Cei mai tineri clujeni sunt invitaţi în sălile de cinema cu prilejul celei de-a opta ediţii a programului de educaţie cinematografică EducaTIFF, care, între 27 mai şi 5 iunie 2016 aduce la Cluj filme special alese pentru spectatori cu vârste de la 6 ani până la adolescenţă, urmate de discuţii cu invitaţi din domeniul cinematografic. Participanţii vor avea ocazia să întâlnească actori, regizori şi directori de imagine, cu prilejul unor lecţii de cinema, să realizeze propriile desene animate şi să câştige premii în concursul Tineri Critici de Film.
Filmele din programul EducaTIFF au copii ca eroi principali sau prezintă poveşti pe teme specifice acestei vârste. În plus, titlurile selectate depăşesc statutul de produs comercial sau simplu divertisment şi devin un instrument de dezvoltare personală foarte util pentru copiii "epocii multimedia". "Programul EducaTIFF a fost creat pentru a forma noi generaţii de spectatori de film avizaţi, dar în acelaşi timp ajută la dezvoltarea gândirii critice şi a puterii de analiză a tinerilor. Activităţile din program îi ajută să deprindă abilităţi utile în viaţa personală, la şcoală, dar şi în orice viitoare carieră, având în vedere că trăim într-o lume a informaţiei", spune Ramona Şărbu, project manager EducaTIFF.
Printre filmele din acest an se numără o premieră mondială: Aventurile lui Nelly (Germania, r. Dominik Wessely), a cărui poveste a fost filmată în mare parte în România, la Sibiu. Protagonista este o tânără de 13 ani, pentru care venirea în România devine aventura vieţii ei: este răpită şi, în drumul spre libertate, îşi face noi prieteni şi descoperă puterea acestor prietenii. Un film în care răufăcătorii sunt nemţi, iar salvatorii români! Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu echipa filmului şi o întâlnire între actriţa principală şi publicul tânăr.
Un moment special în EducaTIFF 2016 este programat chiar de Ziua Copiilor: CinePiano. Charlie Chaplin, Stan şi Bran şi Buster Keaton vor prinde viaţă la cinematograful "Florin Piersic", în 1 iunie 2016 de la ora 11, într-o nouă experienţă oferită de artistul Tony Berchmans, aplaudat de peste 600 de copii la ediţia din 2014. Venit tocmai din Brazilia, compozitorul şi pianistul va recreea la Cluj magia vizionărilor de cinema de la începutul secolului XX, când imaginile mute de pe ecran erau însoţite live de muzică, la pian şi alte instrumente.
Proiecţiile de filme sunt însă doar o componentă a EducaTIFF, care include şi dezbateri pe temele propuse de filme şi lecţii de cinema susţinute de profesionişti din industria cinematografică. Din 31 mai în 4 iunie, Muzeul de Artă va găzdui întâlniri ale tinerilor cu regizorul Paul Negoescu, actorii Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, precum şi doi directori de imagine, Marius Panduru şi Tudor Lucaciu. O lecţie de cinema va susţine şi un invitat străin: regizorul ceh Petr Oukropec, al cărui film Vezi să nu!, despre o adolescentă ce are curajul să îşi urmeze visele, este de asemenea în programul EducaTIFF 2016.
Tot la Muzeul de Artă, după succesul înregistrat de activităţile desfăşurate la ediţiIe anterioare, EducaTIFF revine şi cu o nouă serie de ateliere de animaţie pentru elevi (cu vârste între 11 şi 14 ani), în zilele de 27-29 mai 2016. Pe parcursul fiecărui atelier, participanţii vor primi noţiunile necesare privind realizarea unui scurt filmuleţ de animaţie, vor testa mai multe tehnici de animaţie, vor lucra în echipe şi vor construi poveşti şi personaje, vor filma şi vor edita materialul. Trainerii de la această ediţie sunt clujenii Cecilia Felmeri, lector universitar la Universitatea Sapienţia - Facultatea de Ştiinţe şi Arte, şi Makkai Bence, fondator al Asociaţiei Centrul Regional pentru Cultură Audiovizuală, unde coordonează programe de educaţie medie. Pentru prima oară în programul EducaTIFF sunt incluse Atelierele de desen ilustrativ pentru copii (cu vârsta între 6 şi 10 ani), organizate în 4 şi 5 iunie 2016, cu Adrian Barbu - grafician, ilustrator de carte şi autor de benzi desenate din Cluj.
Continuă şi seria seminariilor de critică de film, iniţiativă lansată cu scopul de a stimula percepţia critică a elevilor, de a-i ajuta să analizeze un produs mediatic şi de a-i provoca să-şi exprime punctul de vedere asupra filmelor vizionate. Profesori pentru cei mici vor fi Raluca Bugnar, jurnalist clujean, editor al site-ului CinemaRX.ro şi cu mulţi ani de experienţă în lumea filmului românesc, şi Daniel Iftene, lector universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB, catedra Cinematografie şi media.
Seminariile au loc în zilele de 30 mai şi 1 iunie 2016 şi le vor fi sigur de folos celor ce vor să se înscrie în Competiţia "EducaTIFF - Tineri Critici de Film". Concursul îi provoacă pe tineri să îşi exprime punctele de vedere despre filmele vizionate, prin formula consacrată a cronicii de film, şi sprijină cadrele didactice oferind o activitate extraşcolară competitivă pentru a atinge obiectivul cadru de dezvoltare a capacităţii de exprimare scrisă a elevilor.
Cum funcţionează concursul? În funcţie de vârstă, tinerii vor viziona unul din filmele din program: Societatea secretă din cartierul-supă pentru clasele II-IV, Blanka pentru elevii de clasele V-VIII şi Vezi să nu! pentru liceeni. Ei sunt invitaţi să scrie propriile recenzii ale acestor filme, până în 2 iunie, şi să le trimită prin email organizatorilor. Cele mai bune lucrări vor fi publicate pe site-ul festivalului, la rubrica EducaTIFF, iar câştigătorii aleşi de juriu vor primi o geantă de festival cu amintiri de la TIFF 2016 şi o diplomă de merit. În plus, lucrarea câştigătoare a Marelui Premiu va fi răsplătită cu o excursie oferită de Eximtur: un weekend la un hotel de 4 stele din Băile Felix, cu mic dejun inclus şi acces gratuit la Aqua Park, pentru elevul câştigător şi părinţii-însoţitori!
Intrarea la filme se face pe baza unor bilete cu preţ special, de 8 lei. Profesorii însoţitori ai grupurilor de elevi au intrare gratuită, iar grupurile organizate de la şcoli speciale sau şcoli din afara municipiului Cluj-Napoca, beneficiază de asemenea de gratuitate, cu condiţia înscrierii prealabile.
Participarea la toate activităţile din programul EducaTIFF este gratuită, pe bază de înscrieri, la adresa de email: [email protected]
Programul integral al acestei ediţii EducaTIFF este disponibil şi online pe site-ul festivalului: www.tiff.ro/educatiff şi pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/educatiff
Pentru informaţii suplimentare despre EducaTIFF: Ramona Şărbu, Project manager: email [email protected], telefon 0733.735.915
EducaTIFF 2016 este un proiect cultural organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Film şi Cultură Urbană.
Finanţatori: Centrul Naţional al Cinematografiei şi Administraţia Fondului Cultural Naţional
Sponsori: Aegon, Noumax, Eximtur, UPC
Parteneri: Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, Centrul Cultural German, Consiliul Naţional al Elevilor, Clorofilm
Descarcă programul TIFF 2016 aici..