Dar toate lucrurile acestea devin explicabile în momentul în care ajungi să interacţionezi cu ea, pentru că în momentul respectiv ţi se întăreşte o certitudine: Ada este cu adevărat specială. Este genul de persoană care refuză cu încăpăţânare să se adapteze la convenienţele sociale şi creează în jurul ei un microunivers de cele mai multe ori plin de contradicţii. Te acceptă destul de greu în lumea revelată de ochii mari şi ascunsă într-o siluetă silfidică, dar atunci când o face, poţi fi sigur că e sinceră.
Ada este, nu în cele din urmă, o îmbinare perfectă între un tip de feminitate subtilă, un dinamism androginic şi un spirit cald şi sincer de copil. Personalitatea multivalentă i-a permis de-a lungul timpului să contureze personaje sonore de la Maria din Neînţelegerea de Camus (regia: Cristi Avram), Medeea, Domnişoara Iulia, Ofelia (regie Dumitriana Condurache), Ducesa din Alice în Ţara Minunilor (regia: Minodora Lungu) în cadrul Universităţii de Arte George Enescu, Iaşi până la provocările lansate de Teatrul Naţional Iaşi în spectacolele Hamletmachine (regia: Giorgos Zamboulakis) şi Femeia mării (regia: Radu Afrim).
Ada este un reper pentru generaţia tânără, fără să fi adoptat nimic din aroganţa pe care o adoptă mulţi alţii cu acest statut. Ea rămâne aceeaşi fire contemplativă, căreia cu greu îi smulgi un zâmbet, de fiecare dată autentic însă şi care mestecă gumă Hubba Bubba mai mereu, spărgând baloane cu o plăcere aproape sadică. Ada şi-a găsit "vocea" artistică, iar noi, care încă o căutăm suntem mândri că am avut şansa să fim pe aceiaşi scenă cu ea.
Notă: Sonia Teodoriu, autoarea acestui articol, e studentă la actorie la Universitatea de Arte "George Enescu", Iaşi.