Cezar Gheorghe, Silvia Dumitrache: Care este simbolistica titlului?
Rúnar Rúnarsson: Vrăbii este reprezentativ pentru personajul principal, fragil, cântă frumos. Am încercat să caut și alte titluri, dar reveneam mereu la acesta. Am căutat pe internet să văd ce reprezintă vrabia în majoritatea religiilor, în special creștinismul, unde simbolizează tranziția, o poveste a devenirii, inocența.
C.G., S.D.: Ce a stat la baza dezvoltării poveștii?
R.R.: Am vrut să lucrez cu compozitorul meu într-un alt fel decât o făcusem până atunci. Voiam să integrez muzica în poveste, într-un mod semnificativ. Vrăbii este al doilea lungmetraj al meu, înainte am făcut mai multe scurtmetraje și toate erau fie despre generații mai în vârstă, fie despre cele tinere, tematică pe care am dus-o mai departe și în primul meu lungmetraj, Volcano, și acum, în Vrăbii. Îmi place să analizez acea etapă a trecerii spre maturitate, acel moment când un copil devine adult, stadiul intermediar de dezvoltare a personalității.
C.G., S.D.: Ai făcut multe scurtmetraje înainte, acum ești la al doilea lungmetraj. În ce gen te regăsești cel mai bine?
R.R.: Eu respect foarte mult genul scurtmetrajului, este ca un poem sau o povestire. Chiar dacă ai început să scrii romane, asta nu înseamnă că trebuie să încetezi să mai scrii poezii. Este o formă delicată și diferită de a construi o poveste. Am făcut multe scurtmetraje pentru școala de film, dar nu aveam voie să ieșim cu ele pe piață, să participăm la festivaluri.
C.G., S.D.: Prima parte a filmului direcționează acțiunea către o poveste tipică a conflictului între un adolescent și tatăl său. Cum ai ajuns la twist-ul din final?
R.R.: Nu mi-am propus să surprind publicul printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, ci prin lucruri mărunte. Cum ar fi, de pildă, momentul când apare o focă. La prima vedere, este o poveste a devenirii, dar am încercat să dau multe direcții, care să ducă la aceeași poveste. Am lucrat cu un element clasic - întoarcerea acasă, pe care de obicei o întâlnim la personajele în vârstă. Apoi, tema întâlnirii dintre tată și fiu, care duce la o poveste despre iertare și acceptare. Am încercat să țesem toate aceste fire pentru a-l cuprinde pe personajul central, care apare în toate scenele din film.
C.G., S.D.: Există situații reale care au stat la baza construcției filmului?
R.R.: Există multă ficțiune, evident, dar și experiențe trăite și auzite, dar nu pot să spun ce este real și ce nu, pentru că nu ar fi corect față de oamenii care mi-au împărtășit experiențele lor.
C.G., S.D.: Ai intenționat să fie într-un fel o critică a societății islandeze (rurale)?
R.R.: Este o critică a unei părți din societate, nu înseamnă că toată lumea este așa cum apare în film. Dacă faci un film despre gangsteri în New York, nu înseamnă că toți newyorkezii sunt gangsteri. Alcoolismul este, de asemenea, o temă abordată de mine, pentru că este o problemă în Islanda - trei din zece bărbați ajung la dezalcoolizare. De asemenea, masculinitatea, felul învechit de a arăta că ești bărbat, imposibilitatea de a-ți afișa emoțiile. Prin scurtmetrajele mele, am încercat să schimb ceva, numai că am văzut că la ele reacționau tot oameni care îmi împărtășeau opiniile, deci nu reușeam să schimb nimic cu adevărat. Când am făcut scurtmetrajul The Last Farm, a fost prima oară când am pus ceva din sufletul meu și mi-am dat seama că e și asta o modalitate de a ajunge la oameni. Poți să schimbi societatea și prin frumusețe. În acel scurtmetraj, în centru erau un bătrân și soția lui, și mulți oameni mi-au spus, după film, că li s-a făcut dor de bunicii lor și s-au dus să îi viziteze sau că au ridicat telefonul să își sune părinții. Atunci mi-am dat seama că am realizat ceva, am favorizat un contact uman.
C.G., S.D.: De ce ai ales să filmezi pe 16 mm?
R.R.: Mi-a plăcut finețea pe care o aducea imaginii și, în plus, 35-ul era prea scump pentru mine. Semnalul analog apelează la partea emoțională a creierului, pe când semnalul digital, la partea rațională. Așadar, dacă vrei să fii poetic, este forma adecvată.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..