Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Suntan, două cronici la preţ de una - TIFF, 2016


iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O reţetă bine executată

De la suntan la sunburn nu e decât un pas şi asta i se întâmplă lui Kostis, un doctor fără perspective eşuat pe o insulă grecească. Ana îi calcă pragul, urmată îndeaproape de gaşca ei de prieteni gălăgioşi, frumoşi şi libertini, după un accident de motocicletă. Prin simpatia pe care i-o poartă ea, grăsunul păros între două vârste devine mascota tolerată a grupului şi "tăticul" care plăteşte consumaţia.

Makis Papadimitriou, interpretul personajului principal, are toate datele genetice care să-l facă loserul perfect într-o asemenea situaţie, atât de perfect încât filmul să pară o făcătură, un pretext subţire pentru un deznodământ tragic previzibil. Tocmai din cauza asta, trebuie apreciat talentul lui de a juca credibil pe linia fină dintre penibil şi porno cu graşi: pentru un moment relaţia lor, chiar dacă se întâmplă numai în condiţiile impuse de ea, pare posibilă şi plauzibilă. Evident, legile crude care guvernează universul celor tineri şi frumoşi îl vor ajunge din urmă şi Kostis va trebui să plătească pentru hybrisul de a se fi crezut destul de bun pentru lumea zeilor şi zeiţelor cu bronzul şi proporţiile perfecte.

Mecanismul dramaturgic pe care se bazează filmul e simplist şi clişeic, o combinaţie între Haneke şi Greek Wierd Wave, care livrează un final violent anunţat încă de la jumătatea filmului şi cimentat cu fiecare nouă umilinţă menită să împingă personajul principal şi mai adânc în nevroză. Singura curiozitate valabilă e cum va lovi tragedia: crimă, sinucidere, o neglijenţă medicală din partea doctorului care umblă mai tot timpul beat? Finalul nu dezamăgeşte şi dezamăgeşte (adică e cel aşteptat), dar compensează din plin prin inventivitatea scenariului în materie de perversitate violentă menită să şocheze spectatorul. Remarcabilă e şi lucrătura expertă a lui Papadimitropoulos care reuşeşte să infuzeze acţiunile criminale ale doctorului cu o nuanţă foarte fină de umor (negru) şi chiar romantism (din categoria "ordin de restricţie").

În ciuda acestor neajunsuri Suntan se ţine foarte bine prin imagine, montaj şi coregrafia corpurilor bronzate. Nu am văzut alte filme de Papadimitropoulos, dar am o bănuială că toate corporaţiile care ţintesc publicul tânăr fac coadă la uşa lui. Prima jumătate din film, exceptând prologul care ne arată staţiunea pe timp de iarnă, e o reclamă la Coca Cola din care a fost eliminată morala consumeristă şi falsa lipsă de inhibiţii. Regizorul e un maestru al cinematografiei "feel-good", atât de imersantă e experienţa hedonistă pe care o pune în scenă, încât eram aproape să mă alătur din sală corului de tineri care cântă la foc de tabără despre gloryholes. Într-un fel, de asta şi funcţionează prezenţa lui Kostis în acest mediu atât de străin: nu există anticorpi pentru el. În ciuda câtorva răutăţi gratuite, nu prea se simte acea superioritate umilitoare care în filmele de duzină îl fac pe ciudatul timid şi frustrat sexual să se întoarcă împotriva grupului exclusivist cu o drujbă. Kostis nu e marginalizat pentru că nu corespunde fizic, ci pentru că nu se adaptează la amoralitatea grupului: fără vinovăţie, ruşine sau reproşuri. Nuditatea şi plăcerea fizică de orice fel - adică plăcerea de a avea un corp şi de a-l folosi - sunt duse într-o zonă naturalistă, iconografia spre care tinde filmul e cea din fotografiile lui Ryan McGinley (citat aproape identic în scena cu grupul de nudişti care dansează noaptea pe plajă înconjuraţi de artificii).


Despre lupta de clasă sexuală

Cam astea erau gândurile mele când am ieşit de la film şi totuşi ceva încă dădea cu rest. I s-a reproşat filmului absenţa componentei sociale, faptul că prezintă un paradis terestru fără să reflecte mai mult din problemele sociale cu care se confruntă Grecia. E un reproş fără sens, desigur, dar m-a făcut să mă gândesc la cele câteva momente în care filmul atinge şi contextul mai larg, specificitatea existenţei localnicilor care muncesc toată vara pentru a se bucura de frig şi ploaie iarna. În special m-a dus cu gândul la personajul Takis, un macho trecut şi vulgar care îl asigură pe nou-venitul Kostis despre "abundenţa de păsărică" care se revarsă vara pe insulă, de-ajuns pentru toată lumea. Evident, realitatea lui - şi a localnicilor celibatari - e complet diferită de ceea ce ajunge să trăiască Kostis, e naturalistă în direcţia grotesc-mizantropică pe care o ia filmul în a doua parte. Takis e hiena care se mulţumeşte cu ce pică după ce s-au hrănit celelalte animale sexuale de pe insulă. După ce corpurile tinere şi atletice s-au curtat şi cuplat, el îşi va alege unul din exemplarele mai bătrâne, cu carnea mai puţin fermă şi ameţită bine cu alcool.

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că bronzul din titlu vine cu mai multe nuanţe şi că ele pot fi citite ideologic. E bronzul perfect al Anei şi al prietenilor ei, necomplexaţi şi fără griji. Apoi e bronzul primarului, şi al celor care locuiesc / lucrează pe insulă, bronzul de tractorist, să-i zicem, mult mai închis şi neuniform. Într-o altă categorie se găseşte lăptosul Kostis, care preferă umbra şi hainele largi. Din (alt) bronz erau făcuţi şi banii în alte vremuri, bronzul e o formă de proprietate. De ce n-ar fi şi pielea frumos bronzată o formă de proprietate? Tinerii libertini ajung la bronzul perfect pe baze economice. Bagajul genetic e important, dar poate fi surmontat: pentru un bronz uniform îţi trebuie timp, iar timpul înseamnă bani. Localnicii nu au bani să se bucure de soarele de august, plajele cu nisip fin şi apa limpede, deşi toate sunt în ograda lor, sunt proprietatea lor.

Tot timpul liber, adică lipsa grijilor materiale, îţi lasă posibilitatea să participi la cultura corpului (care a pornit până la urmă tot de la greci şi idealurile lor de frumuseţe). Un bronz perfect nu are doar valoare în sine, e important suportul pe care îl afişezi. Iar suportul devine monedă de schimb pentru alt bun: sex. Există acea abundenţă, dar nu e pentru toată lumea, iar cei ce au nu se jenează să-şi afişeze luxul în faţa celor ce n-au. Takis se amăgeşte singur, e prizonierul unei culturi care a reificat sexul (l-a transformat în bun de consum), dar în acelaşi timp l-a deificat (l-a ridicat la nişte standarde imposibile pentru marea masă). Takis e un lumpensexual îndoctrinat de produsele suprastructurii: de la pornografie care te asigură că totul e posibil, la comediile romantice care te învaţă să stai în banca ta pentru că ăia frumoşi se combină tot cu ăia frumoşi şi aia urâţi cu ăia urâţi. Privind aşa, Kostis e un soi de protorevoluţionar care s-a ridicat împotriva aristocraţiei sexului, a capitalului genetic, pentru a lua ceea ce i se cuvine cu forţa.

Am apelat la o grilă struţo-marxistă şi am completat de la mine bucăţile lipsă din puzzle, dar Suntan oferă destule indicii pentru această citire subversivă (inclusiv preocupările anterioare ale coscenaristului Syllas Tzoumerkas faţă de problematica socială şi economică). Lipseşte morala în mod evident, filmul nu avea cum să propună făţiş o asemenea abordare şi să se aştepte să fie luat în serios: o ideologie construită coerent plecând de la premisele expuse mai sus ar fi aberantă şi imposibil de apărat. Kostis e până la urmă un tip care o ia razna - simpatic, demn de milă apoi, dar în cele din urmă patologic -, iar tinerii, cu toată cruzimea lor, nu au nici o vină. Exerciţiul subversiv al filmului se desfăşoară la nivel strict intelectual (la fel ca exerciţiul meu de interpretare) şi trebuie apreciat ca atare: pentru efortul de a gândi o poveste mai adânc şi de a stratifica în mod coerent mesaje complementare, de a contextualiza o întâmplare de la rubrica fapt divers cu o nemulţumire societală mai profundă.

Filmul mai poate fi văzut în cadrul TIFF, sâmbătă, 4 iunie 2016, ora 20.30, la Cinema "Mărăşti".
Descarcă programul TIFF 2016 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Şendrea


Alte articole

 Numărându-ne morţii - Note despre Ultima zi, Mihai Brezeanu
 Ultima zi sau fericita întristare, Marian Rădulescu
 Sieranevada şi marea trăncăneală, Marian Rădulescu
 Dreptate - Câini, Alin Vara
 Trageţi un loz! - Două lozuri, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer