Într-un interviu Igor afirmă că în Moldova nu există mediu cinematografic, lucru (încă) foarte adevărat, însă scurtmetrajul Becul (titlul sub care e cunoscut, în realitate fiind numit Cînd se stinge lumina) a lăsat întredeschis sertarul către un bazin de subiecte neexplorate, exotice pentru publicul din România, de-a dreptul avid de tragicomicul din viaţa de zi cu zi al unei ţări ex-sovietice aflate într-o continuă tranziţie de douăzeci de ani. Igor intuieşte potenţialul, comercial în mare parte (care a mai dat pieţei de aici produse precum Planeta Moldova, Zdob şi Zdub sau Carla's Dreams - unele mai mult sau mai puţin îndepărtate de cultură şi artă), al societăţii conservate între Prut şi Nistru.
În febra succesului Becului, regizorul moldovean este contactat de către Media Pro, pentru care scrie un scenariu de lungmetraj: Afacerea Est. E nevoie să treacă aproape 10 ani ca scenariul să prindă viaţă într-un film, eveniment care se întâmplă la ediţia 2016 a Transilvania International Film Festival.
Marian (Constantin Puşcaşu) îşi duce traiul plictisit şi nelipsit de griji într-un orăşel de provincie, pe post de cântăreţ la corul local. În timpul liber încearcă să adune bani pentru o afacere care la rândul ei i-ar aduce alţi bani pentru nuntă. Nuntă pe care ar face-o cu Veronica, o domnişoară de-a locului, plimbată în tinereţile ei prin Barcelona. Printr-un concurs de împrejurări, Marian îl întâlneşte pe Petro şi de voie, sau mai mult de nevoie, ajung parteneri de afaceri. Se angajează într-un periplu prin ţară, un drum presărat cu provocări la finalul cărora unul cedează în defavoarea propriului vis de a-şi cumpăra macara şi intră în politică, în timp ce celălalt intră după gratii la scurt timp după ce descoperă că Veronica s-a plimbat chiar de-a binelea în Spania.
Pe scurt despre povestea din cel de-al treilea lungmetraj regizat de Igor Cobileanski, care propune un final în care absurdul provocat pe parcursul întregului film triumfă: dragostea nu e dragoste decât dacă e pe interes, iar banii mulţi nu sunt suficienţi decât dacă nu aduc bani şi mai mulţi după ce sunt botezaţi în cuva politicii.
Înainte să regizeze La limita de jos a cerului şi 6 din cele 8 episoade ale primului sezon al serialului Umbre, Igor a ajuns cunoscut prin cele trei scurtmetraje care au prins la publicul din spaţiul românesc: Cînd se stinge lumina, Saşa, Grişa şi Ion şi (Plictis) şi Inspiraţie (a mai regizat şi Tache, un alt film Media Pro, lansat doar la TV). Lucru datorat nu neapărat unui stil specific regizorului moldovean, ci a unei reţete de care acesta a profitat şi care de la un punct a funcţionat de la sine: ilustrarea unor situaţii din Moldova, comice prin definiţie prin exotismul lor, într-un mod naiv de simplu, curat, cu foarte puţine amprente, doar de dragul firului narativ sau atunci când povestea începea să se stingă. Rând pe rând, fiecare dintre cele trei scurtmetraje îi validează rolul de cineast care surprinde o realitate pe cale de dispariţie, iar felul savuros în care se apropie de adevărul cotidian devine aproape înşelător, fiind foarte greu să delimitezi unde se află exact intervenţia regizorală şi care sunt predilecţiile acesteia - mai aproape de pâine sau spre mai mult circ? Această pendulare între realismul cotidian şi parodia constantă asupra acestuia, ne împiedică să distingem care lucruri sunt pe bune şi care dintre ele intră în scenă amplasate de un regizor care încearcă să ofere siguranţa că stăpâneşte comedia în registru cinematografic.
Nu ştiu care este timpul necesar sau potrivit pentru maturarea unui scenariu (dar cred în nevoia acestui timp). Cert este că vizionarea Afacerii mi-a dat senzaţia vinului care cu anii îşi pierde din calitate (deşi mai păstrează gustul autentic de struguri, aroma rămâne o amintire chestionabilă). Mai mult de atât, dacă în scurtmetraje părea indecis, prin acest film Igor punctează o nevoie mai veche de migraţie spre parodie, în care ar lăsa spaţiu tot mai puţin realismului exotic cu care ne obişnuise şi care vindea atât de bine. Lucru care îmi trezeşte instant două gânduri. Primul se leagă de (previzibil cumva) caracterul epuizabil al subiectelor exotice care trec Prutul şi care se pot impune pe piaţa cinematografică din România. Cel de-al doilea mă trimite la situaţia actuală din Republica Moldova, unde din tragicomicul prezent în Cînd se stinge lumina sau Saşa, Grişa şi Ion sau (Plictis) şi Inspiraţie, a mai rămas doar tragicul (pe care de altfel, foarte subtil, reuşeşte să-l creioneze în La limita de jos a cerului). Această scăpare scenaristică se transpune perfect în film, unde am asistat la o fugă continuă între trei momente temporale, film care pe alocuri pare foarte peticit cu situaţii comice insulare. Ele funcţionează secvenţial, independent una de alta, însă o dată puse împreună se aliniază destul de stângaci în peisajul storytellingului de ansamblu. Lasă spaţiu redus inclusiv credibilităţii poveştii, şanselor ca aceasta să fie posibilă într-un univers paralel, în care ar orbita până şi Planeta Moldova. În acest fel, Afacerea Est reprezintă mai degrabă o culegere discontinuă de scurtmetraje decât un lungmetraj coerent, nefiind altceva decât o scrisoare care ajunge la destinaţie câţiva ani mai târziu. Mesajul ei, chiar şi în forma absurdă pe care alege Igor să îl prezinte, pare să aibă sens (cu indulgenţă), cu un mic disclaimer al ideii în care rândurile sunt aranjate doar cât să se potrivească bine, nu să şi funcţioneze.
Afacerea Est se află undeva la limita de jos a realităţii, însă nu seacă definitiv apele unui umor cu o funcţionalitate uşor forţată. În multe locuri filmul pare conceput cu dedicaţie pentru publicul fidel produselor lui Igor Cobileanski, limitându-i existenţa la proiecţii în cinema şi la un circuit redus pe piaţa festivalieră europeană. Un alt aspect de luat în seamă ar fi borna pe care o stabileşte Igor: a fost fain, frumos, dar e cazul să arate altceva. Să treacă la altceva. Odată cu vremurile (care se duc) în care în România se ştiau destul de puţine despre ce se întâmplă în Moldova, cred că trebuie să renunţe (dacă nu vrea să devină redundant) la naivitatea că acşentu dulşi moldovnesc şi atmosfera sovietică mai impresionează pe ecran (sub reţeta pe care a tot folosit-o până acum), iar în consecinţă, că mai sunt în stare "să vândă".
Descarcă programul TIFF 2016 aici..