noiembrie 2015
Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo, 2015
Într-o duminică întunecată, în care şi cerul devenise vineţiu de la răcoarea mută a Bucureştiului, festivalul SoNoRo, 2015, m-a întâmpinat cu povestea onirică a lui Debussy, Couperin şi Sibelius. În Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional totul devenise de un ruginiu melancolic. Cariatidele păreau că vibrează odată cu un Debussy visător (La terasse des audiences du Claire de lune din Préludes), păreau triste ca o copilărie furată, compensată prin vis. Konstantin Lifschitz mi-a dăruit posibilitatea unei imersiuni în Suita nr. 7 pentru clavecin în sol major, o călătorie în timpul lui Couperin, în care spaţiul devine iconic, în care imaginea pare că se topeşte, că se scufundă în sonoritatea pianului.

M-am gândit să închid ochii şi să urmăresc notele pe un fundal negru. Să încerc să le nasc imaginea, să o proiectez într-un glob fără viaţă. Apoi, să reţin formele în mine şi să le redau prin cuvânt. Coloanele ne protejau de realitatea exteriorului. Ne îngrădeau într-un timp suspendat, oprit, fără să ne fure libertatea.

Trio cu pian în sol major, L.3. Mi-am imaginat că mă aflu undeva în afara timpului. Într-un univers rotund şi senin. Cu un cer de un alb răscolitor. O frumuseţe tulburătoare încadrată de o natură devastată. Poate o speranţă timidă, după un întuneric sufocant. O floare prinsă într-un zid crescut din întâmplare într-un pustiu al unei păduri în ceaţă.

Cvintet cu pian de Jean Sibelius mi-a adus aminte de o poveste romantică din filmele secolului XX. Sau poate de vibraţia nesigură a unui gramofon dintr-un salon pierdut. Sau de o privire schiţată care se pierde privind abruptul dintre ea şi lume. Sau de un vis. O reflexie de chipuri în alte chipuri. Un tren pierzând direcţia şinelor. Un pian între dune de nisip. E ca un zbor al îngerilor de piatră, care şi-au pierdut consistenţa.

Diana Ketler / pian
Konstantin Lifschitz / pian
Marc Bouchkov / vioară
Alissa Margulis / vioară
Daniel Rowland / vioară
Răzvan Popovici / violă
Alexander Bouzlov / violoncel
Bernhard Naoki Hedenborg / violoncel

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus