România Liberă / martie 2003
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se va desfăşura la Cluj între 23 şi 31 mai. La precedenta ediţie, TIFF s-a bucurat de un succes binemeritat, tradus în cei peste nouă mii de spectatori şi peste 150 de ziarişti din ţară şi din străinătate prezenţi.

Dedicat în exclusivitate filmelor de lungmetraj, TIFF îşi diversifică oferta pentru public, alături de secţiunile de anul trecut existînd în program o secţiune dedicată cinematografului american independent, precum şi un program dedicat filmelor nordice. O serie de mari personalităţi ale vieţii cinematografice internaţionale vor face parte din juriu: Ludmila Tavikova, selecţionera Festival-ului internaţional de la Rotterdam, directoarea artistică a Festivalului de la Palm Springs, Alissa Simon, criticii de film Alex Leo Şerban şi Olivier Nicklaus de la săptămînalul parizian "Les Inrockuptibles".

Se vor acorda patru premii: Trofeul Transilvania (4000 USD) pentru cel mai bun film, Premiul Special al juriului (3000 USD), Premiul pentru cea mai bună interpretare (1000 USD) şi Premiul pentru cea mai bună imagine. De asemenea, publicul va acorda premiul său. Printre invitaţii de onoare ai festivalului se numără celebrul operator Vittorio Storaro (Apocalipsul, Ultimul tango la Paris, Conformistul), operatorul Ed Lachman (Far From Heaven), monteurul Walter Murch (trei premii Oscar). În prezent se poartă tratative pentru sosirea la festival a celebrilor interpreţi Alain Delon şi Kirk Douglas, precum şi a regizorului Mike Figgis (cunoscutul autor al filmului Leaving Las Vegas).

Un eveniment special al festivalului va fi proiecţia cu acompaniament live a filmului mut Din grozăviile lumii, regia Jeno Janovics, filmat la Cluj în 1920. Se intenţionează, de asemenea, realizarea unui workshop pe teme de scenaristică şi producţie de film destinat regizorilor şi producătorilor din Europa Centrală şi de Est.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus