Filarmonica George Enescu din Bucureşti, în colaborare cu Institutul Polonez Bucureşti, a realizat la 3 iunie 2016, în sala Ateneului Român, un concert simfonic deosebit de reuşit. Orchestra Filarmonicii a fost dirijată de Horia Andreescu, iar programul a cuprins: Uvertura operei «Nevestele vesele din Windsor» de Otto Nicolai, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestra, op. 14 de Henryk Wieniawski, solist Jakub Jakowicz din Polonia şi Simfonia nr. 2, în re major, op. 73 de Johannes Brahms. Concermaistru invitat a fost violonistul Florin Paul.
În deschiderea serii muzicale, publicul a putut asculta o lucrare plină de vervă, spumoasă, cu teme dansante, plăcută, fără subtilităţi ritmice şi armonice, mai puţin profundă, dar cu o melodică antrenantă. amintind de zona operetei - muzica Uverturii operei «Nevestele vesele din Windsor» de Otto Nicolai. Compozitorul german a scris în 1849 opera Die lustigen Weiber von Windsor, pe un libret al lui Salomon Hermann von Mosenthal, după comedia lui William Shakespeare, The Merry Wifes of Windsor (1597). Premiera operei a avut loc la 9 martie 1849, la Opera din Berlin. Pitorescul personaj, Sir John Falstaff a inspirat pe mai mulţi compozitori precum: Giuseppe Verdi, Gustav Holst şi Ralph Vaughan Williams. Falstaff întruchipează un soldat beţiv, bătăuş, amăgitor, oportunist şi comic în pretenţii. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, el va cere în căsătorie în acelaşi timp mai multe femei. Acestea se distrează pe socoteala soldatului beţiv, care demascat, va fi atras de femei într-o cursă. În cele din urmă ghinionistul John Falstaff, trebuie să fugă.
Uvertura se bazează pe ultima scenă a operei, în care Falstaff devine eroul unei farse, în miez de noapte, în Windsor Park.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Horia Andreescu, atmosfera magică realizată în Andantino moderato sugera răsăritul de lună, acel moment propice pentru apariţia elfilor - în mitologia germanică, fiinţe supranaturale imaginate ca pitici, binevoitori sau răuvoitori, care simbolizează forţele naturii (apa, focul ori pământul).
În secţiunea Allegro vivace verva şi fantezia predominau, interpreţii de pe scena Ateneului cântând cu multă dezinvoltură o muzică strălucitoare, din care se vor inspira Jacques Offenbach şi Johann Strauss, pentru a crea operete de neuitat.
A urmat Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în fa diez minor de Henryk Wieniawski, solist Jakub Jakowicz din Polonia. Mai puţin prezentat în sălile de spectacol muzical, decât Concertul nr.2. în re minor, acest concert, scris de Wieniawski în 1853, dedicate regelui Prusiei, Friederich Wilhelm al IV-lea, este unul foarte dificil sub aspect tehnic, fiind de talia unui concert de Niccolò Paganini, poate mai puţin inspirat sub aspectul materialului tematic şi mai puţin echilibrat ca arhitectonică muzicală. Iată că, totuşi, o serie de virtuozi ai viorii l-au interpretat cu entuziasm, etalându-şi velocitatea extremă: Michael Rabin, Gil Shaham, Kiarra Saito-Beckman, Midori Gotō, Soo Been Lee, Soyoung Yoon, Arkadi Futer şi alţii.
Ascultându-l la Bucureşti pe violonistul Jakub Jakowicz în Concertul nr. 1 de Wieniawski recapitulam în gând elementele de virtuozitate romantică executabile pe vioară: nu lipsea nimic important. Erau etalate 'scamatorii' precum: bariolaje, lanţuri de staccato, ricoché, spiccato, şiruri de decime şi octave în duble coarde, pasaje de velocitate cuprinzând arpegii pe toată tastiera instrumentului şi formule melodice labirintice, salturi intervalice gigante, schimbări rapide ale planului de coardă, flageolete artificiale, contraste dinamice subite, succesiuni scalariforme ascendente şi coborâtoare într-un tempo foarte rapid, acorduri reluate şi altele. Toate acestea, Jakub Jakowicz le prezenta cu o mare acurateţe, precizie şi dezinvoltură. Sunetul său avea un timbru foarte dens, dulce, fără nici o asperitate iar vibrato-ul îmbrăca frazele precum o poleială face să lucească un policandru. Recunoşteam unele secvenţe din Poloneza de concert în re major, op. 4 a aceluiaşi compozitor. Am remarcat totodată, acele fiorituri amintind de o lucrare violonistică, Fantasia appassionata, op.35 scrisă de un alt mare compozitor, Henri Vieuxtemps, executate cu o agogică de bun gust, într-un autentic stil romantic. Glissando-ul aproape vocal, accentele patetice, însoţeau melodia, conferindu-i prospeţime. Cadenţa solistică din prima parte a Concertului în fa diez minor a adus în prim plan virtuozitatea. Cât de frumos a răsunat apoi, tema părţii a doua, Preghiera: Larghetto. Clarinetul a prezentat-o cu delicateţe, pentru ca vioara solistă să o reia pe coarda sa gravă, cu o mare adâncime a vibraţiei. De mai mici dimensiuni, această mişcare a concertului a beneficiat de intervenţii ale instrumentelor de suflat de lemn, precum şi de inspirate dialoguri dintre solist şi corni. Finalul, un Rondo în tempo Allegro, a readus aspectul de bravura din prima parte. Jakub Jakowicz cânta cu o articulaţie perlată formule melodico-ritmice ce sugerau broderii sonore, similar muzicii pentru pian de Chopin. Episodul median al rondo-ului, în tonalitatea si major adus un contrast saturat de culoare şi de o mare expresivitate. Horia Andreescu a acompaniat cu fineţe şi precizie, adaptând mereu mişcarea după inflexiunile solistului şi relevând aspectul briliant al acestei muzici.
La cererea publicului, violonistul polonez Jakub Jakowicz a cântat Polish Caprice (Kaprys Polski) de Grażina Bacewicz, stârnind entuziasmul auditoriului din sala Ateneului.
Jakub Jakowicz s-a născut la 10 iunie 1981 la Varşovia. A învăţat să cânte la vioară sub îndrumarea tatălui său Krzysztof Jakowicz, la Academia de Muzică Fryderik Chopin din Varşovia. Apoi a studiat cu vestitul profesor polonez Tadeusz Wroński. Jakub Jakowicz concertează de la vârsta de 11 ani. A cântat cu toate orchestrele din Polonia şi alături de Orchestre del Maggio Musicale à Florence, la Philharmonie Tchèque la Praga, Orchestre di Santa Cecilia la Roma, Dresden Philharmonic, l'Orchestre de la Suisse Romande la Geneva, Orquesta Nacional à Madrid, Royal Stockholm Philharmonic, l'Orquestra Sinfonica do Estado de São Paulo şi Concerto Köln. A colaborat cu muzicieni precum: Pinchas Steinberg, Jerzy Semkow, Antoni Wit, Jerzy Maksymiuk, Jacek Kaspszyk, Kazimierz Kord, Jan Krenz, Yan Pascal Tortellier, Eiji Oue, Marek Pijarowski, Krzysztof Penderecki, Agnieszka Duczmal, Walter Weller, Heinz Wallberg, Kirill Karabits, Mikhail Jurowski, Marc Minkowski şi Stefan Solyom. A efectuat turnee de concerte în Marea Britanie, între 2009-2011. Alături de Orchestra Filarmonicii Naţionale din Varşovia. A cântat împreună cu artişti precum: Heinz Holliger, Paul Gulda, Jan Krzysztof Broja, Krzysztof Jablonski, Anna Maria Staskiewicz, Katarzyna Budnik-Brindille, Ryszard Groblewski, Avri Levitan, Ursula Smith, Maciej Grzybowski, Michel Lethiec, Håkan Rosengren, Olga Pasichnyk, Ruth Kilius, Ursula Smith, Daniel Mueller-Schott, Andrzej Bauer, Rafal Kwiatkowski, Charles Marianowski, Marcin Zdunik şi Zvi Plessev. A fost şi prim violonist al Cvartetului Lutosɬavski. De asemenea, după 2006 a activat în Cvartetul Zehetmair realizând numeroase turnee. Artistul este doctor în muzică şi predă vioara la Universitatea Fryderik Chopin din Varşovia.
În continuarea serii muzicale am ascultat Simfonia nr. 2, în re major, op. 73 de Johannes Brahms. Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorului Horia Andreescu a oferit o versiune interpretative sinceră, plină de viaţă, apropiată de structura clasică a simfoniei. Lucrarea a avut prima audiţie la Viena, în 30 decembrie 1877. Comparativ cu prima simfonie a compozitorului, aceasta are un aer pastoral, mai jovial. Prima parte, Allegro non troppo, debutează cu sonorităţi grave ale violoncelelor şi contrabaşilor. Cornii şi oboiul prezentau prima idee muzicală. Un motiv pendul va traversa întreaga lucrare. A doua idee muzicală a formei de sonata este adusă de violoncele şi viole, intonată la terţă. Ea reiterează tema lied-ului lui Brahms Guten Abend, gute Nacht, opus 49, unul dintre cele mai cunoscute cântece de leagăn din lume.
În Scherzo, Allegretto grazioso, se putea simţi influenţa mozartiană şi schubertiană. Muzica căpăta o curgere mai uşoară, iar tenta umoristică răzbătea uneori prin diferitele variaţiuni. Dialogul între compartimentul corzilor şi cel al instrumentelor de suflat se petrecea cu un aer firesc. Finalul, Allegro con spirito, avea ceva sărbătoresc, parcă un tânăr, poate chiar compozitorul, se bucura de întâlnirea cu natura. De altfel, simfonia a fost scrisă pe malul lacului Wörther, pe când Brahms petrecea o vacanţă la Pörtschach, Austria. Momentul de unison al instrumentelor cu coarde a fost unul foarte reuşit realizat. Totul focaliza spre culminaţia triumfală.
A fost o seară muzicală deosebit de frumoasă, oferită de Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Horia Andreescu
NOTE
https://en.wikipedia.org/wiki/Symphony_No._2_(Brahms) // Program de sală Filarmonica George Enescu din Bucureşti, iunie 2016 // Imaginea personajului John Falstaff a fost preluată de pe site-ul media-2.web.britannica.com/eb-media/68/129568-004-AE28DF96.jpg