Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Nightcrawler

Mediaraptor - Nightcrawler


FilmSense, ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primul film scris şi regizat de Dan Gilroy (cunoscut, pînă acum, pentru scenariile lui The Bourne Legacy, The Fall - un film în care o copilă româncă este purtată printr-o lume de basm imaginată de un coleg de spital, cascador, o poveste inspirată dintr-un film bulgăresc din anii 80, - Two for the Money sau Chasers - o comedie regizată de Dennis Hopper) a avut premiera pe ecranele româneşti în decembrie. Produs de Bold Films (companie care a participat şi la realizarea ultimelor proiecte semnate de Nicolas Winding Refn, Drive şi Only God Forgives), filmat pe peliculă, Nightcrawler este unul dintre puţinele filme americane independente care a ajuns să fie distribuit la noi anul trecut. Un fapt care merită salutat, chiar dacă în acest caz avem o echipă formată din scenarist/regizor şi actor principal (Jake Gyllenhaal) care sînt parte şi din mecanismul hollywoodian de producţie, ceea ce le-a asigurat şi le asigură o notorietate ridicată; de unde şi riscul comercial scăzut în cazul distribuirii unui astfel de film.

Nightcrawler este un film parabolă care critică standardele media actuale şi - implicit - societatea care se mulţumeşte să privească în realitate prin intermediul micului ecran, unde importanţa evenimentelor e direct proporţională cu cantitatea de sânge care e prinsă în cadru. Jake Gyllenhall îl întruchipează pe Louis Bloom, un hoţ mărunt din Los Angeles. Acesta asistă la un accident, unde realizează că i-ar plăcea să lucreze în presă. Va deveni furnizorul de imagine tip breaking news al unui canal de televiziune care are nevoie de o resuscitare.

Chiar dacă este o producţie independentă, exerciţiul hollywoodian al lui Dan Gilroy este vizibil. Personajul principal are o construcţie unilaterală: privire fixă, ochi bulbucaţi - îşi subliniază condiţia de psihopat pas cu pas. Bloom caută evenimentul care să-l transforme într-un superstar al jurnalismului interesat de crimă şi treaba asta - pusă în relaţie cu bagajul psihic (evident) al personajului - devin motorul de susţinere a unei excursii cinematografice în care nu e atât de importantă credibilitatea situaţiilor în care se află personajul, cât e importantă gravitatea lor socială; pe baza acestei gravităţi e construită raportarea critică a filmului la realităţile media contemporane. Astfel, cantitatea de şoc pe care o serveşte filmul creşte progresiv, dar, odată cu această situare, scade rafinamentul prezentării. Filmul e din ce în ce mai tributar încercării de a înfăţişa faptul că, în televiziunea actuală, niciun corp sângerând nu e scutit de filmare când audienţa e construită pe furnizarea de senzaţional, care te aşează - ca telespectator - într-o ipotetică învecinare cu moartea. Şi că, într-un Occident care caută acest tip de media-realitate, ajung să triumfe cei pentru care valorile şi umanitatea se construiesc prin căutări google.

Moralizarea pe care Nightcrawler se opinteşte aproape două ceasuri să o ofere în relaţie cu presa e rezolvată cu pertinenţă în cîteva pasaje în Gone Girl. În filmul lui Fincher avem o linie narativă principală (dispariţia unei femei) din care se deschid ramificaţii: despre presă, despre prejudecăţi, despre cinema, despre modul în care prejudecăţile funcţionează în cinema, despre mintea umană pusă în relaţie cu prejudecăţile - în legătură cu familia, cu adulterul, cu poliţia, cu succesul. E un teren bine articulat, care dă posibilitatea acestor piese să se coaguleze, să facă un corp comun, un corp susţinut de personaje cu conţinut, pe care spectatorul le descoperă treptat. Gone Girl pune povestea în faţa spectatorului şi lasă critica socială să crească în subtext. Nightcrawler procedează invers, iar în critică alege materialul clientului: conţinutul discursului său şi scopul discursului său sunt acelaşi element - violenţa în exces din media. Un element repetat obsesiv pe ecran, în relaţie cu o realitate în care media deja repetă obsesiv acelaşi aspect. Cu cât repetă mai mult acest aspect, cu atât filmul lui Gilroy îşi subţiază raportul referenţial-critic la realitate, fiindcă o imită până la confuzie. Iar personajul interpretat de Gyllenhaal nu salvează povestea, fiindcă semnul sub care e construit (psihopatul/sociopatul - ca oglindă pusă în faţa publicului) e din ce în ce mai tuşat odată cu înaintarea poveştii. Lipseşte surpriza, inventivitatea, deschiderea orizontului interpretativ - exact acele elemente care fac din Norman Bates un personaj emblemă sau din Patrick Bateman un personaj deosebit; şi care fac din peliculele care îi cuprind (Psycho şi American Psycho) filme-etalon.





 Toate articolele despre Nightcrawler


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Sociopatul de la ora 5 - Nightcrawler, Eduard Ţone
 Când se lasă seara peste LA - Nightcrawler, Ion Indolean


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer