Je me tue à le dire e o comedie neagră, alb-negru, plasată în secţiunea Fără limită - asta, probabil pentru că vorbeşte despre moartea unei mame al cărei fiu este deja adult. Comportamentul acestuia însă nu se potriveşte vârstei de 37 de ani. Mama are cancer la sân, stă să moară, şi tot filmul se învârte în jurul ei. Fiul, uşor ipohondru, îşi descoperă la rândul său o boală fatală. Astfel, cei doi ajung să concureze cu moartea şi nu par nici o clipă că s-ar teme de ea. Michel chiar joacă trecerea în nefiinţă într-una dintre primele scene ale filmului, într-una dintre încercările sale de a fi actor.
Umorul belgian este destul de bine cunoscut, iar cu acest film Xavier Seron demonstrează intuiţie şi simţ artistic. Intuiţie pentru că reuşeşte să aducă ceva foarte familiar pe ecran (relaţia dintre mamă şi fiu) şi să creeze o poveste ieşită din tipare, în care fiul este atât de sătul de dragostea şi valenţele protective ale mamei încât dezvoltă un tip de cancer la sân care foarte rar la bărbaţi. Părăsit de iubită, Michel Penneud începe să aibă halucinaţii şi devine alcoolic. Or, aici filmul devine arbitrar, când personaje mai mult sau mai puţin reale apar şi comunică cu protagonistul parcă inspirându-l să-şi schimbe viaţa (atât cât o mai are). Realitatea se îmbină în mod tenace cu absurdul.
Tempête / Furtuna
O dramă familială şi familiară, în care un marinar este nevoit să aleagă între mare şi uscat, când fiica sa în vârstă de 16 ani rămâne însărcinată. Vom vedea că, indiferent ce va alege, cei doi copii ai săi se vor îndepărta de el şi relaţia lor nu va mai fi aceeaşi ca atunci când era plecat. Aşa poate fi povestit, pe scurt, filmul francez Tempête.
Printr-o imagine atent construită, filmul spune o poveste adevărată, rejucată chiar de cei care au trăit această poveste. Scenariul este de aceea minimalist, iar acţiunile sunt în mare parte bazate de improvizaţia-amintirile personajelor-actori. Păstrată în registrul realist, pelicula lui Samuel Collardey are un ritm bun, pe care nu îl întrerupe până la final. Actorul Dominique Leborne, premiat pentru rol principal la Festivalul de la Veneţia 2015, îşi joacă într-adevăr personajul de tată într-un mod excepţional. O scenă reprezentativă este cea în care fiul său îi spune că se mută înapoi la mamă, fiindcă e prea frig în casa în care locuiesc împreună. Tatăl mănâncă cu poftă pe parcursul monologului, iar ultimele cuvinte ale băiatului îl fac să împingă farfuria şi să-şi aprindă o ţigară.
Titlul are şi el o semnificaţie aparte. Ca o furtună pe mare, care este extrem de puternică şi imprevizibilă, viaţa lui Dominique (tatăl) este afectată de întâmplări neprevăzute. El trebuie să se schimbe.
Un film ce merită văzut, aflat în secţiunea Supernova.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..