Kinsey conţine un moment în care eroul (Liam Neeson), care tocmai şi-a publicat, cu mare vîlvă, studiul statistic asupra sexualităţii masculine (1948), e întrebat de un ziarist dacă din munca sa n-ar putea să iasă şi un film. E o întrebare prostească, pe care Kinsey o expediază sec. Şi e plăcerea regizorului-scenarist Bill Condon să demonstreze că profesorul n-a avut dreptate. De altfel, i s-a întîmplat adesea să nu aibă dreptate - e unul din lucrurile care reies clar din film. Dar şi mai clar reiese faptul că avea ceva de oferit cinematografului - ceva ce acesta ştie să aprecieze: incandescenţa şi radianţa unui adevărat erou.
Dar iată faptele: fiu de pastor ultrapuritan, Alfred C. Kinsey a crescut cu urechile ţiuind de ocări împotriva trupului slab şi a drăciilor - de la alunecosul fermoar la "degradantul spectacol de imagini" - născocite numai pentru a-l duce în ispită; a învăţat să se refugieze în natură şi s-o iubească; s-a făcut entomolog şi un timp şi-a concentrat ardoarea în efortul de a le transmite şi altora, de la catedră, ce învăţase în tovărăşia viespilor ("Ce ai avea nevoie de o prietenă", murmură o studentă); pînă la urmă şi-a găsit şi prietenă, deşi pentru alte descoperiri a trebuit să aştepte - pînă-n noaptea nunţii ("Ce frumos! Îmi dai voie?" - Kinsey la vederea unui sîn) şi chiar mai mult; în fine, cu ajutorul soţiei (şi al unui medic), Kinsey s-a apucat să se despovăreze de ignoranţă şi de inhibiţii; şi, după ce s-a apucat, nimic nu l-a mai oprit. În primul rînd, ce era cu baubaul ăla poreclit "normalitate sexuală" şi rareori absent de pe buzele moraliştilor? Care era autoritatea lui reală, în condiţiile în care nimănui nu i se spusese ce lucruri se făceau în mod obişnuit - adică în mod normal - în dormitoarele celorlalţi? Şi ce lucruri se făceau? După ce-a luat mii de interviuri, Kinsey a putut să ofere un răspuns: în dormitoarele americanilor (şi nu numai în dormitoare) se făceau de toate. Momentul în care mărturisirile încep să curgă - un montaj de figuri americane tipice, "normale", scoţînd pe gură o trăsnaie după alta - e foarte plăcut; ba mai mult, Condon reuşeşte să recupereze ceva din noutatea viziunii, a "degradantului spectacol" oferit de Kinsey - o Americă mare şi tare, şi profundă, şi umedă, şi pentru prima dată deschisă la prohab, o democraţie a dorinţei, o confrerie a concupiscenţei, un wet dream de-al lui Walt Whitman.
Filmul are scăpări: Condon rezolvă personajul lui Kinsey Sr. aplicînd mecanic principiul conform căruia orice puritan trebuie să ascundă în el (sau măcar în trecutul său) un obsedat sexual, şi logica asta melodramatică e nedemnă de autorul lui Gods and Monsters (un vis insolit, iridescent, despre ultimele zile din viaţa regizorului lui Frankenstein). Pe de altă parte, filmul avea nevoie de Kinsey Sr, de anti-modelul căruia eroul, fără să-şi dea seama, ajunge să-i semene tot mai tare: Kinsey crede în necesitatea unei noi morale sexuale, bazate pe respectarea naturii şi a diversităţii, dar credinţa lui e tot mai inflexibilă, tot mai înverşunată, tot mai încărcată de ecouri ale vechiului stil patern. Kinsey Jr. a ajuns, pînă la urmă, tot un fel de predicator; şi tot un fel de fanatic - unul care nu mai proslăveşte Normalitatea, ci Natura. Dar şi Natura e o divinitate problematică, şi orice tentativă de a proclama ca stare naturală libertatea sexuală absolută riscă să lezeze alte instincte perfect naturale - instinctul de conservare (care ne poate recomanda să ne abţinem de data asta), instinctul posesiv (care-i poate recomanda vecinului să se abţină de data asta) -, cu consecinţe dezastruoase. Kinsey îşi închipuia că ştie cum e cu Natura - doar studiase îndelung viespile. "Oamenii sînt nişte viespi mai complicate", declară el în film. Aşa e, dom' profesor: mai complicate. De-aici patosul secvenţelor ce redau tentativele sale de a-şi transforma anturajul într-un viespar vesel: un ménage à trois pentru el (cu soţia şi unul dintre asistenţi), "eşanjism" pentru asistenţi şi soţiile lor. Se termină cu înţepături, fireşte, şi Kinsey e dezamăgit că participanţii la experiment n-au dat dovadă de mai multă disciplină. Disciplină! Kinsey Sr. ar fi avut de ce să fie mîndru.
Cel mai dramatic moment al expediţiei sale e întîlnirea cu un alt explorator al infinitului sexual. E o secvenţă tare - un fel de Heart of darkness în formă de sex: omul acela e, într-un fel, cel mai valoros cobai la care putea să viseze Kinsey, un om care care n-a lăsat nimic, dar nimic, să-i limiteze vocaţia - colecţionarea de experienţe sexuale; şi, în acelaşi timp, e un coşmar - o erecţie ambulantă care a luat la rînd toate găurile de pe pămînt -, iar faptul că vorbeşte ca o caricatură de om de ştiinţă îl face cu atît mai înfiorător.
Condon e foarte inteligent, foarte dilematic - la fel de sensibil la perspectivele eliberatoare, reconfortante, pe care studiile lui Kinsey le-au deschis unei lumi întregi, cît şi la impasul în care a ajuns, urmărind viziunea unui teritoriu al tuturor posibilităţilor, al dorinţelor mereu gratificate. Eşecul lui e eşecul unui erou, iar viziunea lui rămîne tentantă.