Lumea de dincolo de dealuri - Expoziţia După obcini de Elisabeth Ochsenfeld

Joi, 17 iulie 2014, Galeria Pygmalion din Timişoara a găzduit vernisajul expoziţiei de desen şi pictură După obcini, semnată de Elisabeth Ochsenfeld, artistă de origine română stabilită în anii '80 în Germania. Semnatarul este interesat de creaţia graficienei încă de la sfîrşitul anilor '70, cînd a luat cunoştinţă de munca sa artistică prin intermediul copertei dublului album Cantafabule, al formaţiei Phoenix. În ultimii ani, Elisabeth Ochsenfeld revine constant în ţară, unde organizează un simpozion internaţional de arte vizuale şi literatură, ajuns la ediţia a V-a. La finele fiecărui eveniment cultural, sînt vernisate expoziţii ale participanţilor şi lansate caiete ale simpozionului. Anul acesta, în paralel cu expoziţia colectivă de la Galeria Triade, intitulată, după tema simpozionului, My Home Was My Castle, Elisabeth a organizat o nouă expoziţie personală, cea semnalată în rîndurile de faţă, următorul pas după Mnemosyning, din 2011, de la Muzeul de Artă Timişoara, şi după Arheologii umane, din 2009, de la Galeria Helios. Cuvîntul "obcini", regionalism preluat din slovacă, înseamnă culme, coamă prelungită de deal sau de munte care uneşte două piscuri.
 
Artista a preferat acest titlu unei denumiri cu rezonanţă global-universală, deoarece a desenat şi a pictat dealurile sau, dacă cititorul doreşte, obcinile ce mărginesc platoul montan al Semenicului, mai precis orizontul satului Gărâna. Zona a fost colonizată în secolul al XIX-lea cu pemi, o populaţie din Boemia, vorbitoare de limbă germană, adusă în vremea Imperiului Austro-Ungar pentru defrişări. Termenul este încă folosit în regiune. Dealurile propuse de Elisabeth Ochsenfeld sînt, deopotrivă, abstracte, gestualiste şi decorative. Punctul forte al proiectului este acela că fiecare dintre cele trei ipostaze enumerate reprezintă o rezultantă artistică a celorlalte două. Jocul liniilor, sublinierile cromatice, ritmul şi fluiditatea, toate acestea trecute prin filtrul minimalismului, se constituie în legi de compoziţie pentru un corpus de lucrări metafizice din perspectivă figurativă şi paradoxal agresive, într-o logică a discreţiei lor conceptuale. Imaginile expoziţiei sînt realizate în mod deliberat în două dimensiuni, fără trucuri iluzionistice şi fără intenţii criptice.


Avem de-a face cu dealuri şi atît, reprezentate, cumva, în secţiune, după raţiuni exclusiv picturale, în nici un caz geologice. Nici un element figurativ nu tulbură compoziţiile, care trăiesc prin culoare, linii şi haşuri. Privitorul vede dealuri deoarece i s-a comunicat prin titlu că are de-a face cu dealuri; altfel, se află în faţa unor lucrări abstracte. Ceea ce contează cu adevărat sînt organizarea compoziţiilor, sistemul cromatic şi coerenţa reprezentărilor. Acestea trec cu bine autotestul înserierii. Expoziţia este alcătuită din trei triptice realizate în acril pe pînză şi patruzeci şi cinci de desene, toate cu aceleaşi coordonate. Simeza joasă permite perspectiva plonjantă asupra acestora, punîndu-l pe privitor în punctul privilegiat de observaţie. Transpare apetenţa de a desena a artistei, ale cărei căutări ţin de prefixul "meta".

Interesată de spaţiul spiralat, de relaţia dintre geografie, geometrie şi tipul de conştiinţă, Elisabeth Lili Ochsenfeld nu se lasă pradă naraţiunilor. Tensiunile din pojghiţele humei sînt transpuse în elipse şi oblice care aparţin exclusiv artei. Sînt folosite culori de semnalizare, de multe ori în combinaţii bizare. Cu toate acestea, sentimentul de organic ce transpare din lectura lucrărilor este extrem de stabil. Nimic inutil în prim-plan, fără procedee spectaculoase în desen, totul învăluit într-o atmosferă magnetică. Deşi ceea ce privim şi, eventual, admirăm sînt doar dealurile (obcinile), titlul ne trimite dincolo de ele. În spatele acestora este însăşi lumea în care trăim. Expoziţia, deschisă pînă pe data de 7 august 2014, oferă vizitatorilor posibilitatea de a percepe simultan sentimentul de a fi înăuntrul şi în afara celor văzute.