Ceea ce pentru unul e degenerare, pentru altul e evoluţie - Eşti un animal, Viskovitz! la Festivalul Pledez pentru tineri, Piatra Neamţ, 2015

S-a tot vorbit în 2015 despre teatrul Anton Pann, pornind de la scandalul iscat de încercarea consiliului judeţean de a-l înlătura abuziv pe directorul teatrului, Adrian Roman. Dar mai bine să vorbim despre reuşitele teatrului din Râmnicu-Vâlcea, cum ar fi spectacolul de faţă, aflat la al treilea festival doar în ultima lună.

Viskovitz nu e doar un animal, ci unsprezece, metamorfozându-se pe rând, din organism unicelular în gândac de bălegar, cintezoi anxios, pălămidă cu probleme de comunicare, melc narcisist, vierme complexat pentru că nu are nici creier, nici inimă, papagal poligam şi bisexual, porc, rechin neadaptat traiului de prădător cu sânge rece şi burete de mare care are probleme cu băutura şi cu schimbarea continuă a curenţilor. Înşiruirea poveştilor este foarte bine închegată şi nu lasă loc de plictiseală, căci nu se poate şti ce animal va urma, nici care vor fi problemele existenţiale cu care acesta se va confrunta.

Încă de la apariţia vieţii în forma ei cea mai simplă, imperativele pe care le urmează fiecare dintre vietăţi sunt clare: ele trebuie să se hrănească şi să se înmulţească, misiuni aparent simple, dar care întâlnesc tot felul de piedici. Piedici care, deşi nu îi sunt străine lui homo sapiens sapiens 2015, capătă noi valenţe în reprezentările celor şase actori tineri şi plini de energie şi în abordarea proaspătă a regizorului. Viskoviţii nu doar caută iubirea absolută, în persoana eternului feminin pe nume Liuba, dar au şi principii etice, conflicte între generaţii, legate de păstrarea tradiţiilor şi chiar spirit antreprenorial.

Pe decorul subtil şi diafan de tul stratificat al Irinei Moscu, care sugerează deopotrivă diversitatea şi fragilitatea existenţei, se succed douăsprezece scene despre viaţă, dragoste şi moarte. Numărul, care nu poate fi întâmplător, face trimitere şi la biblie şi la horoscop, adică cele două paradigme principale de raportare ale omului la lumea animală şi de codificare a necuvântătoarelor ca metafore, simboluri şi totemuri ale regnului superior omenesc.

Deşi fiecare scenă are ceva unic şi savuros, cea mai complexă şi grăitoare este scena celor doi porci. Aici este atins subiectul sensibil al ritualizării morţii porcine, contracarat în mod elegant printr-un dans ritualic pe care îl cere Liuba, scroafa gheişă. Tot aici sunt puse în opoziţie instinctul şi înfrânarea, libertatea şi domesticirea, prilej numai bun pentru a face aluzie la influenţa omului, vestit îmblânzitor, dar şi inventatorul fenomenului odios şi umilitor pentru animale numit circ.

Această comedie este în acelaşi timp o lecţie de biologie (abundă în termeni lexicali de specialitate), o odisee vizuală şi coregrafică şi un comentariu vizavi de raportarea oamenilor faţă de animale. Da, în ciuda realizării umoristice şi în mare parte fabulistice, animalele de Viskoviţi sunt personaje bine conturate, cu o suveranitate precară în mediul lor natural.