Un bildungsroman fără efecte melodramatice - Boyhood la TIFF, 2014

Cel mai recent film al lui Richard Linklater, Boyhood, urmărit în închiderea TIFF 2014, este un proiect cinematografic la care regizorul a lucrat sau, mai bine spus, a filmat vreme de 12 ani. Asta pentru că Boyhood ia înfăţişarea unui bildungsroman în care un băieţel în vârstă de şase ani e urmărit prin toate etapele vieţii timp de 12 ani, timp în care au fost filmaţi aceeaşi actori. Deşi filmul nu este un documentar, acesta acţionează ca o capsulă a explorării copilăriei şi adolescenţei personajului principial, Mason (Ellar Coltrane), în care procedeul specific nu este cel de a revizita familia odată la câţiva ani, ci de a surprinde cu subtilitate schimbările din viaţa protagonistului, fără atenţionări venite din partea creatorului său şi fără delimitări brute între perioadele care surprind, în umbră, trecerea timpului.

Povestea filmului este centrată pe Mason şi pe sora lui, Samantha (Lorelei Linklater), şi surprinde intimităţi din viaţa acestora, începându-şi firul narativ cu portretizarea mamei acestora, Olivia (Patricia Arquette), care îi creşte de una singură pe cei doi şi, în acelaşi timp, luptă pentru o poziţie socială mai bună, efortul său de a studia şi de a-şi găsi un loc stabil în viaţă fiind considerabil. Va apărea şi personajul tatălui, Mason Sr. (Ethan Hawke), care, în ciuda faptului că absentase un timp important din viaţa copiilor săi, îşi va ,,reabilita" condiţia paternă pe măsură ce aceştia vor înainta în vârstă.

Boyhood mizează pe un soi de calm de dinaintea furtunii, în care furtuna propriu-zisă nu există. Reconcilierea este cât se poate de deschisă şi structura narativă se desfăşoară conform unui calendar cât se poate de logic, ca şi cum am urmări etapele bine punctate ale unui documentar. Întorcându-se la universitate pentru a-şi lua licenţa, Olivia ajunge să se mărite cu unul dintre profesorii săi, Bill Wellbrock (Marco Perella). Cu toate că povestea se concentrează, mai degrabă, pe aspectele macro ale istoriei (ca o trecere în revistă), firul narativ care îl implică şi pe Bill - acesta ajunge să fie un alcoolic violent - oferă filmului câteva momente dramatice foarte naturale.

Conform schemei de reorientare a personajelor (Olivia îl va părăsi pe Bill şi se va muta, din nou, cu copiii ei într-un alt orăşel), filmul este o pendulare a acestora dintr-un oraş în altul, de la o vârstă la alta. Mai mult decât atât, posibilele confruntări care ar putea apărea în urma unor conflicte şi relaţii disfuncţionale din cadrul familiei nu sunt la fel de importante precum surprinderea cu naturaleţe a maturizării personajelor, în special a lui Mason, notabilă pe an ce trece prin schimbările sale fizice şi de gândire. Tocmai de aceea, în Boyhood nu vom regăsi aproape deloc nuanţe melodramatice, nici măcar când Mason se află în plină adolescenţă şi se confruntă cu tot felul de situaţii de viaţă tensionate, cum sînt cele legate de noul său tată vitreg (un student al mamei sale şi un fost luptător în Irak) şi de o despărţire amoroasă.

Efectul Linklater poate fi cel mai bine observat în procesul gradual de maturizare a protagonistului, plecând de la anii light şi amuzanţi ai copilăriei acestuia pentru a atinge, în final, punctul unei maturizări ca la carte. Un rol central îl au aici discuţiile lui Mason cu alte personaje semnificative, discuţii care nu sunt tăiate şi nici nu se grăbesc să atingă o anumită concluzie (discuţia liberă fiind un specific al cinematografiei lui Linklater). Spre final, acestea îi creionează personajului central o altă personalitate, una moralizatoare şi profund interesată de dilemele filozofice şi de obstacolele vieţii. Tocmai de aceea, Boyhood  reflectă, prin excelenţă, cinematograful independent al lui Linklater, în care termenul de ,,independent" nu are nicio legătură cu partea economică, materială, ci, mai degrabă, cu independenţa unui anumit tip de discurs şi privire asupra vieţii americane, în care visul american persistă, dar gonflarea acestei lumi mizează pe o regenerare a unui ligament dintre realitate şi aspectele sale mai puţin extravagante.