În principiu, dăinuirea unui popor rezidă în cultură, nu în divertisment. Aici, nu există globalizare, poate doar în sensul "fraternizării" valorilor egale. Grecia mai reprezintă încă istorie, închipuire şi paradis al culturii în care s-au născut mituri. Mitul este sămânţa din care se dezvoltă, în mod organic, toate aspectele realităţii, punctul de la care porneşte cultura. Conştientizarea acestui fapt - urmat şi de-o reflecţie sistematică asupra sa - reprezintă o achiziţie de dată recentă în cultura europeană, un specific al spiritului modern.
Născută şi crescută pe meleaguri greceşti, doldora de legende din vechea Eladă, regizoarea Maria Kourkouta a studiat Istorie Balcanică în ţara natală, apoi şi-a desăvârşit pregătirea artistică frecventând cursurile unui program post-universitar în studii cinematografice la Paris şi a fost membră a unor laboratoare franţuzeşti, de cinema experimental, precum L'Etna şi L'Abominable. Şi-a găsit un loc special în cinema-ul experimental, exprimându-şi dorinţa de a redobândi sentimentul de apartenenţă printr-un performance al memoriei culturale: Return to Aeolus Street.
Îmbinând cu multă ingeniozitate materiale filmice, poezia, muzica şi textul, scurtmetrajul este o căutare a miturilor fondatoare ale naţiei într-un demers de factură postmodernă.
Într-o perfectă armonie de "poiesis/poïesis" şi melos, imagini decupate din filmele populare greceşti din perioada anilor '50 - '60 sunt suprapuse şi proiectate, cu încetinitorul, în nuanţele cernite ale clarobscurului, în dorinţa de-a ilustra "matricea stilistică" a culturii elene. Sentimentul tragic a precedat tragedia (greacă). Pornind de la această idee şi de la faptul că spiritul neamului este păstrat în straiele culturii populare, regizoarea aduce un microunivers artistic încapsulat într-o peliculă de numai paisprezece minute şi treizeci şi şase de secunde. Apelând la imagini (voit "prăfuite"), muzică şi poezie, Maria Kourkouta a acţionat ca un artist plastic, încercând să desprindă inefabilul ce scapă uneori naraţiunii, oferind astfel o privire hipnotică asupra conştiinţei colective care-şi resuscitează memoria. Deşi oamenii de pe această peliculă, sensibilă la lumină, sunt surprinşi în activităţi prozaice (dansează, aleargă, aplaudă, se plimbă), ei par să intre în comuniune cu istoria. Într-o veritabilă operă de artă expresivă, personajele se mişcă pe strada Aeolus (Aeolus: Zeul vântului în mitologia greacă) precum nişte fantome rătăcite ale istoriei, ce tânjesc după vitalitatea unor timpuri de mult apuse.
Acest montaj audiovizual - cu multiple tâlcuri - degajă un puternic sentiment de libertate fizică şi spirituală şi înviorează năzuinţele.
Imagine, Montaj, Sunet, Producător: Maria Kourkouta
Coloană sonoră: Manos Hadjidakis
Homo domesticus - The Wild
Filmul Helenei Wittmann - The Wild - prezintă imaginea paşnică a vieţii domestice, după o lungă perioadă de la debutul ei. Helena Wittmann este o artistă germană, cu numeroase preocupări artistice (a studiat teatru, mass-media, limba şi cultura spaniolă şi arte plastice). Viziunea ei reflectă ideea că cinema-ul este o artă colectivă, de aceea, în producţiile ei reuneşte diferite modalităţi de realizare. În scurtmetrajul The Wild, pe lângă tema centrală - viaţa conjugală a unui cuplu aflat la senectute - se strecoară şi proiecţiile video, realizate pe peliculă Super8, conturând posibilitatea unui spaţiu cinematografic sub forma unui "al treilea spaţiu".
Construcţia se bazează pe fuziunea a două spaţii aflate, aparent, în contradicţie. Cel dintâi spaţiu este chiar apartamentul în care cuplul de pensionari locuieşte. Încă din primele secunde, spectatorul vede o casă luminoasă, în care un soţ udă florile, în vreme ce soţia sa pregăteşte masa. Cel de-al doilea spaţiu este încorporat prin înregistrările video ale bărbatului, filmate între anii '60 -'90, de-a lungul a numeroase călătorii în Africa şi Asia. Acestea înfăţişează animale, care pe parcursul filmului, ajung să fie proiectate direct în spaţiul locuit (pe dulapul din bucătărie sau baie, deasupra pereţilor sufrageriei, pragul dintre încăperi). Totuşi, între spaţiile menţionate anterior nu se formează bariere, ci punţi. Prin urmare, în momentul celui de-al treilea spaţiu - aşa cum este el delimitat temporal, - se insinuează o nouă realitate cinematografică.
Juxtapunând liniştea familiei cu instinctul sălbăticiei, The Wild invită spectatorul să privească mai departe de luciul vieţii domestice, evitând simbolistica de suprafaţă.
Helena Wittmann aduce în prim-plan, dincolo de psihologie, miracolul şi groaza banalităţii cotidianului. Aparatul de filmat alunecă lent prin camerele goale ale apartamentului şi scoate la iveală proiecţiile unor animale sălbatice luându-le casa cu asalt - răgetele lor tulburând singurătatea celor doi vârstnici. Spaţiul închis în care personajele trăiesc simbolizează limitarea existenţei lor, a cărei conştientizare devine de nesuportat şi se află într-un puternic contrast cu sălbăticia degajată din proiecţiile video. Răcnetele leului se "conjugă", aici, cu huruitul aspiratorului, iar ciripitul păsărilor exotice se-mbină cu tocatul legumelor în bucătărie sau cu udatul florilor din ghivecele decorative. Demersul artistic al Helenei Wittmann implică libertate, joc şi frenezie creatoare.
Maniera originală în care vidul ontologic, golul sufletesc, teama de moarte, eşecul, claustrarea, acapararea omului de automatisme şi stereotipii sunt puse în evidenţă prin contrastul dintre cele două spaţii fuzionate şi lasă privitorul să se confrunte cu natura primitivă a umanităţii noastre domestice (homo domesticus).
Regie, Scenariu, Montaj: Helena Wittmann
Imagine: Helena Wittmann, Jakob Gerresheim / Sunet: Chinook Schneider, Nika Breithaupt
Distribuţie: Barbara Nüsse, Peter Maertens.
Descarcă programul BIEFF, 2014 aici..