Dor, amor şi por. Bălănescu e Delbono - Amore e carne

Fiecare scaun spune povestea poveştilor pe care oamenii grăbiţi sau răbdători, trişti sau fericiţi, tineri sau bătrâni, le împărtăşesc atunci când se aşează. Fiecare scaun păstrează în sertarele memoriei poveşti de dragoste, poveşti din război, poveşti de familie, transmise prin căldura corpului, prin forţa cărnii, prin ritmul bătăilor inimii.

Pe scena teatrului Bulandra îşi aşteaptă povestitorii două scaune în întuneric, iar în sală multe altele cu mânere comune pentru schimb de zâmbete şi de priviri. Cele din urmă sunt ocupate în grabă de studenţi, actori, profesori, spectatori. Scaunele de pe scenă aşteaptă îndelung, în tăcere, împreună, două inimi care să le lumineze.

Doi domni, cu pălărie şi fără pălărie, au apărut pe scenă şi s-au întâlnit cu scaunele, cu liniştea din jur, cu întunericul din sală. Cel fără pălărie a început să spună povestea concertului care a luat naştere într-o noapte lungă, poliglotă, cu sunete la vioară, istorii subiective, glume cu evrei şi lacrimi pentru morţi. O noapte cu muzică şi cu poezie, cu dragoste, cu revolte, cu carne.

Un violonist şi un regizor se întâlnesc, iar scaunele încremenesc - şi cele de pe scenă, şi cele din sală. Tăcerea se aşterne pentru a crea comuniunea unor inimi care bat din ce în ce mai repede. Dintr-o tăcere jucăuşă se naşte uluitoarea emoţie a muzicii lui Alexander Bălănescu. Dintr-o tăcere din adâncuri se înalţă vocea lui Pippo Delbono şi tinde către cer. Notele muzicale şi versurile poeziilor se îmbină şi cutremură. Acordurile tăioase, suspinul arcuşului, lirismul cuvintelor într-o italiană zbuciumată, vocea în crescendo, dansul frenetic alcătuiesc un spectacol-concert. Emoţiile, care călătoresc dinspre scenă spre sală, de la lumină către întuneric, prin diferite tipuri de limbaje (lingvistic, muzical, corporal), comunică printr-un contact epidermic - ies prin porii artiştilor şi intră prin porii spectatorilor.

Bălănescu şi Delbono se ridică, se privesc, se destăinuie. Cele două scaune părăsite pe scenă şi-ar dori să-şi transforme picioarele în mâini pentru a-şi prinde povestitorii, pentru a-i mai păstra un pic în povestea lor. Celelalte scaune din sală se întreabă unde şi când, pentru că Bulandra nu e teatru, ci univers, iar seara de marţi nu e seară, ci eternitate. Amore e Carne, întâlnirea dintre Bălănescu şi Delbono, creează un spaţiu şi un timp al poveştii lirico-melodioase, în care scaunele tânjesc după povestitori, inimile după emoţie, aplauzele după artă, pământul după cer.