Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Târziu, despre Galactoria, 2014


noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe lângă TIFF, Galactoria lui Miklós Bács constituie cealaltă atracţie clujeană a debutului verii. Între tragicul mândru al pieselor regizate de profesorul clujean şi divertismentul de calitate al stand-up-urilor marca Dragoş Pop, îmi port şi eu paşii, mintea, zilele. Galactoria este un miracol. Miracol se cheamă şi acela care reuşeşte să ne adune pe toţi, salahori sau idealişti, actori grăbiţi sau raisonneuri, cu discreţie, sub cupola deliciilor artei dramatice: profesorul Bács a reuşit imposibilul, conectând individualul cu universalul şi făcând şcoală într-o vreme potrivnică oricărui model paideic şi la timona unor generaţii crescute pe muchie de cuţit: susceptibile la culme, oricând gata să erupă, super-inteligente, dar mereu imprevizibile. Ce model de construcţie identitară trebuie să ancoreze scena interioară a acestui om? Câtă modestie, eleganţă şi viziune risipeşte acest regizor şi pedagog excepţional? Se va şti, probabil, abia peste 10-20 de ani, când noile generaţii de actori şi regizori clujeni îşi vor scrie singuri paginile în cartea teatrului şi filmului românesc. Nu mă îndoiesc, după ce am văzut Părinţi şi copii, Sweet Charity sau 1642 - spectacolul de commedia dell'arte - că locul său în cultura română merită menţionat între formatorii de viziune teatrală şi, cu precădere între doi mari furnizori de arhitectură scenică: Tompa Gábor, Andrei Şerban. Pare a avea de la amândoi câte ceva. (De Afrim sau de Purcărete mi se pare că-l despart vocaţia pentru unitate şi pentru tragic - de primul - şi gustul pentru actualitate, simţul mai acut al prezentului - de al doilea).
 
În Părinţi şi copii, performanţa mi se pară totală: transpunerea în mediul american, provincial, al anilor '30, este ireproşabilă, la fel ştergerea treptată a tuturor acestor detalii întru demascarea tragicelor adevăruri ale fiinţei umane. Nimic nu este exagerat, nimic nu este nelalocul lui, nimic nu este vulgar. Un echilibru tulburător al morţii, pus să pândească spectatorii, le mai face uneori cu ochiul sau le gâdilă urechile cu promisiunile deşarte ale unei aparente armonii hollywoodiene, dar treptat se instituie mecanismele durerii, acelea care nu funcţionează decât în parametrii contrapunctului: sacrul, sexul, muzica. Muzica, dacă tot am pomenit-o, revine obsedant, ca o luntre tragică, depersonalizând falsa armonie de provincie până la realitatea ei ultimă, hâdă, naturală, coşmarescă. Atâta doar că de la un punct încolo nu mai are nicio legătură cu viaţa de provincie, ci cu viaţa cea de toate zilele. Pesimism? Tanatogeneză? Nici vorbă, dimpotrivă: încredinţarea în raţiunea profund purificatoare, de nu soteriologică, a Artei. Spectacolul se mişcă în perimetrul Kafka - Rebreanu. Personajul a murit, nedreptatea a triumfat, eu închid cartea, mă ridic şi ies din bibliotecă. Poate mă doare-n bască, poate nu, dar povestea merge mai departe cu mine şi în mine. Am şansa să-mi reiau viaţa cu fiecare poveste mai departe. Asta e arta adevărată, posibilitatea de a muri de mai multe ori. Şi nu oricum.
 
Interpretarea actoricească a fost, îmi cântăresc bine termenii, formidabilă. Capete de afiş la capitolul acesta: indiscutabil, Lavinia Pele (scena spânzurării a fost, pentru mine, un construct scenic remarcabil şi, totodată, climaxul întregului edificiu) şi Andreea Tănase (care ne-a arătat cum poţi dansa cu un sfeşnic printre umbre, împietrită, şi care a reuşit un fapt remarcabil, poate cel mai dificil: acela de a juca Tăcerea). Bianca Pintea şi Alexandra Duşa (Dudu, micuţa, licuriciul) le-au urmat îndeaproape: şi acum îmi vin în minte obrazul lăptos-senzual, de profil, al Biancăi, şi ţipetele de piatră dură, ale lui Dudu, anunţând virajul neîntârziat, cumpăna şi fisura vieţii, precum şi resurecţia tragicului pitit până atunci, ca o pânză freatică, gata să erupă pe sub fustele lungi, pe sub vană, pe sub maşină, pe sub frigider, pe sub spectatori. Nimic strident: fragilitate dureroasă, iluzie a fericirii, a bunăstării, in case somebody feels too important. O lecţie, cu alte cuvinte. Iată până unde ajunge polifonia vocilor pedagogului de artă dramatică: o lecţie despre lecţia lecţiei.
 
Odată cu 1642, spectacolul de commedia jucat la Teatrul Naţional, am apreciat, mai presus de orice, inventivitatea personajelor, a măştilor, libertatea asociaţiilor, energia extraordinară. Pele şi Tănase m-au cucerit din nou: Dottore, respectiv Colombina, au fost la înălţime. Acum i-am remarcat şi pe Adrian Filimon, Cătălin Asanache, Ciprian Nicula, Elisabeta Râmboi (Lizzy), ritmul extrem de alert şi de solicitant stârnind admiraţia: în aceeaşi notă au evoluat şi Boghy (Boglàrka Veligdan), Simona Maican, Cezar Lungu şi ceilalţi.
 
Marea revelaţie a musicalului Sweet Charity a fost Ioana Repciuc. Sensibilitatea, puritatea, dublate de calităţile vocale de excepţie, fac din ea o actriţă de linia întâi pentru musical-urile de la noi şi de aiurea. Mai că am şi uitat de tânăra voluptoasă care îşi afirma ostentativ liniile bustului în Părinţi şi copii! Alături de ea, au strălucit, în opinia mea, Alexandra Duşa (da!) şi Adrian Filimon ("sufletul" momentului de gospel mafiot). Hotărât lucru, însemnele valorii şi roadele muncii necruţătoare se află în grădina lui Miklós Bács, o grădină alchimică a desfătărilor lumeşti, de o înfiorătoare autenticitate, descinsă parcă din "Purtarea crucii", celebra pictură a lui Hieronymus Bosch.

Descarcă programul festivalului Galactoria 2014 aici..



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Mureşan


Alte articole

 Dinamism contaminant la Galactoria, 2014, Adrian Ţion
 Părinţi şi copii la Galactoria, 2014, Isaac Ionescu
 Cîteva cuvinte despre Festivalul Galactoria, 2014, Robert Cincu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer