. Este un spectacol de un umor negru, în care rîsul nu este întotdeauna eliberator, ci încărcat de un simţ al deznădejdii: în definitiv, nu-ţi mai rămîne decît să rîzi, atunci cînd totul devine lipsit de orice sens.
 
Compus din mici scene ce pot fi considerate disparate, cu personajele aparent fără legătură între ele, spectacolul Hoţi are totuşi un fir roşu: toate personaje sînt aparţinătoare unei lumi şi unei societăţi care îi găzduiesc pe cei inadaptaţi, pe cei prea laşi pentru a se confrunta cu ei înşişi şi pentru a accepta adevărul dureros că viaţa trăită călduţ este, de fapt, o irealitate, în care plonjează asemenea unor personaje ale lui David Lynch, prinse între vis şi realitate, între o existenţă simplă şi un univers cu regulile răsturnate, ce se naşte ca urmare a rupturii dintre aşteptări şi potenţialitate. Şi cred că, de fapt, antieroii lui Afrim, de la un punct încolo, nici nu pot fi consideraţi laşi sau rataţi, cît supuşi unui destin implacabil al ratării, care este, în fapt, soarta umană.
 
Într-un decor (marca Andreei Săndulescu) ce dublează nota de oniric pe care o conţine deja textul, oferind un spaţiu al incertitudinii: un ponton, o vegetaţie stufoasă, un ochi de apă care are acum o simbolistică inversă, nefiind cea a vieţii, ci a morţii, personajele, aceiaşi inadaptaţi şi marginali din toate spectacolele lui Afrim îşi trăiesc o existenţă aflată sub frică, neavînd nici o întîlnire esenţială.
 
"Oameni care se strecoară prin propria viaţă ca şi cum ar fi nişte hoţi" este replica ce descrie cel mai bine statutul personajelor lui Afrim din Hoţi. Fie că sînt personaje grobiene, cu un umor grosolan (şi aici Afrim a adaptat foarte bine pentru contextul românesc scena în care două fete discută, cu un accent moldovenesc, despre avortul pe care una dintre ele vrea să-l facă), fie că sînt aproape diafane, fiinţe ce sînt într-o totală discordanţă cu peisajul trivial de dinainte - şi aici, de remarcat tandemul bine construit, pe coregrafia Andreei Gavriliu (cunoscută pentru realizarea spectacolului Zic Zac), între Marius Manole şi Aida Averiţei, transmiţînd perfect fragilitatea şi sensibilitatea ce ajung să fie strivite (cîteodată şi moartea este poetică, aşa cum este cea a lui Finn Tomason, personajul lui Marius Manole, care se scufundă discret în apă, dispărînd din viaţă exact aşa cum şi-a şi trăit-o - ca şi cum n-ar fi existat niciodată).
 
Discuţia obsesivă a unor personaje este despre Animal - un lup care-i înspăimîntă şi care totuşi nu le face nici un rău, doar ideea existenţei lui este terifiantă. Despre lup, metaforă a spaimei de viaţă, se spune că este începutul sau sfîrşitul, căci în frică ne naştem, în frică murim. Frica este un animal silenţios ca un hoţ, pentru că, deşi nu atacă, vrea să se ştie că poate veni oricînd. Frica personajelor lui Afrim nu este, culmea, faţă de moarte, pe care o acceptă cu o anume graţie, ci faţă de existenţă, iar atunci cînd li se arată că nu au de ce să se teamă, acest lucru este mai greu de acceptat decît spaima iraţională împotriva a ceva rău. Aşa că singura soluţie care le rămîne, în acest univers al marginalilor respinşi, este să suspende chiar viaţa şi să îmbrăţişeze frica. Lupul, simbol totemic al nevoii de libertate şi al legăturii profunde cu instinctualul, cu inconştientul, exprimă şi o puternică înclinaţie de a te simţi ameninţat, de a nu avea încredere în tine şi în ceilalţi, dar, în spectacolul lui Afrim, lupul nu-l ghidează pe om pe drumul cel bun, instinctele sale dovedindu-se a fi greşite. Într-o lume în care viaţa capătă semnul minus, nici un reper stabil, cum ar fi trebuit să fie lupul, nu mai poate fi urmat.
 
Un spectacol în care regăsim un Afrim care vrea să provoace, să se joace cu registrele, să propună umorul şi poezia pe un fundal al dramei existenţiale, Hoţi este o montare ambiţioasă - poate prea ambiţioasă, sim - ţindu-se, pe alocuri, lipsa de coeziune între momente -, dar care reuşeşte să transmită emoţie mult mai mult decît în alte proiecte ale sale recente, precum Năpasta, şi să vorbească despre lucruri concrete, fără să le trivializeze, înzestrîndu-le cu o nebănuită forţă de expresie.



 Toate articolele despre Hoţi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Silvia Dumitrache


Alte articole

 Vieţi furate - Hoţi, Iulia Popovici
 La piccola bellezza - Hoţi, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer