Urmărind cum valul vieţii curge către moarte, Elbe Stevens profită de efervescenţa elementului primordial - apa - pentru a îmbina esenţele din Flight of Life. Deşi este specializat în domeniul comediei şi dramei, artistul olandez a lucrat şi ca scenarist şi regizor. Cu un bogat background cultural, îşi concepe naraţiunea filmică din Flight of Life ca pe o reflecţie asupra vieţii, dar în ritm de dans. Având ca reper scena ceştii de cafea din 2 ou 3 choses que je sais d'elle (r. J.-L. Godard), Stevens prinde tumultul vieţii şi pe participanţii săi (aici, un cuplu tânăr) în bulele care se ridică la suprafaţă într-un pahar cu apă carbogazoasă.
Maité Guerin şi Joost Vrouenraets formează, pe ecran, un cuplu fericit ce se adaptează, mai degrabă, ritmului existenţei înseşi decât naraţiunii de tip clasic, urmărind fluxul vieţii ce merge către moarte. Cei doi iau micul dejun împreună şi se îndreaptă spre o petrecere - şofând - pe coasta unui munte. Cineastul jonglează cu trecutul şi prezentul, prin flaskback-uri, iubirea dintre cei doi tineri fiind redată printr-un permanent dans al vieţii. Orice cadru din film capătă un sens atâta vreme cât este legat de existenţă şi de moarte. Camera de înregistrare vrea să "atingă" tot ce vede: ritmul şi mişcarea cuprind trupurile într-un dans sincronizat, moartea fiind singurul element care distruge spectrul iubirii. Realizatorul transpune emoţiile de bază - fericirea, dorinţa, spaima - prin subtile mijloace cinematografice, aproape senzuale.
Trupurile celor doi se ating, se unesc şi devin un pas de deux sincron. Reprezentarea iubirii se reduce la dans (flirtul văzut ca ritual de împerechere, iar obişnuinţele traiului în comun, precum schematismul à la Fred Astaire şi Ginger Rogers). Elbe Stevens se dovedeşte a fi un maestru al acestui tip de limbaj, în care mişcarea, imaginea şi muzica formează o simbioză perfectă. Realizatorul concentrează elementul de performance spre forţa fundamentală a iubirii: contopirea trupurilor devine o viziune scurtă, dar intensă, a vieţii şi a morţii.
Dincolo de interpretarea metaforică, privind aspectul trecător al vieţii şi al momentelor sale, Stevens propune spectatorului o călătorie atemporală, dar fatidică, pe urmele dragostei pământeşti, relevând deopotrivă şi neputinţa omului în faţa sorţii.
În doar nouă minute, depăşind formalismul - de tip "inginerie a mijloacelor"-, Flight of Life, sensibilizează spectatorul trimiţându-l către marile interogaţii.
Regie şi Scenariu: Elbe Stevens
Distribuţie: Maité Guerin, Joost Vrouenraets
Imagine: Rolf Dekens / Montaj: Stijn Halfens, Synco Schölvinck / Sunet: Erik van der Ven, Eline Vera de Reus / Coloană sonoră: Gé Reinders, Joep Reinders / Producător: David-Jan Bijker / Producţie: Bijker Film & TV
Iarba verde din... beton - Horizon
Omul modern vieţuieşte într-o lume în care "speranţele de dimineaţă sunt îngropate după-amiaza", o lume în care relaţiile familiale, de birou, de prietenie sunt convertite în iluzii aflate sub puterea intereselor de mărire. Timpul şi mediul înconjurător nu mai sunt prielnice relaţionării, sunt schimbate chiar din temeliile lor ontologice, sunt valorificate financiar.
Prin urmare, fiecare oră şi fiecare zi îşi au raţiuni de funcţionare diferite în mediul urban, sufocat de beton, sticlă şi oţel. Acestui tip de spaţiu modern îi corespunde un nou model de interacţiune umană - acela al hiperaglomeraţiei care funcţionează conform unui flux şi duce la fragmentare socială.
În scurtmetrajul Horizon, Katharina Conradi abordează - într-o manieră senzorială - relaţia dintre corp şi spaţiu, la graniţa dintre dans şi teatru, punând sub semnul întrebării orizontul în unele metropole. Realizatoarea este intrigată de contrastul poziţionării unui organism vulnerabil - corpul uman - în natura sălbatică sau într-un peisaj alcătuit în exclusivitate din materiale artificiale. Cu o perspectivă proaspătă asupra rolului spaţiului urban, filmuleţul (de doar nouă minute) înseamnă spargerea rutinei, în căutarea orizontului şi a echilibrului. Tânăra dansatoare, Marieke Dermul, se străduieşte să redea funcţia reală a spaţiului urban, prin acrobaţii şi postúri ludice. Din păcate, se izbeşte de zidurile dure (din beton) şi de indiferenţa trecătorilor uimiţi, chiar suspicioşi. Lumea care-o înconjoară este departe de-a fi una caldă, deschisă comunicării; inclusiv copiii o privesc cu indiferenţă sau cu mirare pe roşcovana care încearcă să stabilească punţi de comunicare. Căutarea disperată şi dezorientată a tinerei culminează cu descoperirea unui zid ce îi blochează calea, lansând interogaţii despre efectul spaţiului urban asupra libertăţii personale. Jocul de culori (din montaj şi din lentila camerei), alternarea nuanţelor sepia, B&W, color şi muzica accentuează senzaţia de alienare. Fărâma de verde din firul ierbii - răsărit printre linii de tramvai sau la baza unor ziduri negre - relevă paradoxul citadin: deşi este un concept uman, oraşul tinde spre robotizare.
Cu toate că este îmbibat cu umor, Horizon aduce în prim-plan un subiect grav: orizontul rămâne doar un termen abstract, într-o societate obsedată de avansare. În Ţările de Jos, orizontul larg inspiră un dor de natură, iar filmuleţul - plin de farmec şi originalitate - emană un sentiment de libertate. După astfel de experienţă, tânjeşti după o plimbare în Natură.
Regie şi Scenariu: Katharina Conradi, Sergio Gridelli
Distribuţie: Marieke Dermul, Marcel Musters
Imagine: Sergio Gridelli / Montaj: Sergio Gridelli / Coloană sonoră: Dirk Serries / Coregrafie: Katharina Conradi / Producător: Katharina Conradi / Producţie: Stichting Fresh Tracks
Descarcă programul BIEFF, 2014 aici..