Boy, you`ll be a man soon
Punctul A. Ieri am intrat la liceu, 9,33, mate-info, a IX-a A, cel mai bun liceu din judeţ.
Punctul B. Ieri am dat bac-ul, 9,33, ştiinţe sociale, a XII-a G, cel mai bun liceu din judeţ.
Între A şi B, jur cu palma pe fruntea încă nenăscutului meu copil că a fost doar o clipă, la modul cel mai concret al cuvântului. Am închis o fracţiune de secundă pleoapele, iar când le-am deschis, după o-fraţiune-de-secundă... nu mai eram în Boston, iar nici Boston-ul vizitat nu mai semăna cu felul în care arăta atunci când l-am văzut, cu pleoapele închise, în acea o-fracţiune-de-secundă. Nu sunt nostalgic, nici paseist, dar adolescenţa mirosea îmbătător de bine a toate lichidele din lume (sau din Boston). Iar purulenţele evanescente... oh, Poveşti cu parfum de liceu.
Regizorul Vlad Cristache a reuşit performanţa să readucă şi să reţină o bucată din o- fracţiunea-de-secundă din liceul simţit cu pleoapele închise. Iar eu am fost luat prin surprindere când mi-am dat seama că spectacolul The History Boys, de Alan Bennett, jucat la Teatrul Excelsior, a durat 3 ore şi sunt convins că nu am mai făcut clipirea greşită din liceu. Cu rafinament englezesc, de OxBridge, cu o măsură potrivit de şireată a tragic-comicului şi cu o decenţă ce frapează (căci a fost uitată şi desconsiderată, transformată într-o raritate în consumerism-ul abject în care trăim), Vlad Cristache a croşetat un minunat spectacol.
În centru sunt cei opt băieţi, potenţiali studenţi eminenţi şi aspiranţi la cariere încununate de titluri de la Nobel în sus, în momentele dinaintea admiterii. Fiecare este individualizat şi fiecare poartă uniforma celuilalt, ceea ce conturează un portret cvasiuniversal al tânărului licean. Grupul funcţionează în coordonate bune, îşi are leii, îşi are lupii, îşi are iepurii săi, dar convieţuirea este paşnică şi prietenoasă. Frământările lor intelectuale şi instinctuale sunt combustia pentru The History Boys. Hormonii se deşteaptă, egoul înfulecă tot ce zboară, băiatul se priveşte pentru ultima oară în oglindă, iar bărbatul deschide pentru prima dată un pachet de prezervative nu pentru a le umple cu apă sau pentru a citit instrucţiunile de folosire.
Cum orice Mozart are cel puţin câte un Salieri, cei patru profesori din spectacol (re)prezintă câte un complex stil de educator. Nu doar bun sau doar rău, ci uman, exact aşa cum uită elevii că le sunt îndrumătorii, oameni. O părere de rău este că nu am dat în liceu, la rândul meu, peste nişte astfel de hibrizi care să-şi ia munca atât de tare în serios şi care să iubească şi catedra, şi banca. Întâlnim conservatorul şi anarhistul, clasicul şi avangardistul, profesorul de modă veche şi profu' rock-star. Amândoi sunt profesionişti, vor marele bine elevilor, dar au metode opuse de implementare a ideilor. Ca elev, poţi să alegi cum să ţi se predea sau eşti pur şi simplu creta cu care cineva scrie pe a ta tabula rasa? Să rupi canoanele sau să le îngroşi? Alexandru cel Mare sau Che Guevara? Stalin politician măreţ sau Diavolul pe pământ?
Sunt create roluri minunate, pline, mari. Actori tineri reuşesc să ajungă la într-un punct calitativ al jocului lor ce va rămâne consemnat în conştiinţa publicului. Actori maturi îşi reconfirmă valoarea şi bucură prin strălucirea interiorităţii. În The History Boys ajung în acelaşi punct mari oameni cu mari artişti şi se întâmplă lucruri inedite. Dacă nu le vei fi martor, ţi-ai dăuna bucuriei tale de a merge la teatru. Cu o floare nu se face primăvară, dar cu spectacolul ăsta te poţi încânta pe tine însuţi aşa cum te-ai încântat la 16 ani, când ai băut prima bere pe plajă, în Vamă.
Felicitări regizorului (care a fost şi scenograf al spectacolului) Vlad Cristache şi actorilor Mihai Dinvale, Radu Iacoban, George Albert Costea, Alex Ion, Cezar Grumăzescu, Cristian Nicolaie, Daniela Ioniţă Marcu, Gabi Costin, Conrad Mericoffer, Dan Clucinschi, Alex Voicu, Radu Mateuca!