Regizorul francez se încăpăţînează să nu ne satisfacă această curiozitate naturală - pe ecran, dar, din păcate, nu şi în interviuri (cred că unii cineaşti ar trebui să se abţină de la a-şi explica filmele) -, oferindu-ne doar nişte posibile indicii privind de ce-ul lui Isabelle (interpretată de modelul Marine Vacth, cu vreo cinci ani mai înaintată în vîrstă decît personajul ei) şi, astfel, determinîndu-i pe comentatori să propună, străduindu-se să fie mai convingători, tot felul de motivaţii (cea financiară, aflată la îndemînă, nu este decît una de pe listă).
Din punctul meu de vedere, o întrebare mai accesibilă - şi, poate, mai utilă - decît "de ce se culcă Isabelle cu bărbaţi care ar putea să-i fie părinţi sau chiar bunici?" este "de ce se retrage ea din relaţiile, potenţial îndelungate, cu parteneri apropiaţi ca vîrstă?". Aceştia din urmă sînt doi. Primul e junele neamţ Felix, de care ea se amorezează pe plajă, într-o vacanţă petrecută cu familia, şi în braţele căruia îşi pierde virginitatea (secvenţa, altminteri necesară, suferă din pricina unui moment penibil - din fericire, unicul din film -, cînd Isabelle se dedublează, pentru a asista, din postura unui observator, la sacrificarea propriei inocenţe). Al doilea e colegul de clasă Alex, care fusese interesat de ea înainte ca Isabelle să-l bage în seamă, la o petrecere tipică de puberi scăpaţi de sub controlul adulţilor.
Dacă în primul caz pare mai uşor de găsit o explicaţie - Felix e plictisitor şi necioplit / zgîrcit (la prima lor întîlnire, o lasă pe ea să-i cumpere îngheţată), nu e prea clar dacă are intenţii serioase -, în al doilea se complică lucrurile, căci Alex este şi mai cultivat, şi mai devotat decît predecesorul său. De fapt, protagonista ajunge să-i respingă pe amîndoi atunci cînd băieţii sînt acceptaţi de familia ei, de parcă ar fi deja de-ai casei; astfel, ea refuză, implicit, traseul previzibil şi confortul mic-burghez al vieţii persoanelor mature din jurul ei, care se străduiesc zadarnic, recurgînd şi la adulter, să retrăiască pasiunea de odinioară. O relaţie serioasă, avînd încă de acum binecuvîntarea familiei sale, echivalează pentru Isabelle cu sinuciderea, căci, după cum spune poemul rimbaldian Roman, analizat de clasa protagonistei (şi în "palmdorizatul" La Vie d'Adèle al lui Abdellatif Kechiche există o secvenţă cu o funcţie similară), "La ani şaptesprezece, nu prea eşti serios, / Cînd ştii că sînt atîţia tei verzi pe promenadă..." (am folosit tălmăcirea lui Petre Solomon). Şi tocmai respingerea existenţei burgheze apropie Tînără şi frumoasă de buñelianul Belle de jour, cu care filmul lui François Ozon a fost comparat frecvent.
Regizorul-scenarist nu o face pe moralistul, nu o judecă pe Isabelle, se mulţumeşte să o urmărească la fel de atent în relaţiile cu mama, tatăl vitreg sau fratele ei ca şi în cele cu "clienţii". Situaţiile şi dialogurile sînt veridice, stimulîndu-ne totodată reflecţia şi imaginaţia, mai ales că firele narative secundare sînt abandonate intenţionat, pentru a o păstra în prim-plan doar pe Isabelle. Aparatul de filmat nu se mişcă mai mult decît necesar, montajul analitic este folosit corect şi eficient, fără a se abuza de prim-planuri şi de planuri-detaliu revelatoare, iar muzica - şi în special cele patru cîntece interpretate de Françoise Hardy, fiecare corespunzînd pe ecran unui anotimp, de la inocentul L'amour d'un garçon, în vara primei iubiri, pînă la Je suis moi, în primăvara maturizării forţate - îl ajută pe cineast să ilustreze şi potenţeze trăirile protagonistei sale. Ozon apelează la imagini-laitmotiv, cu rol simbolic (cum sînt cele cu Isabelle, îmbrăcată elegant, ieşind, pe scările rulante, din semiîntunericul metroului către lumina de afară - sau, mai bine zis, către un nou rendez-vous erotic - şi revenind apoi, în hainele ei obişnuite de adolescentă, după consumarea actului sexual), precum şi la cadre căutate pentru puterea lor de sugestie (cum este cel în care, tot la metrou, protagonista trece pe lîngă o pictură murală dominată de nişte uriaşe buze feminine întredeschise). Şi, dacă în fiecare dintre cele patru capitole există cîte un personaj-voayeur (fratele Victor, clientul favorit, mama şi tatăl vitreg), principalii voyeuri sîntem noi, spectatorii.
Jeune & Jolie, Franţa, 2013
Scenariul şi regia: François Ozon
Cu: Marine Vacth (Isabelle), Géraldine Pailhas (Sylvie, mama ei), Frédéric Pierrot (Patrick, tatăl ei vitreg), Fantin Ravat (Victor, tatăl ei), Johan Leysen (Georges), Charlotte Rampling (Alice)
Distribuitor: Independenţa Film