Voi ieşi un pic din sfera artiştilor invitaţi pentru a vorbi despre tema in 2014 a festivalului: vortexul. În deschidere, Sabina Ulubeanu şi Diana Rotaru, compozitoare pasionate de muzica fusion şi cele care au avut ideea acestui festival ieşit din tipare şi traiectorii convenţionale, au vorbit despre faptul că în lumea contemporană, în special în mediul urban şi pe segmentul de vârstă tânără, vortexul poate fi o noţiune prietenoasă pentru a explica viaţa de zi cu zi. Stresul, confuzia şi chiar şi libertatea de a încerca orice direcţie ne pot trage într-o spirală greu de controlat. Aşa că ediţia a treia a festivalului şi-a propus să se axeze pe acest sentiment dinamic şi nestăpânit de asimilare într-un vortex.
Seara a început în ritmuri de muzică contemporană pentru cvartet de coarde. Spun contemporană deşi a fost inclusă în recital şi Marea fugă a lui Beethoven, "cea mai contemporană piesă clasică" după cum ne-a spus glumind violoncelistul grupului, Adrian Mantu. Cvartetul s-a întregit prin prezenţele lui Bogdan Sofei şi Ingrid Nicola la vioară şi a Andreei Banciu la violă. După Beethoven am ascultat o compoziţie din 2007 a lui Donnacha Dennehy, un compozitor irlandez de muzică preponderent minimalistă.
La final şi spre bucuria mea de om pasionat de Steve Reich (un alt compozitor de muzică minimalistă, de această dată american), cvartetul ConTempo s-a jucat cu Different Trains, piesa în trei părţi a lui Reich, preînregistrată de Kronos Quartet şi prepreînregistrată de Reich însuşi prin segmente de voci ale unor diferite persoane. Partea de visuals a fost asigurată în mod exemplar de Mihai Cucu - s-a îmbinat perfect atmosferei nestatornice, cu rupturi de cadru şi de peisaje, pe care o presupune mersul cu trenul. Piesa în sine are o poveste specială: părinţii lui Steve Reich au divorţat foarte devreme, astfel că de la vârsta de un an până la 10 ani a trebuit să facă drumul Los Angeles (unde locuia mama lui) - New York (unde locuia tatăl), însoţit de guvernantă. A ales la maturitate să recreeze atmosfera "diferitelor trenuri" care l-au purtat în aceste călătorii regulate de la un părinte la altul. Reich este de asemenea evreu şi a realizat cât de ocrotit a fost de faptul că nu se afla în Europa în timpul celui de-al doilea război mondial. Astfel că structura acestei piese de muzică nouă este formată din 3 părţi, fără pauze: America de dinainte de război, Europa din timpul războiului, şi apoi America de după război. Compoziţia conţine înregistrări ale vocilor diferitelor persoane din trenurile americane: guvernanta lui Steve, conductori de tren, evrei care au scăpat holocaustului. A fost cu adevărat cathartică această alegere, interpretarea şi partea vizuală s-au îmbinat perfect.
Al doilea concert, decalat din păcate cu o oră şi jumătate faţă de ora din program, a fost susţinut de către cei de la opus.art, mai exact de Cătălin Creţu (sintetizatoare, parte electronică, pian) şi Dan Alexandru (percuţie şi o parte de parte electronică). Sound-ul opus.art e foarte greu de încadrat într-un gen precis şi asta e bine. Ambii mi s-a părut că şi-au făcut treaba excelent şi e foarte interesant de urmărit evoluţia grupurilor de acest tip - o nişă mai mult decât specifică, un electronic experimental - în contextul muzicii actuale în România. În a doua jumătate li s-a alăturat Thomas Myrmel, un olandez posesor al unei mănuşi electronice. A fost o nouă joacă cu improvizaţia, însă de data aceasta am rămas dezorientată cu privire la scopul muzicii pe care o încercau. Mi s-a părut că în formula de duo, Cătălin Creţu şi Dan Alexandru aveau o coerenţă stabilă şi că se completau reciproc mult mai pertinent decât în varianta în care evoluau alături de olandez. Desigur, a fost o încercare, un joc, Creţu şi Alexandru sunt familiarizaţi unul cu stilurile celuilalt, iar Myrmel a fost un invitat. Însă cred că e interesant ca experiment şi atât, în mod sigur nu aş căuta să ascult ceva de acest gen acasă. În schimb, revin la ideea că e foarte atrăgător de observat cum vor evolua trupe care au curajul să facă muzică experimentală în contextul scenei actuale. Sper că această evoluţie va reprezenta, în timp, într-adevăr o evoluţie şi ca notorietate şi că oamenii se vor educa auditiv şi spre zone mai provocatoare şi mai greu de digerat la o primă încercare.