Revista HBO / august 2005
Sub ochiul nevăzut al unei muze (Barratier abuzează încă de la început de un super unghi subiectiv plonjat), chiar în noaptea premierei americane a unei partituri a celebrului dirijor Morchage, vine o veste proastă... mama sa a murit. Dar, crescut de mic la internatul Pond Botton în cheia gravă a lipsei mamei, celebrul compozitor poate cânta, suferinţa e veselă. Doar prin muzică, aşa cum se întâmpla la internat, cu cincizeci de ani în urmă, atunci când un profesor de muzică i-a separat pe unii la stânga (başii) pe alţii la dreapta (înaltele), fără să ştie că în fiecare a unit mici părţi distruse de un întreg sistem de reguli crude, iniţiate de directorul internatului.

Ce a ieşit? Un cor, muzică, lumină, prietenie, joacă, încredere, speranţă, şi chiar puţine situaţii dramatice. Aproape că nu contează, e un film concert de două ore cu multă strălucire în ochii unor micuţi atât de prăfuiţi că juri că sunt orfani pe de-a-ntregul. "Mama ta e o...", spune cineva copilului minune cu voce de înger (Morchage copilul) şi copilul închide lacrimile-n el şi lacrimile devin cântec. Atât! Nu e un film mare, nu vrea nimic, nu e un film biografic, nu vă temeţi, merită văzut, mai ales că, atunci când se vor aprinde luminile vă veţi aduce aminte de lumina din ochii micuţului Morchage şi vă veţi mai aduce aminte ce însemna o secundă fără MAMA.

Atenţie! Pentru suprimarea unui sentiment trist care, în condiţiile date mai sus, va apare brusc, vă rugăm insistent, nu cântaţi, domnul profesor Clement Mathieu a plecat de mult...
Regia: Christophe Barratier Cu: Gerard Jugnot, Francois Berleand, Maxence Perrin

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus