Pentru cine îmbrăţişează ideile de mai sus, cea mai recentă expoziţie de la Muzeul Jacquemart-André n-ar trebui să reprezinte niciun interes. Comunicat intens în capitala Franţei cu un vizual bazat pe un detaliu dintr-o Fecioară cu pruncul de la National Gallery of Art, Washington, binomul "buzetrandafiriisprâncenelipsăcarnaţiedefructpriviremelancolică / Rafael" riscă să îi îndepărteze exact pe cei care se mulţumesc cu asemenea verdicte strâmbe, date de alţii. Pe ceilalţi, fie că numele lui Perugino le este familiar sau nu, exact asta îi atrage: un anumit tip de frumuseţe atât de propriu unei epoci distincte a umanităţii, exponent al unei scheme de gândire care a produs câteva dintre cele mai semnificative opere artistice ale tuturor timpurilor.
Pietro Vanucci, Perugino ("cel din Perugia") este unul dintre numele de prim rang ale Quattrocento-ului italian, pe care posteritatea, din motivele ei mai mult sau mai puţin arbitrare, l-a aruncat cu un pas înapoia lui Botticelli, a lui Piero della Francesca sau a lui Donatello. Poate tocmai pentru că dulceaţa, graţia, suavitatea reprezentărilor lui (adică atributele care l-au singularizat în pleiada de mari maeştri italieni) au devenit, din excelenţă, reţetă. Unică manieră. În opera lui Perugino, totul este armonios. În peisaje tipice Umbriei, cu siluete filiforme de copaci, pictaţi parcă de un miniaturist, în molcome coline scăldate în aceeaşi lumină (din care nu răzbate soarele, dar nici nu se adună norii), personajele pozează în atitudini euritmice indiferent de subiect. E evident în Lupta dintre Amor şi Castitate (Luvru), un fel de dans simetric în care putti în exces punctează ca nişte alteraţii pe portativ o melodie serenă, previzibilă, decorativă. Compoziţiile lui Perugino sunt încântătoare, cum este Sfântul Bernard dărindu-i vederea unui orb, în care figurile sunt dominate de o arhitectură renascentistă ideală. Bunavestire de la Museo e Pinacoteca civica din Fano, un panou de predella cu atribuire discutată între Perugino şi elevul său, Rafael, uimeşte printr-o savantă dispunere a coloanelor, paradă de stăpânire a perspectivei, în care Fecioara mărunţică şi îngerul efeminat joacă rolul de accesorii. În Botezul lui Hristos de la Rouen, modelajul figurilor, al drapajelor veşmintelor, jocurile culorilor însufleţite, toate generează un tablou vioi, complet lipsit de tensiune sau conflict, dar răsfăţător pentru ochi.
Traseul expoziţiei, foarte clar delimitat, demarează cu operele de tinereţe ale artistului (din perioada 1470-1480), pentru a-i urmări maturitatea creativă şi a culmina cu câteva dintre cele mai emblematice lucrări de tinereţe ale lui Rafael, cel care a preluat de la Perugino suavitatea şi a transformat-o în marcă proprie, cel puţin în primii ani de afirmare.
A vedea în Perugino un artist preocupat în primul rând de frumuseţe ar însemna să îl privezi de dimensiunea care, în ciuda cârtelilor, l-a făcut să fie unul dintre marii pictori ai istoriei vizualităţii. E de ajuns să te postezi în faţa Portretului lui Francesco delle Opere de la Uffizi. Grijuliu în a-şi pune arta în slujba descoperirii personalităţii (idee de sorginte umanistă), Perugino îl portretizează pe negustorul de mătăsuri cu fidelitate şi minuţie flamandă. Jocurile de lumină şi umbră modulează carnaţia într-o infinitate de nuanţe şi exaltă valorile tactile ale picturii. Privirea hotărâtă, buzele strânse, mâna care ţine cu dârzenie inscripţia Timete Deum, poziţia mândră descriu nu doar un personaj, ci o un peisaj interior căruia Perugino îi revelează ascunzişurile.
Maria Magdalena de la Palatul Pitti din Florenţa este o altă bornă în parcursul expoziţional de la Jacquemart-André care nu are cum să te lase indiferent. Splendoarea figurii, de o langoare rezervată, dar cu atât mai senzuală, este sublimată de un sfumato demn de Leonardo şi de o gamă cromatică pe cât de limitată, pe atât de somptuoasă. Este genul de lucrare care te fascinează prin frumuseţea ei atât de evidentă, încât nu mai simţi nevoia să îi cauţi nicio altă dimensiune.
Mi se pare că esenţa expoziţiei organizate de superbul muzeu Jacquemart-André este chiar aceasta: un traseu al unei frumuseţi liniştite, de ale cărei idealuri suntem azi cum nu se poate mai departe, dar care farmecă, seduce instantaneu tocmai pentru că o percepem atât de aproape.
Le Pérugin. Maître de Raphaël. Musée Jacquemart-André, Paris. 12.09.2014 - 19.01.2015
