Un metafilm
Prin Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, Corneliu Porumboiu confirmă că e un auteur, unul care ştie exact ce vrea de la personajele şi povestea lui. Nimic nu e întâmplător - cel puţin nu în interiorul operei, totul fiind imaginat aprioric: fiecare cuvânt, gest, obiect. La fel pare şi Paul, care preia din atributele, cel puţin profesionale, ale creatorului său. E ciudat că un creator e la rându-i creat, dar aşa sunt metafilmele. Cu toate astea, Porumboiu nu face un film despre el. Adică nu-i cu orice preţ un autoreferenţial narcisiac.
E fascinant că lucrurile nu sunt dezvăluite pe de-a-ntregul, iar asta duce la un cadru nesigur, discutabil, interpretabil, ambiguu, Bogdan Dumitrache având aici un merit consistent. El ştie să creeze o astfel de atmosferă tensionată şi grea, după cum am văzut în Poziţia copilului, unde Luminiţa Gheorghiu a primit pe nedrept toate meritele, sau în Din dragoste cu cele mai bune intenţii, unde face din personajului lui o persoană aparte, contradictorie şi problematică. Replicile aproape absurde ce par fără rost - chiar dacă nu sunt aşa - amintesc de filmele lui Jim Jarmusch.
Portretul unui demiurg fără certitudini
Regizorul (asemuit aici cu un demiurg fără certitudini) îşi pune constant probleme, e preocupat de tot ce-l înconjoară şi încearcă să-şi transmită cunoştinţele mai departe, către actor (în fond, un semi-iniţiat), ce e de multe ori ignorant chiar şi faţă de propria meserie - Alina nu ştie cine e Monica Vitti, iar asta cântăreşte enorm pentru Paul şi decizia lui. La fel de neclar şi interpretabil e faptul că, după ce conştientizează că ea nu-i satisface aspiraţiile intelectuale, nu mai încearcă să o facă elementul central al filmului său. Din moment ce nu are calităţile pe care el le caută, refuzul lui tacit e vizibil în faptul că devine dispus să o lase să joace în filmul lui Laur (Alexandru Papadopol), un regizor aparent superficial, pe care Paul îl laudă inerţial. Dacă la început e deranjat de posibilitatea ca Alina să-i fie "furată" de către un coleg de breaslă, după ce o cunoaşte mai îndeaproape îşi schimbă poziţia. Sigur, e una dintre interpretările posibile şi s-ar putea să nu fie cea corectă, dar rămâne schimbarea atitudinii lui, care, de altfel, e aproape insesizabilă; e mai mult simţită decât observată, iar asta pentru că Alina nu e nici miza, nici muza lui Paul, ci doar un pion în străduinţa de a crea o operă.
Fiind de un negativism cronic, Paul nu are încredere în propria muncă, la fel cum stabileşte că nu se poate adapta într-o societate rudimentară şi prea preocupată de partea materială, simbolizată de Magda, producătorul filmului, care îl sufocă şi îi îngreunează procesul de cizelare al filmului. Bluza neagră cu gât, frizura zbârlită şi afinitatea pentru peliculă îl definesc ca om: e un clasic, de modă veche, de mult trecută, deloc riguroasă. În acelaşi timp, e un minimalist, adept al strictului necesar: cărţi de cinematografie, filme, un videoproiector, un laptop, o mică bibliotecă, un birou, un pat, o canapea, o măsuţă şi câteva scaune sunt tot ce are şi tot ce-i trebuie. Pare alienatul suprem, însă într-o lume întoarsă cu susul în jos, care îşi neglijează sănătatea şi are o gândire platonică. El nu mănâncă, ci înfulecă, pentru că scopul lui e să se sature, nu să fie invadat de arome - cu toate că alimentaţia e un subiect care pare să-l intereseze, sau măcar pe care îl stăpâneşte. La fel, nu e extaziat de partidele de amor cu Alina, ci acestea ţin mai mult de satisfacerea unei alte nevoi fiziologice. Toate aceste detalii nu sunt stridente; Porumboiu nu îşi doreşte să dezvăluie cu orice preţ caracterul protagonistului, ci oferă doar câteva indicii.
Filmul are o ironie fină, asumată, faţă de propria lume, dar în acelaşi timp e cât se poate de serios şi punctează obstacolele pe care le întâlneşte creatorul în drumul lui către capodoperă, proces pe care Porumboiu îl parcurge exemplar. Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism e totodată un exerciţiu cinematografic, asumat de către un cineast care deseori nu e apreciat la adevărata lui valoare.