De la Apus la Răsărit

De la Apus la Răsărit, este numele dat de către organizatori evenimentului prezent în cadrul Festivalului Chei al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, care a avut loc în Sala George Enescu, miercuri 13 aprilie 2016. Un concert care a reunit cele trei formaţii de muzică veche, cunoscute de către publicul românesc: The Curious Bards, Anton Pann şi ansamblul de Barockeri. Întâlnirea muzicală şi-a propus nu numai o prezentare şi o interpretare a partiturilor, ci şi o expunere a istoriei acelor vremuri prin muzică.

Cu un repertoriu spectaculos, de la muzici irlandeze şi scoţiene, până la muzici de sorginte orientală, muzică din Colecţia Dimitrie Cantemir, Variaţiuni pe tema lui Rieding (aceasta din urmă fiind tipărită pentru prima dată în anul 1684 în Anglia într-o culegere de teme cu variaţiuni), opusuri din creaţia lui Anton Pann, artiştii au reuşit, cu o puritate a expresiei, să transforme cursul evenimentelor sonore într-un adevărat spectacol. Am surprins supleţea, fineţea şi spectaculoasele efecte coloristice realizate cu instrumente specifice muzicii vechi - viola d'amore, vioară barocă, harpă, cistra, oud, saz, percuţie tradiţională orientală.

Concertul a fost deschis cu Ansamblul The Curious Bards (Alix Boisvert - vioară barocă şi însoţitorii lui Bruno Harle - flaut şi fluier, Sarah van Oudenhove - viola da gamba, Jean-Christophe Morel - cittern şi Louis Capeille - triplu harpă) care au surprins prin abordarea unui repertoriu de muzică irlandeză şi scoţiană. Spontaneitatea, rafinamentul şi virtuozitatea sunt fundamente ale tânărului ansamblu. În ceea ce priveşte interpretarea, frazele muzicale gândite de muzicieni s-au înlănţuit inteligent, cu fermitate şi rigoare, dar şi cu momente cantabile, dând naştere unui discurs muzical sugestiv şi imagistic. Desigur că toate calităţile subliniate în privinţa acestui ansamblu sunt cu atât mai evidente la violonistul Alix Boisvert. M-a impresionat, în mod special, Alix care dincolo de tehnicitatea impecabilă şi de însuşirea repertoriului, este minunat în sensibilitate, graţie naturală, supleţe în construirea sonorităţilor dar şi senzaţia aparentă de lipsă de efort în cânt.

Din ansamblul de Barockeri ne-a încântat în sonorităţile violei d'amore muzicianul şi fondatorul formaţiei Mihail Ghiga care a interpretat Variaţiuni pe tema domnului Rieding - cum de altfel acesta a declarat! Ascultându-l pe interpret miercuri seara, nu m-am putut împiedica să-mi imaginez cum "ar fi fost" să fi trăit în acele vremuri. Un singur cuvânt ar fi cuprinzător pentru a defini principala calitate a felului de a cânta al lui Mihail Ghiga: farmec, în sensul acela multiplu în care francezii spun "charme". În continuarea concertului Formaţia vocal-instrumentală de Muzică Veche Anton Pann (Constantin Răileanu, fondatorul ansamblului, solist vocal şi percuţionist, Alexandru Stoica - oud, Andrei Zamfir - saz, Sabin Penea- vioară), ne-a prezentat un repertoriu alcătuit din lucrări aparţinătoare lui Dimitrie Cantemir cum ar fi: Peşrev makam Muhayer (Colecţia Dimitrie Cantemir sec. XVII-XVIII & Sarabanda - Colecţia Ali Ufki sec. XVII), două cântece de la Manuscrisul de la Sf. Gheorghe (Manuscris din Transilvania - 1753), muzică românească şi otomană de curte din secolele XVI-XIX, Anton Pann - Scoală-te culiţă, scoală!, toate acestea fiind opusuri din zonele Constantinopolului până într-ale Bucureştiului de secol XIX, care, pe nedrept, sunt foarte puţin promovate la noi. Lucrarea lui Anton Pann - Scoală-te culiţă, scoală!, pe care am ascultat-o în înregistrări, şi-a reconfirmat la audiţia în sală acel aer proaspăt. Românească în structura intimă a tematicii, lucrarea nu promovează o ostentaţie folclorică necreatoare, una din calităţile ei principale constând în lirismul abundent, provenit dintr-o profundă emoţie a artistului creator. Este, cred, una dintre cele mai bune lucrări compuse de Anton Pann. Un opus care vorbeşte nu despre durere şi boală, ci despre dragoste. Cu un dublu rol - de solist vocal şi percuţionist, având o cultură muzicală impresionantă, Constantin Răileanu a ţinut să precizeze că opusul, în ciuda faptului că deţine un ritm pregnant oriental, nu este manea, ci cântec de mahala! Acela care l-a ascultat pe Constantin Răileanu măcar o dată în sala de concert sau în înregistrări, îi recunoaşte glasul, datorită frumuseţii timbrului cald de tenor, dublat de o tehnică de cânt impresionantă (el reînvie în zilele noastre tradiţia aproape părăsită a cântului arhaic). O formaţie care emană eleganţă, măiestrie şi naturaleţe în cânt.

În finalul spectacolului, toţi membrii celor trei formaţii, muzicieni cu afinităţi diferite, s-au reunit în opusul Ungaresca interpretat sub două faţete, din zone geografice diferite: improvizaţie în stil celtic şi improvizaţie în stil transilvănean. Aceste bucăţi muzicale sunt restituiri în cultura contemporană desăvârşind paleta cromatică a auzului spectatorului de azi. Pe lângă o cunoaştere a partiturilor şi mai mult, a tradiţiilor şi istoriei altor culturi, se poate ca instrumentele de calitate, precum şi măiestria cu care au fost puse în vibraţie să fi avut un rol esenţial în realizarea acestui concert emoţionant.

Aflându-mă în sala Enescu, mi-a venit în minte motto-ul acestui mare compozitor: "...ceea ce este important în artă este să vibrezi şi să faci şi pe alţii să vibreze"! Graţie concertului la care asistam întreaga mea fiinţă vibra precum o coardă a unui instrument uitat, din vechime. Pulsul meu se acorda cu ritmurile acestor muzici atât de stranii şi în acelaşi timp atât de cunoscute.

Concluzia? Pe scena Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti se cântă muzici de la Apus la Răsărit de către artişti tineri şi pasionaţi. Artişti care ne arată că deşi există culturi diferite ca stil şi tradiţie, ele pot rezona pe aceleaşi coordonate prin muzică!

P.S. Un aspect mai puţin plăcut a constat în faptul că lipsa de informare (inexistenţa unui Program de sală), de interes (număr foarte mic de spectatori) şi comunicare lasă de dorit. Un Concert în cadrul binecunoscutului Festival Chei al Universităţii fără studenţi - studenţi care nu sunt matematicieni sau avocaţi, ci muzicieni, artişti. Am auzit frecvent fraza: Nu-mi place muzica aceasta Contemporană. E fără sens şi sensibilitate! Mă întreb dacă ne mai place ceva. Contemporan - Nu, Clasic - Nu, Vechi - Nu! Oare ce e DA?