Şi pentru că Actorul este cel care ţine cel mai strâns legătura dintre teatru şi film - actorul care de pe scenă sau de pe marele ecran sculptează în sufletele celor care vin să-l asculte şi să-l privească -, lui îi sunt dedicate aceste seri de film. Astfel, mari actori ai scenei româneşti, care joacă sau au jucat de-a lungul timpului pe scena Teatrului de Comedie, dar deopotrivă mari actori ai filmului românesc, vor împărtăşi din experienţa lor profesională, acompaniind, astfel, proiecţiile unor filme în care au fost protagonişti.
Ne vom întâlni, pe ecran dar şi pe scena din faţa lui, cu: Marin Moraru, protagonistul filmului Operaţiunea Monstrul, regia Manole Marcus (o comedie a anilor '70, o satiră a societăţii, dar şi un prilej de a oferi microrecitaluri de excepţie ale unor mari actori), Stela Popescu, protagonista filmului Nea Mărin Miliardar, regia Sergiu Nicolaescu (cea mai cunoscută comedie românească), Emilia Popescu, protagonista filmului Divorţ din dragoste, regia Andrei Blaier (o comedie amară din anii în care "absurdul cotidian, la noi, atingea... recorduri mondiale"), Horaţiu Mălăele, de data aceasta în calitate de regizor al filmului Nuntă mută (o producţie despre care critica de specialitate nota: "un film pitoresc şi tragicomic, plin de culoare şi de vitalitate"), şi, nu în ultimul rând, Andi Vasluianu, în cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci, multipremiat la diverse festivaluri de film şi internaţionale.
Proiecţiile se desfăşoară în aer liber, în faţa Teatrului de Comedie Bucureşti, în zilele de duminică, 25 mai 2014; marţi, 27 mai 2014; joi, 29 mai 2014; vineri,30 mai 2014; sâmbătă, 31 mai 2014; ora 21.30
Accesul la toate proiecţiile este liber.
PROGRAM
Cinemateca FestCo & Caravana Filmului Românesc
Proiecţii de filme româneşti în aer liber, în cadrul
Festivalului Comediei Româneşti - festCO, ediţia a XII-a, 2014
Cinemateca FestCo & Caravana Filmului Românesc
Proiecţii de filme româneşti în aer liber, în cadrul
Festivalului Comediei Româneşti - festCO, ediţia a XII-a, 2014
Duminică, 25 mai 2014, ora 21.30: Nunta mută
Aventură, dramă, istoric / 2008 / 84 min.
Scenariu: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele;
Regia: Horaţiu Mălăele;
Imagine: Vivi Drăgan Vasile; Muzica: Alexandru Andrieş; Scenografie: Mihnea Mihăilescu; Costume: Oana Păunescu, Mihaela David, Ana Maria Cucu; Montaj: Cristian Nicolescu, Cristina Ionescu; Sunet: Vlad Popescu; Producător executiv: Vlad Păunescu, Alina David;
O producţie: Castel Film, Agat Films & CIE, Samsa Film
Cu: Victor Rebengiuc, Meda Victor, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Potocean, Luminiţa Gheorghiu, Dan Condurache, George Mihăiţă, Ovidiu Niculescu, Şerban Pavlu, Anca Sigartău, Gabriel Spahiu, Doru Ana, Tudorel Filimon, Dana Dogaru, Mariana Mihuţ, Marius Chivu, Alexandru Bindea, George Ivaşcu, Ioana Anastasia Anton, Vasile Albineţ
Invitat special: Horaţiu Mălăele
Marţi, 27 mai 2014, ora 21.30: Despre oameni şi melci
Comedie / 2012 / 93 min.
Un film de: Tudor Giurgiu;
Scenariu: Ionuţ Teianu; Scenografie: Csaba Damokos, Adriana Răcăşan; Costume: Dana Istrate; Machiaj: Dana Roşeanu; Montaj: Nita Chivulescu; Sunetul: Florin Tăbăcaru, Cristian Tarnoveţchi, Cristinel Sirli;
Cu: Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan, Nicodim Ungureanu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Iulian Niculae, Paul Ionescu, Sebastian Lupu, Alin Panc, Cătălin Cucu, Marcel Horobeţ, Constantin Bărbulescu, Gavril Pătru, Ciprian Mistreanu, Constantin Florescu, Constantin Petre - Bombi, Emilian Oprea, Nicolae Nastasia, Gabriel Gheorghe, Cătălin Grigoraş, Albert Dima, Alina Berzunţeanu, Jean-François Stevenin, Robinson Stevenin, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Elena Negreanu, Liliana Ghiţă, Constantin Fugaşin, Clara Vodă, Virgil Aioanei, Marius Cordoş, Toma Cuzin, Doru Presecan, Vlad Jipa, Sorin Misirianţu, Mihai Dorobanţu, Sebastian Marina, Adrian Matioc, Paul Radu, Eugen Lumezianu
Invitat special: Andi Vasluianu
Joi, 29 mai 2014, ora 21.30: Divorţ din dragoste
Comedie / 1992 / 104 min.
Scenariu: Titus Popovici, Mircea Cornişteanu;
Regie: Andrei Blaier;
Imagine: Marian Stanciu; Decoruri: Marga Moldovan; Costume: Maria Peici; Muzică: George Natsis; Sunet: Mihai Orăşanu; Montaj: Victoriţa Nae;
Cu: Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Dorina Lazăr, Gheorghe Dinică, Andrei Finţi, Coca Bloos, Ruxandra Sireteanu, Magda Catone, Camelia Zorlescu, Marela Anghel, Adriana Şchiopu, Theodor Danetti, Petre Lupu, Ion Haiduc, Valer Dellakeza, Alexandru Bindea, Florin Anton, Marian Lepădatu, Sanda Toma, Lucia Mureşan, Virgil Andriescu, Gheorghe Negoescu, Boris Petrof, Aristide Teică, Elena Nica Dumitrescu, Mioara Ifrim, Tudor Heica, Obren Păunovici, Aristiţa Diamandi, Virginia Rogin, Nicolae Ifrim, Romulus Bărbulescu, Cristian Rotaru Segall
Invitată specială: Emilia Popescu
Vineri, 30 mai 2014, ora 21.30: Nea Mărin Miliardar
Comedie / 1978 / 88 min.
Scenariu: Amza Pellea, Vintilă Corbul, Eugen Burada;
Regie: Sergiu Nicolaescu;
Imagine: Nicolae Girardi; Decoruri: ; Costume: Doina Levintza; Machiaj: Rozalia Barta; Montaj muzical: Ileana Popovici; Sunet: Anuşavan Salamanian, Andrei Papp; Montaj: Gabriela Nasta ;
Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Stela Popescu, Ştefan Bănică, Vasilica Tastaman, Hamdi Cerchez, Adina Popescu, Ştefan Thuri, Brânduşa Marioţeanu, Corneliu Gârbea, Mircea Albulescu, Colea Răutu, Gil Dobrică, Alexandru Dobrescu, Mihai Mălaimare, Mariana Cerconi, Ion Poliyache, Dan Tufaru, Vladimir Găitan, Camelia Zorlescu, George Paul Avram, Rodica Mandache, Victor Ştrengaru, Petre Lupu, Rudi Rosenfeld, Ion Colan, Lazăr Laurenţiu, Mircea Creţu, Tamara Popescu
Invitată specială: Stela Popescu
Sâmbătă, 31 mai 2014, ora 21.30: Operaţiunea Monstrul
comedie / 1976 / 102 min.
Scenariu: Titus Popovici;
Regie: Manole Marcus;
Imagine: Alexandru Întorsureanu, Gheorghe Fischer; Decoruri: Virgil Moise; Costume: Florina Tomescu; Muzica: George Grigoriu; Sunet: Bujor Suru; Montaj: Mioara - Jana Georgescu;
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D'Albon, Alexandru Manolescu, Cristina Hofman, Nineta Gusti, Elena Sereda, Lia Sahighian, Vera Varzopov Invitat special: Marin Moraru
Proiecţiile se desfăşoară în aer liber, în faţa Teatrului de Comedie Bucureşti
Accesul la toate proiecţiile este liber.
*
Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003 la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă. festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească. Cele XI ediţii desfăşurate până acum au reunit trupe de teatru din ţară şi din străinătate, atât teatre de stat, cât şi companii independente.
În 2014 festCO este dedicat COMEDIEI ÎN TOATE FORMELE EI şi este structurat pe două secţiuni importante, secţiunea IN cu spectacole produse de către teatre finanţate de stat şi secţiunea OFF ce cuprinde la rândul său mai multe secţiuni: spectacole de teatru independente, spectacole de teatru pentru copii şi tineret, lansări de carte, expoziţii şi proiecţii de filme.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti
Sponsori:
Parteneri: Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de animaţie Ţăndărică, Teatrul Ion Creangă, Caravana Filmului Românesc, Galateca, Clubul UNESCO Adolescenţi
Parteneri media: Jurnalul Naţional, Port.ro, Oraşul Vechi, Art Act Magazine, Roaba de cultură, Blitz Tv, Agenţia de carte, Yorick, Ziarul Metropolis, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti, Fundaţia Culturală Română, Ziarul Ring, Infinitezimal
Website: www.comedie.ro
*
CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC - Capodopere ale cinematografiei naţionale este un proiect iniţiat şi derulat de MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC - Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC - CARTEA ŞI FILMUL.Proiect realizat cu sprijinul UCIN - Uniunea Cineaştilor din România şi
Parteneri: Teatrul de Comedie & FestCo - Festivalul Comediei Româneşti
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă
Website: www.caravanafilm.ro
Persoană de contact:
Roxana Buşu,
Coordonator de proiect
E-mail: [email protected]
Tel: 0722.474.379 / 0754.055.784