Menţiunea specială Videorama a mers la Metube: August Sings Carmen 'Habanera' (r. Daniel Moshel), iar premiul Videorama pentru cel mai bun film experimental l-a primit Hacked Circuit (r. Deborah Stratman) - pe care l-am apreciat pentru caracterul metacinematografic. Sunt două alegeri pertinente, cu o oarecare priză la public. În această secţiune au mai fost câteva proiecte valoroase, dar poate prea închise în ele însele şi, astfel, mai neatractive.
Menţiunea specială, la Competiţia naţională, a mers la O umbră de nor (r. Radu Jude), care mie mi-a plăcut foarte mult şi despre care spuneam că e subtil încă din titlu; o subtilitate menţinută şi alimentată pe tot parcursul unei poveşti excelent gradate, care are norocul unor actori de forţă, aleşi inspirat. Contradicţia pe care Jude o creează constant e impecabilă şi prin aceasta atacă subtil toată ideea de religie, care s-a transformat de mult într-o afacere. Preoţi care beau bere înainte de muncă şi cu birouri înăuntrul cărora fac diverse combinaţii financiare.
Cel mai bun scurtmetraj românesc a fost considerat Cai putere (r. Daniel Sandu). Filmul lui Sandu prezintă o situaţie de bloc, prin care autorul îşi dă măsura talentului. E un proiect bine ancorat în realitatea autohtonă şi cu un ritm gradat excelent, care duce spre un deznodământ trist, dar, aşadar, adevărat. Are comic, dar acesta nu primează, pentru că dramaticul e mai puternic şi oricum mai indicat pentru tipul de cinematografie şi de poveste căutate şi transpuse reuşit pe ecran.
Menţiunea specială, în cadrul Competiţiei internaţionale, a mers către Exchange & Mart (r. Cara Connolly, Martin Clark) - un film cu o construcţie de ansamblu decentă, cu o scenografie foarte bună şi o reconstituire pe măsură a anilor optzeci.
Cel mai bun scurtmetraj internaţional este filmul georgian, Dinola (r. Mariam Khatchvani); care pentru ce tip de cinema propune, e irezistibil, ireproşabil şi minunat. După cum spuneam şi în relatarea corespunzătoare proiecţiei, încă de la prima secvenţă se vede influenţa profundă pe care celebrul cineast Tenghiz Abuladze o are asupra regizoarei; sunt conaţionali. Peisajele conduc excelent o dramă rurală care prezintă viaţa dură şi valorile/tradiţiile unui popor cu spirit primitiv; sigur, primitiv pentru tipul occidental de a gândi şi de a funcţiona; însă normal pentru gruzini. Dinola devine pe parcurs un excelent scurtmetraj de stare, despre un popor necunoscut vesticilor; completam că aminteşte, ca stilistică, de După dealuri şi îl ridicam la rangul de preferat personal al filmelor propuse la ediţia de faţă. Asta pentru că are intensitate, substrat, context.
Ediţia 2014 a Timishort a adunat filme de calitate, variate ca subiect şi ca tip de cinema. Publicul a fost destul de numeros, chiar dacă nu a umplut sălile. Introducerea de proiecţii la Sinagogă a fost o mişcare extrem de reuşită, iar peliculele care au rulat acolo s-au pliat perfect pe atmosfera grea pe care o oferă o astfel de clădire. Este prima dată când particip la Timishort, aşa că nu am un termen de comparaţie real cu ediţiile anterioare. Ce pot spune este legat strict de această a şasea ediţie, care a fost bine organizată, amuzantă, cu regizori tineri şi entuziaşti, cu care am discutat cu mare plăcere. Am găsit oameni cu care m-am împrietenit şi câteva filme pe care le voi reţine în arhiva personală cu scurtmetraje.