Ediţia din 2014, a XI-a, a oferit un program dens şi variat, eşalonat pe cele 6 zile (din 26 până în 31 mai 2014) reuşind să pună în evidenţă performanţele şcolii clujene de teatru. Un spectacol cu adevărat exploziv şi temeinic lucrat a fost Sweet Charity, pregătit de Miklos Bács şi Camelia Curuţiu împreună cu studenţii lor. Îmi face plăcere să scriu despre acest spectacole deoarece a irupt ca o veritabilă descătuşare de forţe actoriceşti în plină afirmare şi confruntare cu publicul. O reuşită ce trebuie remarcată ca atare. O reprezentaţie remarcabilă ce onorează în mod deosebit instituţia şi pe formatorii acestor talente în curs de perfecţionare. Music-hall-ul Sweet Charity pus la cale de Neil Simon şi Cy Coleman în 1966 oferă minunate partituri (ca întindere şi provocare) unui număr mare de interpreţi, din acest punct de vedere alegerea a fost justificată şi ţelul atins. Jocul în sine a acoperit o gamă variată de solicitări. Viitorii actori şi-au putut pune în evidenţă calităţile: de la declamaţie şi dicţie, la mişcare scenică, dans, cântece în engleză sau chiar acrobaţie. Şi n-a picat niciunul examenul! Ba chiar s-au descurcat excelent, au reuşit să închege un musical fermecător, dinamic, atractiv. Mă întreb câte teatre profesioniste de la noi pot împlini cerinţele unui musical de asemenea structură şi cine are curajul să rişte cu Sweet Charity, scenariu şi entertainment cu performanţe scenice şi cinematografice atât de celebre.
Desigur, antecedentele internaţionale cu acest produs teatral au apăsat din greu pe umerii lui Miklos Bács, dar scopul nu era, cred, găsirea unor unghiuri noi în tratarea subiectului, deşi avem inovaţii regizorale şi la acest capitol. Cea mai evidentă găselniţă fiind funcţionalitatea panourilor cu oglinzi glisante, purtate în ritm de dans în jocul de lumini, ce întreţin atmosfera de cabaret şi de autoreflexivitate într-o lume a aparenţelor redusă la dimensiunea unei arene circulare în miniatură. Această sugestie este întreţinută mai ales de turele făcute în spaţiul scenic cu scuterul de unul dintre membrii grupului de drogaţi din secvenţa hippy style. Pentru că şi în societatea lor ajunge eroina în vârtejul ei sentimental-amăgitor în căutare de afecţiune şi dragoste. În distribuţia 1, rolul Charity a fost interpretat de Ioana-Maria Repciuc, o adevărată "bomboană" de fată, înzestrată cu mult farmec personal, dar şi cu mari posibilităţi de expresivitate şi interpretare. Ea reuşeşte să ducă greul spectacolului, fiind o convingătoare fată bună, modestă şi sufletistă, dar fără noroc în dragoste. Rătăcirile ei, de la "iubitul" care o fură, la vedeta de cinema pe care o adoră sau la Oscar, logodnicul care o părăseşte, sunt un lung şir de decepţii şi speranţe redeşteptate pe care Ioana-Maria Repciuc le nuanţează cu sensibilitate şi tact, reuşind de fiecare dată să impresioneze şi să depăşească prin fineţea interpretării şablonul în care e turnat personajul.
Ciprian Nicula e un Oscar timid şi scofâlcit, în ton cu ezitările şi exaltările cerute de temperamentul tânărului îndrăgostit. La polul opus evoluează Cătălin Asanache în Vittorio Vidal întruchipând bărbatul sigur pe sine, celebru, imperturbabil, risipitor şi nepăsător, trăitor în lux. El are aerul unui big spender autentic. Poate numai tinereţea prea pronunţată dăunează personajului. Languroasă şi senzuală reuşeşte să fie Lavinia Pele în Ursula, amanta lui Vittorio Vidal. Majoritatea interpreţilor apar în mai multe roluri, precum Adrian Filimon în Daddy şi în Poliţistul. Nu pot încheia aceste rânduri fără să subliniez aportul fecund al fiecărui actant al motorului acţiunii, maşinărie scenică de un dinamism contaminant din care au făcut parte Alexandra Duşa, Elisabeta Râmboi, Andreea Tănase, George Hădărig, Adrian Strâmtu, Sorina Maican, Alexandra Caras, Boglarka Veligdan, Codruţa Humă, Cristian Har. Ultimul nume din înşiruire îmi sună în ureche precum un laitmotiv obligatoriu venit dinspre ceea ce înseamnă sacralitatea artei. Mă folosesc de el pentru a arăta că, într-adevăr, fulminant har actoricesc dovedesc şi risipesc cu toţii, frumoşi, ambiţioşi, entuziaşti, buni exact acolo unde au fot puşi, indiferent de întinderea rolului acordat în spectacol. E o performanţă la care toţi au râvnit şi până la urmă au ajuns, dovadă că au fost bine îndrumaţi de dascăli şi efortul lor merită răsplătit. Cu ce? ne-am putea întreba. Cu locuri de muncă în diferite teatre, dacă se poate, dar... Încerc să fiu interpretul unei dezamăgiri exprimate de Melania Ursu, marea doamnă a teatrului românesc, prezentă la Galactoria an de an cu un sentiment aproape religios. Desigur, nu se ştie care va fi destinul lor artistic şi e păcat ca visele lor să se sfârşească aici.
Nu ştiu nici ce note vor fi acordat profesorii lor, dar pentru acel evident sweet flirt cu publicul, eu nu pot coborî sub 10. Nu aceeaşi notă aş da edililor şi factorilor de decizie din cadrul facultăţii pentru că n-au găsit de atâţia ani un spaţiu adecvat, o sală de spectacol ca lumea, acestor minunaţi copii ai teatrului pe care i-am aplaudat la ediţia a XI-a a Galactoriei clujene.
Descarcă programul festivalului Galactoria 2014 aici..