Cum poate o echipă managerială bună să dubleze şi chiar să tripleze încasările la teatru o demonstrează ultimele statistici ale Teatrului "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe. Mai mult, un duo de profesionişti, directorul Horaţiu Mihaiu (binecunoscutul scenograf şi regizor) şi directorul economic, Ciprian Vultur, îşi pun în cap să facă un festival nou, Trans.Form@, mai primenit decât ediţiile anterioare de la Sf. Gheorghe. Despre care criticii spun, pe la colţuri sau în presă, că trădau mari semne de oboseală. Ajutaţi de o echipă dedicată, cei doi reuşesc. Cu toate frânele pe care Ministerul Culturii le pune. Întâmplător, desigur, căci Ministerul stă diafan în afara oricărei suspiciuni de parti-pris-uri. Nici reducerea bugetului la jumătate, nici suprapunerea unui alt festival de teatru, cel de la Buzău, nu constituie semne ale unei strategii defectuoase. Ci doar o pură întâmplare nefericită. Să gândim pozitiv!
Printre atâtea coincidenţe nefericite, cu atât mai binevenită s-a dovedit mâna solidară întinsă de UNITER, de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean a căror contribuţie a fost mai mare decât cea a Ministerului Culturii. Deşi cu un buget care frizează ridicolul (mai mic decât bugetul unor festivaluri cu mult mai puţin pretenţioase, gen Arad, Cluj sau Gheorgheni şi, atenţie!, mai mic de 26 de ori (!!!!) decât bugetul festivalului de la Sibiu, eforturile Teatrului "Andrei Mureşanu" de a continua acest eveniment unic în România şi de a-l menţine la o cotă valorică ridicată, au fost, în acest an, considerabile. Festivalul nostru a strâns doar 500 de milioane, adică aproape jumătate din bugetul avut anul precedent!, declară Horaţiu Mihaiu.
În război declarat cu formele moarte ale teatrului şi ale "cutiei" italiene, Trans.Form@, Festivalul Internaţional de Teatru din Sfântu Gheorghe, cultivă, după cum o arată numele, forme alternative. Experienţele de ultimă oră ale tinerilor creatori, limbajele noi, inserţia de multimedia, formele artistice diferite şi surprinzătoare, mixarea proiecţiilor video cu abordări care circumscriu îndeobşte sfera corporalităţii sunt punctele-ţintă şi, de ce să nu o recunoaştem, şi atuurile acestui festival. De altfel, cele două premii desemnate la sfârşitul Festivalului (onorifice, cum altfel?) certifică direcţiile pentru care o optat ediţia de anul acesta. Pe de o parte, interesul pentru teatrul-dans, reprezentat prin trei spectacole foarte valoroase, Moara (Studioul Figura din Gheorgheni), care a obţinut şi premiu, Almost 3 (Compania "Ladjanski Berger" din Budapesta) şi Acea zi de vineri. August/1982, producţie a teatrului gazdă. Pe de altă parte, selecţia a mizat pe căutarea obstinată a formelor noi, resemnificarea relaţiilor spaţiale, cel mai adesea, prin accesarea limbajului multimedia. Spectacolele Orfeu sau Cum să te dezbraci de pene (Studioul Toaca şi Teatrul Foarte Mic), Dali-Avida Dollars şi Shape of Things (Teatrul ACT şi Teatrul Fără Frontiere) furnizează exemplele acestui traseu. Nu întâmplător al doilea premiu a fost obţinut de Andu Dumitrescu pentru scenografie/concept video la acest ultim spectacol. Fără să-şi propună explicit, premiul ar putea echivala cu o reparaţie pentru lunga perioadă în care noua formă de a gândi spaţiul teatral nu s-a bucurat de nici un efort analitic în cronica de specialitate.
Cele două direcţii au fost dublate şi de demersuri teoretice. Încercărilor de a găsi noi formule de concepere a spaţiului li s-a adăugat workshop-ul Alegerea spaţiului scenic condus de Silviu Purcărete (de altfel şi directorul onorific al acestei ediţii). O tentativă de delimitare între formele de expresie ale mişcării scenice şi-a propus criticul Mihaela Michailov în abordarea colocviului Corporalitatea în spectacolul de teatru contemporan. În dezbaterea despre relaţia corpului cu spaţiul şi cu sexualitatea, coregraful Andras Lorant a accentuat interferenţa între expresia corpului şi situaţia scenică, decelând între două ipostaze: una "penibilă, civilă", corpul pus pe scenă pur şi simplu, lipsit de intenţionalitate artistică, alta "senzuală". Ghidat de dorinţă, corpul intră în relaţie cu lumea. În viziunea coregrafului, conglomeratul de emoţii suscitat de senzualitate se armonizează cu mişcarea în "frumosul" scenic. Formula corporalităţii se foloseşte şi pentru ca textul dramatic să depăşească stadiul de rococo şi "propriile gropi". Dacă pentru Andras Lorant mişcarea e utilă în "tulburarea textului", implicit a sunetelor şi ritmicii, sau în eludarea conţinuturilor moarte şi clişeelor scenice antrenate de cuvinte, pentru regizorul Radu Alexandru Nica, relaţiile corpului cu spaţiul pot fi un instrument în actualizarea textelor clasice, în de-psihologizarea din formula tradiţională a teatrului, în care "se stă la masă şi se discută". În montarea sa, Nora, de la Sibiu, substituirea tradiţionalei Tarantella cu dansul Madonnei, ca şi corpurile care amplifică vidul de comunicare prin trupurile ce traversează diagonalele scenei se dovedesc modalităţi coerente de sincronizare a piesei lui Ibsen cu realitatea de azi.
Dezbateri a lansat şi proiectul UNITER, Dramaturgia nouă românească şi percepţia ei, care şi-a propus să conecteze publicul tânăr din ţară şi din diaspora la modalităţile artistice noi prin lectura a trei piese selectate între finalistele concursului pentru Cea mai bună piesă de anul acesta: Diabet de Elena Maximov (regia Sorin Militaru), Crize sau Încă o poveste de dragoste de Mihai Ignat (regia Corina Oprea) şi Mănâncă-ţi aproapele de Marius Damian (regia Traian Şoimu). Proiectul coordonat de Doina Lupu ambiţionează să antreneze schimbări consistente în mentalitate, piesele alese abordând şi probleme tabu ale minorităţilor etnice, sexuale şi religioase.
De la expresia cu totul neconvenţională a păpuşilor gigante, fără cap, care îşi fac curte în spectacolul Interferencias Humanas, (Compania "Puppets in Action" din Rio de Janeiro) la giumbuşlucurile din David's Boutique (regia Radu Afrim, Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sf. Gheorghe) şi la forme de teatru mai ortodox-tradiţionale, ca Ubu, (regia lui Sorin Militaru, Teatrul Szigligeti din Szolnok) sau Omul cel bun din Sîciuan (regia Bocsardi Laszlo, Teatrul "Tamasi Aron"), Trans.Form@ 2005 a alăturat modalităţi teatrale foarte diferite spre delectarea publicului care a umplut nesăţios sala la fiecare reprezentaţie.