În cariera sa, cineastul francez şi-a exprimat fascinaţia faţă de caracterele feminine puternice, reflectând, în peliculele sale, cum trag sforile unele apariţii sexy sau cum un proscris poate deveni erou, graţie acestui gen de tipologie feminină. Încă din anii '90, odată cu La femme Nikita, s-a născut un nou tip de divertisment, în care fantezia delirantă, violenţa şi frumuseţea constituie un aliaj redutabil, tocmai bun de exploatat (a dus la apariţia unui remake şi a unei serii de televiziune). Au urmat Léon şi The Fifth Element, în care Besson a scos la iveală unele din cele mai dure şi mai remarcabile eroine de acţiune, din istoria cinematografului.
În recenta producţie, Lucy, eroina suferă o remarcabilă metamorfozare, care declanşează convulsii de-o violenţă extremă, exprimate pregnant audio-vizual. Aşa cum ne-a obişnuit deja, Luc Besson nu-şi lasă deloc spectatorul să fiarbă la foc lent, fiindcă, într-un minut, o transformă pe Lucy (Scarlett Johansson) dintr-o persoană banală într-o superfemeie. Filmul începe direct, cu personajul central - o fată veselă, dar neglijentă (cu cercei lungi, tocuri ce se clatină, ojă sărită de pe unghii, ţinută ce devine indicator pentru termenul "ieftin") certându-se cu Richard (Pilou Asbaek), un tip dubios. Sunt doar doi oameni mici depăşiţi de turnurile din jurul lor. La scurt timp, ecranul va fi împroşcat cu sânge, iar Lucy va fi implicată într-o aventură ce depăşeşte graniţele Asiei (acţiunea are loc în Taipei). Prietenul de ocazie o vârăse pe naiva Lucy într-o afacere dubioasă cu droguri de mare risc.
În doar câteva ore, credula fetişcană este transformată într-un transportator de CPH4, un narcotic artificial, de ultimă generaţie, capabil să transforme radical fiinţa umană. După ce i s-a "implantat" drogul în stomac (chirurgical încorporat), creierul lui Lucy suportă modificări radicale. Şi cum niciodată logica narativă nu a fost punctul forte în filmele lui Besson, Lucy devine - brusc - un fel de ninja à la The Matrix. Mutaţiile neurochimice produse în creierul femeii o metamorfozează într-o fiinţă nu numai capabilă să ţină piept hoardelor de urmăritori asiatici, ci şi aptă să poată controla alte forţe.
Distragerea atenţiei spectatorului, prin tăieri rapide şi mişcări de ping-pong ale camerei de filmare, face ca spectacolul cinematografic să treacă de la categoria cinetic la cea de hipercinetic. Printre gloanţe, căţărări pe tavan, celule expandate, pe ritmuri psihedelice, Besson inserează explicaţii despre evoluţie şi, totodată, despre transformarea suferită de Lucy. Profesorul Norman (Morgan Freeman) a clasificat stadiile de evoluţie ale creierului uman. Omul de ştiinţă prezintă, în nişte largi prelegeri (cu suport imagistic demn de National Geographic), noile sale cercetări, pornind de la premisa că oamenii folosesc doar 10% din capacitatea creierului. Speculaţiile de ordin ştiinţific alternează cu schimbările produse în trupul eroinei. Realizatorul multiplică, rând pe rând, inscripţiile (uşor didacticiste) cu procentele la care ajunge să funcţioneze creierul lui Lucy, pe măsură ce "drogul-minune" acţionează odată cu experienţele şocante prin care trece.
Cu mari ambiţii vizual-auditive (pe alocuri, cu sonorităţi digitalizate), cineastul francez provoacă spectatorul să asiste la scene care taie respiraţia. Eroina este în ton cu vibraţiile sunetului, cu moleculele din aer, chiar şi cu forţa de gravitaţie a Pământului. După ce devine conştientă de propria-i supremaţie fizică, Lucy îl caută pe neurologul Norman pentru a-i confirma teoria potrivit căreia mai multe celule în creier nu înseamnă numai gânduri profunde. Pe măsură ce se derulează "colonizarea" artificială a creierului, sub aparenţa fizică a unei femei obişnuite, se va afla o forţă nebănuită. În căutarea unor definiţii, năstruşnicul regizor va plimba spectatorul din zorii apariţiei primelor specii până la cele mai teribile realizări ale tehnologiei, cu o uşoară tentă de discriminare rasială (o femeie albă înfrânge trupe de luptători asiatici, apoi sunt strecurate unele stereotipuri etnice: germanul placid, italianul locvace, francezul şarmant).
În maniera sa, unică, Luc Besson, ca şi Terence Malick (The Tree of Life) caută se releve singularitatea celulei, dar şi cum raportul om-tehnologie poate să altereze evoluţia în univers. Obişnuit să aducă pe ecran tipuri speciale de femeie, Besson a optat, de data aceasta, pentru senzuala Scarlett Johansson în rolul titular - Lucy - care ne arată cum isprava unor oameni îmbătaţi de dorinţe poate pierde controlul şi derapează spre dezastru. Alături de ea, vor apărea Morgan Freeman în rolul doctului universitar, dar şi actorul coreean Min-sik Choi (Mr Jang), deosebit de expresiv într-o partitură la graniţa caricaturalului. Departe de aerul androgin al Milei Jovovich (The Fifth Element), cu o voce senzuală (deja celebră graţie filmului Her) şi cu o privire feroce, de felină, Scarlett Johansson lasă în urmă The Black Widow sau orice alt cyborg şi devine una cu universul.
Deşi trăim într-o lume a lui hyper, croită anume să te facă să îţi doreşti (lucruri, plăceri, faimă), cineastul francez aruncă - în acest divertisment hipercinetic - şi întrebări exprimând angoase difuze. Sub aparenţa unui gigantic joc violent, realizat circular (imaginea femelei-maimuţă), Lucy adaugă şi un strop de cartezianism à la française pentru înţelegerea vieţii.