Fata este îngropată cu o procesiune religioasă într-un cimitir dintr-un sat aflat la 30 km de Delhi şi la alţi 1.470 km de casă. Odată cu înmormântarea fetei sunt dezgropate dedesubturile unui fenomen atât de frecvent întâlnit în India, încât a devenit un act normal, impregnat în cultura unei societăţi patriarhale profund afectată de sărăcie. Cuplul Pankaj şi Sunaina, un regizor şi o avocată, îşi dedică primul an din căsnicie documentând o problemă în care moartea copilei reprezintă doar vârful aisbergului.
Este scos la iveală un sistem corupt, cu tentaculele înfipte adânc în rândurile organelor de poliţie, în sistemul judiciar, în cel de medicină legală şi în sistemul politic, care nu face decât să alimenteze continuu cultura comunităţilor rurale sărace indiene (şi nu doar!), care îşi vând fetele, încă de la vârste fragede, unor familii înstărite, familii unde pe lângă supunerea la muncă forţată şi violenţă fizică, acestea sunt constant abuzate sexual.
Liant între cele două pături sociale este un sistem mafiot capabil să controleze decizii judiciare, să falsifice dosarele violurilor, să cumpere tăcerea martorilor sau chiar a victimelor, iar atunci când ameninţările telefonice sau cele fizice nu pun căluş în gura protestatarilor, să recurgă la asasinate de dragul de a reduce la tăcere orice ameninţare la adresa unei afaceri care nu are şanse de a fi eradicată prea curând.
Deşi porneşte ca un simplu demers cinematografic care urmăreşte să dea voce unei femei supuse unei permanenţe presiuni din partea comunităţii, rudelor, poliţiei, avocatului familiei care a cumpărat fata şi a trimişilor principalului suspect, filmul capătă proporţiile unei ameninţări tot mai serioase la adresa realizatorilor lui. Pankaj merge în satul Ceciliei, mama victimei, unde încearcă să descurce iţele, descoperind că în spatele mai multor dispariţii de fete tinere stă Rafiq, un mafiot influent care ameninţă familia lui Pankaj. Pe lângă ameninţări, sunt în permanenţă vizitaţi de poliţie şi de către trimişii lui Rafiq, care o forţează pe mama victimei să semneze un acord prin care renunţă la acuzaţii contra unei sume de bani. Cecilia refuză cu greu, în contextul în care femeile sunt descurajate în a-şi cere drepturile, iar banii sunt capabili să rezolve orice la nivelul de sărăcie în care se află. Între timp, Pankaj descoperă că în satul ei, Cecilia este supusă la un linşaj local, în care sătenii oferă declaraţii false despre un potenţial divorţ dintre soţi care i-ar fi dat mână liberă tatălui fetei şi soţului Ceciliei să procedeze cu fata după bunul său plac, un tată care a dispărut din sat într-un mod dubios după ce unii martori afirmă că preţul tăcerii ar fi fost la 500 de dolari. Într-un final, Pankaj ajunge şi la poliţie, unde demersurile îi sunt aproape inutile, în contextul în care aceste autorităţi nu recunosc fenomenul şi nu recunosc posibilitatea violurilor şi prezintă o statistică absurdă rezumată la un caz anual...
Deşi sună ciudat, cazul Ceciliei, căreia i s-a oferit posibilitatea să lupte pentru dreptate în memoria fiicei sale, este unul fericit. Mii de cazuri de acest fel se petrec în India, dar în marea majoritate părinţii nu ajung să-şi mai vadă vreodată copiii, să mai audă de ei sau să-i înmormânteze. Prezenţa Ceciliei în tânăra familie cu expertiză în domeniul legal şi civic i-a oferit o şansă, însă mă feresc să o acuz că nu a ştiut să o folosească într-o societate în care drepturile există doar pe hârtie, iar oamenii nu ştiu de ele pentru că nu ştiu să citească. În film lucrurile lasă în permanenţă speranţa că există loc de mai bine, că vinovaţii vor fi traşi la răspundere şi că momentele prin care au trecut ei îi vor inspira şi pe alţii să rupă tăcerea şi să înveţe să lupte. Dar de la un punct am realizat că lupta Ceciliei începe să semene mai degrabă cu o barcă pneumatică aruncată în mijlocul unei furtuni oceanice: te scapă de rechini pentru o vreme, dar nu te protejează în faţa valurilor imense, chiar dacă ai în spate o echipă de avocaţi şi oameni care luptă pentru tine. Însă vorba unuia dintre ei: "Trebuie să fie în primul rând lupta ta şi dorinţa ta de a face asta!" Iar resursele limitate ale Ceciliei cedează, aşa că totul se termină cu eliberarea principalului suspect, cu despăgubiri financiare din partea familiei care a cumpărat copila şi cu Cecilia nevoită să îşi ceară scuze de la comunitate pentru că, vezi Doamne, ar fi pătat imaginea acesteia ori de câte ori au fost chemaţi la poliţie să ofere declaraţii false despre caz.
Cecilia (filmul) te scaldă în nişte ape foarte tulburi şi agitate. Părăseşti sala de cinema cu un sentiment de vină, gândindu-te că în acest moment în câteva colţuri de lume o femeie din trei este supusă violenţei, iar una din cinci este supusă abuzului sexual. Vizionând filmul, mă întrebam care este preţul, şi cum este acesta calculat, pentru care renunţi la copilul tău? Pentru câţi bani eşti dispus să renunţi la luptă şi să te ascunzi în tăcere? Contează oare preţul stabilit sau putem să renunţăm la discuţie în momentul în care realizăm că un om este decăzut într-un asemenea hal încât este capabil să recurgă la asemenea lucruri? Iar privindu-i pe Pankaj şi Sunaina, mă întreb cât de mult merită sacrificiul personal şi punerea sub risc continuu al celor dragi, pentru o luptă cu o problemă în care eşti condamnat la neputinţă, iar armele tale sunt încărcate cu gloanţe oarbe?
Descarcă broşura One World Romania, 2016 aici..