Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dincolo de calea ferată

Mitulescu, dincolo de al doilea val, spre comercial - Dincolo de calea ferată


FilmSense, aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Numele lui Cătălin Mitulescu e asociat, în primul rând, cu două titluri: scurtmetrajul Trafic, pentru care a fost premiat cu Palme d'Or la Cannes, şi lungmetrajul Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, inclus la acelaşi festival în secţiunea Un certain regard. În acelaşi timp, este unul dintre reprezentanţii importanţi al valului secund, cel care s-a rupt din NCR. Tot acest bagaj implică anumite aşteptări cu privire la registrul estetic şi subiectul unui film pe care Mitulescu îl semnează. Contrar acestor aşteptări, el nu se dezice de, dar nici nu renunţă la stilistica aceea, cu care s-a consacrat, ci mai degrabă încearcă o mascare a ei - o trecere mai departe.

Dincolo de calea ferată, deşi cât se poate de comercial (în sensul în care încearcă să respecte tropii unui cinema de larg consum) în comparaţie cu celelalte filme ale regizorului, nu pare să atragă spectatori - sălile sunt, în cazuri fericite, (doar!) pe jumătate pline, fapt întâlnit şi la alte producţii autohtone de dată recentă. Se pare că regula marelui premiu la un festival important este necesară ca un film românesc să tenteze şi să atragă vălişoare de curioşi.

Dincolo de calea ferată continuă tradiţia ultimilor ani, când Mitulescu şi alţii ca el (cale pe care deja a ales-o cu Loverboy) caută o zonă cinematografică şi o formulă narativă mai lejeră, dar în continuare destul de compatibilă cu cerinţele festivalurilor.

Mitulescu nu riscă nimic şi, implicit, nu îşi propune să aducă vreo formă de inovaţie faţă de cinematografia autohtonă. Regăsim temele emigrării, înstrăinării faţă de cei dragi, relaţiei destrămate de distanţă. Radu se întoarce din Italia, să-şi vadă soţia, Monica, care nu-i mai răspunde la telefon, şi cu care are un copil, de care pare cu totul străin. El încearcă să îşi convingă nevasta că familia lor mai merită o şansă, curtare derulată în fundalul unei nunţi de mahala ţinută în vecini - un cuplu abia îşi formează o familie, dar deja întâmpină probleme. Prin povestea pe care o alege, prin maniera de a o prezenta, Mitulescu nu spune absolut nimic nou, ba se mai şi îndreaptă spre un aspect comercial, preluat din vest, dar adaptat publicului românesc (prin subiect, personaje etc.). Un aspect tern, de o mediocritate vizibilă. El încearcă să readucă o parte din spiritul balcanic, aşa cum este văzut mai degrabă în occident, prin nunta improvizată într-un cort, cu coceni de porumb pe jos, muzicieni plătiţi insuficient şi conflictul între orgoliile mirilor şi cele ale naşilor. Nunta degenerează în violenţă, într-o manieră pe care Kusturica a popularizat-o în această zonă geografică, numai că încă de pe acum douăzeci-trecizeci de ani. Dincolo de calea ferată pare, din acest punct de vedere, o încercare de aliniere (eterna problemă românească!, a sincronismului culturii la tendinţele vremii), însă forma lipsită de fond oferă doar un comic artificial, pe alocuri ridicol, şi, în consecinţă, produce un demers neconvingător.

Dialogurile sunt lipsite de naturaleţe, iar situaţiile duc dinspre ridicol înspre tragic. Cine, după ce află că soţia l-a înşelat, continuă să despacheteze cadourile aduse din Italia? Poate doar dacă protagonistul a decis că cele întâmplate sunt ireversibile şi a renunţat deja la a reface relaţia. Pe tot parcursul filmului, Radu, în încercarea de a se reapropia de Monica, pare ca un tânăr în căutarea dragostei - o ultimă curtare înainte de sentinţa finală.

Singura formulă pe care o păstrează din filmele anterioare şi ce încă îl leagă, deşi firav, de al doilea val, este motivul urmăririi. Personajele se află majoritatea timpului în mişcare, Radu urmărind-o pe Monica în mod obsesiv, în ciuda refuzurilor repetate ale acesteia de a-şi petrece timpul cu el. În scurtele momente de acalmie ale lor, apare posibilitatea unei reconcilieri. Pentru a se păstra nivelul tensiunii, în fundal apar conflicte secundare (orgoliile mire-naş, conflicte între nuntaşi, furatul miresei) de scurtă durată. Însă, refuzul ei este reiterat, iar ciclul urmărire-acalmie se repetă până la refuzul final al Monicăi: plecarea la Constanţa. Ea păşeşte dincolo de spaţiul ce îi ţine(a) împreună. Nici copilul nu este un impediment, el aparţinând, după o lege nescrisă, ombilicală, mamei.

Spre final, Radu e întors în Italia, cu familia alături. Muzica non-diegetică dublează caracterul acesta de reverie al scenei: oare suntem în imaginaţia lui? Una dintre puţinele secvenţe de visare din cinematografia română, asemănându-se, ca abordare estetică, cu finalul din Comoara. Însă, scena îndrăzneaţă nu drege busuiocul; Mitulescu se îndepărtează tot mai mult de tânărul rebel şi pare că a fost acaparat de visul cinemaului comercial, pe care însă nu îl stăpâneşte.




 Toate articolele despre Dincolo de calea ferată


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Rareş-George Nae


Alte articole

 Ce se află dincolo de calea ferată, Ion Indolean
 Călătorie şi magie - Dincolo de calea ferată, Lucian Maier
 Du-te, Ada, du-te! - Dincolo de calea ferată, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer