În noaptea aceea am văzut inimaginabilul - Cel mai frumos roman din lume la Festivalul Pledez pentru tineri, Piatra Neamţ, 2015

Nu credeam că poate să existe steam-punk minimalist. Dar în Cel mai frumos roman din lume acest paradox se materializează, prin folosirea cel puţin ingenioasă a celor doar patru obiecte de decor: un fotoliu, un scaun, un paravan şi o lustră (dar ce lustră!), completate de scârţâieli, trosnete şi gâfâieli mecanice, care animează scenă şi completează atmosfera unei poveşti care ar putea avea loc oricând, oriunde.

Un bărbat se ridică de pe jos, în izmene şi mânjit pe piept şi vrea să audă o poveste. Chiar vrea să audă o poveste, dar nu orice poveste, ci pe cea a lui Gabi, adolescenta care se iveşte, energică şi obraznică, din materialul care acoperă fotoliul şi începe să mişune pe scenă ca o ţestoasă pe roţi. Gabi are 16 ani, ni se spune asta de nenumărate ori, dar nu e la fel ca alţi adolescenţi. E deosebită şi vrea să demonstreze asta cu orice preţ, smiorcăindu-se, înjurând, făcând crize de ziua ei şi tăindu-şi cozile perfect simetrice.

De fapt, ea ar vrea să tăie toate cozile din lume, pentru că ele o leagă, mai mult sau mai puţin strâns, de familie, de şcoală şi de prietena ei cea mai bună, aşadar de o normalitate plictisitoare cu care ea nu se poate identifică.

Doctorul Limestone este singurul care o poate ajuta, căci şi el este un personaj excentric şi neadaptat realităţii simple pe care familia şi cei din jur o impun adolescentei. Fără doctorul Limestone, Gabi suferă, dar şi tratamentul pe care el îl propune este un fel de tortură. Consultaţia are mai multe stadii, având ca scop deteriorarea stării mentale a pacientei, care altfel nu ar putea fi vindecată de afecţiunea de care suferă - ceva între teribilism, depresie şi blocaj scriitoricesc.

Nimic nu e aleatoriu. Metodele doctorului Limestone sunt cuprinse şi detaliate într-un prospect, care, ce să vezi, este de fapt o brăţară de o formă ciudată pe care Gabi o poartă încă de la intrarea în cabinet. Gabi trebuie să vorbească când el numără până la trei, trebuie să-şi dea jos atât mănuşile şi căciula imaginară, cât şi rochiţa pe care într-adevăr o poartă, asta în numele certitudinii şi pentru că secretul doctorului stă în puterea de convingere a lenjeriei de corp.

Relaţia dintre cei doi oscilează continuu, fără a respecta convenţii de vârstă sau statut. Puterea se schimbă mereu între doctor şi pacientă, iar fiecare pe rând este conducător, supus şi răzvrătit. Atât bărbatul cât şi adolescentă sunt cinici, plini de sine, naivi şi vulnerabili, fiecare în felul său. Cu toate acestea, ei nu îşi unesc niciodată forţele, ci construiesc un spectacol bazat pe tensiune psihică, sexuală şi emoţională care ridică nenumărate întrebări chiar şi celui mai răbdător privitor. întrebări care vor găsi, în cele din urmă, răspunsuri, unele din ele nedorite.

Cel mai frumos roman din lume este un spectacol despre creaţie şi distrugere, atât umană cât şi artistică. E un univers în sine, în care basmul şi coşmarul nu mai sunt lumi opuse, ci se ţin de mână şi dansează disonant. în care neverosimilul devine convenţie, iar cine vrea cu adevărat să asculte povestea nu mai întreabă de ce şi cum.