Războiul ucide această identitate. Creează feţe anonime. Situaţii anonime. Probleme anonime. Explozii anonime. Morţi anonime. Vieţi lovite cu ciocanul anonimităţii.
Bernhard Kempler, unul dintre bărbaţii din acest documentar, a pretins că este fată timp de 3 ani în copilăria sa, ca să nu fie verificat dacă este sau nu circumscris. A fost altceva, altcumva, în alt context, în frică constantă, redus la a supravieţui. Alţi prunci erau ţinuţi în saci, unul dintre aceştia, Ryszard Glozacka, a trăit fără iubire maternă, războiul a distrus acel instinct din mama sa. A distrus identitatea şi un contact uman unic, lăsând o cicatrice pe viaţa acestui om ce nici măcar nu era conştient de ceea ce se întâmpla atunci.
Astăzi, privim bărcile de refugiaţi, vedem 2-3 scandalagii într-o masă de sute de mii şi decidem că sunt brute, că sunt barbari. Uităm de bărbatul de pe barca de refugiaţi care îşi alintă băieţelul şi îi arată stelele de pe cer. Nu ne gândim la numele pe care le poartă feţele acestea şi la lucrurile incredibile de care aceste feţe cu nume le pot face. Francezul uită de francezii ce au ajuns la Malmö. Românul uită de bunicii, părinţii sau de prietenii bunicilor şi părinţilor ce au fugit pe vremea comuniştilor.
Filmul aceasta este o lovitură într-un clopot imens care stă lângă noi mereu. Un clopot adesea prăfuit şi de care uităm - acela al identităţii, al găsirii solidarităţii în această identitate, a identificării cu întreaga umanitate, al CONŞTIINŢEI. Şi de această lovitură avem nevoie acum, de această lovitură are nevoie globul acum. Filmul ăsta nu e despre politică, sau vina lui X, sau a lui Y, sau doctrină, sau religie, sau orice altceva. Este despre poveşti umane, despre oameni, despre cum războiul nu este niciodată justificat, şi cum lasă o rană ce se cicatrizează în timp, dar ustură când cineva vorbeşte de ea - cum ne-a arătat şi doamna din Israel, Nurit Stern.
Aceste feţe au nume. Aceşti oameni pot fi toţi universuri, parte din structura umanităţii, pe care în loc să o protejăm, o lovim constant cu războaie şi ideologii de extremă şi ţipete şi urlete la adresa comunităţilor din jurul nostru. Nu este vorba despre asta. Este vorba despre un război constant dus între ura care poate fi exploatată în om şi universul ce poate fi deschis în acesta. Despre asta este filmul, pentru mine. Despre a putea arăta spre un om într-o mulţime şi a putea să opreşti prejudecata. M-am uitat la faţa femeii din film ce, după ce a ajuns la Malmö, a plecat în China - Nadine Hwang. Şi am făcut o chestie pe care a făcut-o la un moment dat mama, când eram mic, şi îmi zisese că aşa poate să afli cum este o persoană - am acoperit cu mâna restul feţei ei şi am stat să îi privesc privirea, ochii. Femeia care dispăruse în China. Şi am văzut o privire familiară, o privire care ştie ceva ce eu nu ştiu, plină de demnitate, însă diferită, atât de diferită, şi atât de puternică.
Un mesaj ce pare simplu dar are o importanţa incredibilă. Nu e un film despre nazişti şi război şi lagăre ca alte filme despre nazişti şi război şi lagăre - este un film despre oameni, despre feţele şi numele lor, despre oameni şi despre a fi oameni.
(David A. Marin - clasa a X-a, Colegiul Naţional Spiru Haret - a fost membru al Juriului liceenilor 2015)
* Documentarul Orice chip poartă un nume, regizat de Magnus Gertten, este unul din cele şase filme din programul proiecţiilor dedicate elevilor şi profesorilor de liceu la One World Romania 2016. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Înscrierile pentru profesori cu clase şi grupuri organizate se fac prin e-mail la adresa [email protected] sau prin telefon, la numărul: 0728.069.428, până la 18 martie 2016. Elevii care vin singuri sau cu prietenii sunt aşteptaţi doar cu carnetul de note.
Mai multe informaţii şi programul complet al proiecţiilor pentru liceeni aici.
Filmul poate fi văzut pe:
24 martie 2016, ora 10:00, Cinema Eforie (Proiecţie pentru liceeni)
24 martie 2016, ora 18:00, Cinema Eforie
25 martie 2016, ora 16:00, Cinema Elvire Popesco
Descarcă broşura One World Romania, 2016 aici..