Evenimentul face parte din proiectul "Să Film!", care îşi propune să ofere contextul necesar unui dialog între public şi realizatorii celor mai recente filme româneşti. Proiecţiile vor avea loc de fiecare dată în Sala de cinema din UNATC - o sală cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri. La finalul fiecărei proiecţii, publicul este invitat să intre în dialog cu o mare parte a echipei de filmare.
Scopul acestui proiect este, pe de o parte, de a facilita o înţelegere a modului în care funcţionează fiecare departament al unei echipe de producţie cinematografică şi pe de altă parte, de a propune un dialog amplu între realizatori şi public.
Programul "Să Film!" de vineri, 2 octombrie 2015 (UNATC - sala de cinema):
ora 19.00: Proiecţie Comoara (România, 2015, regie: Corneliu Porumboiu)
ora 20.30: Discuţie cu membrii echipei filmului.
Intrarea la eveniment este gratuită.
Parteneri media: Liternet.ro, Sub25, Filmreporter.ro, Librăria Anthony Frost şi Librăriile Cărtureşti.
Link spre event: facebook.com.
Descarcă revista FILM MENU aici.