Ca în fiecare an, festivalul ne-a obişnuit cu o selecţie variată, în competiţie intrând filme destul de diferite ca tematică, stilistică şi politică. Filmul care probabil va câştiga Premiul Publicului, aflându-se în acest moment pe primul loc în preferinţele acestuia, este Uşa deschisă (La puerta abierta, Spania, 2016, regia Marina Seresesky). Cu un stil dramatic care aminteşte de cinemaul lui Pedro Almodovar, filmul de debut al Marinei Seresesky spune povestea Rosei (Carmen Machi), o prostituată care a moştenit meseria de la mama ei, Antonia (Terele Pavez). Suferind de demenţă, Antonia crede că este Sara Montiel, fiind o adevărată povară pentru Rosa. În ecuaţie intră Lupita (Asier Etxeandia), un bărbat travestit care se află mereu în compania celor două femei. Viaţa în blocul populat în mare parte de prostituate e tulburată atunci când una dintre acestea moare şi lasă în urma ei o fetiţă de 5 ani. Lyuba ajunge în grija Rosei şi a Antoniei, cu care aceasta dezvoltă o legătură emoţională puternică. Poliţia investighează cazul, însă Antonia refuză să o lase pe fetiţă în grija statului. Atuul cel mai mare al filmului este dialogul bine scris, plin de umor şi jocul în stilul melodramatic almodovarian care lasă publicul cu un gust dulce-amar. Uşa deschisă este o dramă care vorbeşte despre realităţile dure cu care se confruntă marginalii, filmul trasând cele mai puternice statement-uri sociale prin totala lipsă de încredere pe care Rosa, Lupita şi Antonia o au în Poliţie şi în autorităţi.
Unul dintre debuturile cu adevărat uimitoare din competiţia TIFF 2016 este Sete (Bulgaria, 2015) regizat de Svetla Tsotsorkova. Fiecare cadru pare a fi construit de o mână regizorală foarte sigură, o senzaţie pe care am avut-o încă din prima secvenţă a filmului, în care un adolescent aleargă pe un drum de ţară. Băiatul locuieşte în vârful unui deal, împreună cu părinţii săi. Personajele nu sunt numite în film. Mama spală cearşafuri pentru hotelurile din oraş, însă apa se închide constant din cauza secetei. Familia îi angajează un bărbat şi pe fiica adolescentă a acestuia pentru a găsi apă şi a construi un puţ pentru uzul zilnic. Fata e un adevărat pericol, reuşind să-i intre sub piele fiului, vizibil atras de aceasta. Nici un eveniment major nu se întâmplă în film. Regizoarea Svetla Tsotsorkova este în special interesată să construiască psihologiile şi caracterele personajelor, urmărind cehovian modul în care oamenii se schimbă aproape imperceptibil, dar irevocabil. Sete este unul dintre cele mai interesante filme despre adolescenţă din ultima vreme.
Unul dintre filmele aşteptate ale competiţiei a fost Shelley, producţia daneză în care a jucat Cosmina Stratan. După interpretarea memorabilă din După dealuri al lui Cristian Mungiu, e firesc ca orice rol interpretat de tânăra actriţă româncă să fie aşteptat cu nerăbdare. Din păcate, filmul horror al lui Ali Abbasi a fost o mare dezamăgire, nereuşind să profite de disponibilitatea dramatică a Cosminei Stratan. "Elena, o tânără româncă, ajunge în provincia daneză pentru a lucra ca menajeră pentru Louise şi soţul ei Kasper. Devastată pentru că nu poate rămâne însărcinată, Louise îi oferă Elenei o sumă generoasă pentru a fi mamă surogat. Sarcina Elenei va aduce fericire în casa cuplului, dar numai pentru scurt timp: halucinaţii bizare şi senzaţii insuportabile o vor convinge pe Elena că ceva înfiorător se întâmplă..." (tiff.ro). Cam aşa sună sinopsisul filmului. Regizorul Ali Abbasi a declarat la sesiunea de Q&A că a avut ideea filmului după ce a citit în presă despre femeile care devin mame surogat. Însă cred că un subiect de o asemenea complexitate putea fi tratat într-un mod mult mai creativ şi mai provocator pentru ideea de maternitate decât alegerea filmului de gen. Shelley face ceea ce ar trebui să facă un horror, însă este, prin schematismul şi modul rudimentar în care îşi tratează tema, unul dintre cele mai slabe filme din competiţie.
Un loc la umbră (Franţa, 2015) este filmul cu cele mai pronunţate accente politice din cadrul competiţiei. Având în spate o lungă tradiţie a filmului francez angajat, De l'ombre il y a aduce pe ecran povestea travestitului Ben, un francez care lucrează într-un bar/ bordel, unde toată lumea îl ştie pe numele de Mirinda. După ce prietenul şi colegul său de cameră este omorât, întâlnirea cu o fetiţă (vândută pentru prostituţie de propriii părinţi) îl duce în Cambodgia. Un loc la umbră este un titlu cât se poate de inspirat. Toate personajele din acest film se confruntă cu sărăcia, dependenţa de droguri, criminalitatea, într-o ţară în care prostituţia infantilă este la ordinea zilei. Mirinda ajunge în Cambodgia pentru a-i căuta pe părinţii fetiţei, însă aici se confruntă cu trauma memoriei recente. Suntem, până la urmă, în ţara piramidelor de capete şi a khmehrilor roşii conduşi de Pol Pot, care şi-a exterminat aproape o treime din populaţie. Unul dintre planurile narative paralele ale filmului tratează vînătoarea unei franţuzoaice care lucrează pentru Naţiunule Unite şi care încearcă să obţină arestarea şi condamnarea unuia dintre cei mai sângeroşi lideri ai khmerilor roşii. Prin modul necompromiţător în care alege să vorbească despre problemele unei societăţi cambodgiene ruinate, Un loc la umbră este unul dintre filmele sociale care te fac să îngheţi privind ecranul de cinema.
Cel mai exotic film din competiţia internaţională este Tanna (Australia, Vanuatu, 2015), regizat de Bentley Dean şi de Martin Butler. Realizat cu membrii triburilor care populează insula Tanna din Pacificul de Sud, filmul celor doi este un adevărat document antropologic, vorbind despre viaţa unora dintre ultimele triburi tradiţionale din zonă. Proiectul este original nu numai prin faptul că aduce pe ecran o cultură şi o civilizaţie pe cale de dispariţie, ci şi pentru că sălbaticii deveniţi actori nu au văzut niciodată un film, izolarea în care aceştia trăiesc prevenind o expunere la orice formă artistică modernă. Filmul poate fi descris ca un fel de Romeo şi Julieta cu triburi filmat în junglă. Wawa se îndrăgosteşte de Dain, nepotul şefului de trib. Dar când un război cu un trib rival ameninţă buna convieţuire, Wawa este promisă fiului şefului tribului inamic ca parte a unui tratat de pace. Tinerii iubiţi fug, dar sunt urmăriţi de războinici inamici hotărâţi să îi ucidă. La secţiunea de Q&A, Bentley Dean a mărturisit faptul că scenariul filmului este inspirat de o poveste adevărată pe care a auzit-o atunci când a locuit timp de 8 luni în comunitatea Tanna. Deşi pelicula se afirmă prin frumuseţea copleşitoare a cadrelor filmate într-un spaţiu natural neexploatat de om, unul dintre punctele slabe ale filmului este introducerea în dialogul dintre aborigeni a unor idei cu un pronunţat accent occidental. Dar autenticitatea pe care Tanna o pierde prin dialogurile improvizate este recâştigată prin dinamismul filmării şi prin imaginea de excepţie.
În ceea ce mă priveşte, cel mai bun film din competiţia internaţională este Vrăbii (Islanda, Danemarca, Croaţia, 2015) regizat de islandezul Runar Runarsson. Cu o structură de bildungsroman, cel de-al doilea lungmetraj al islandezului se afirmă printr-o regie, scenaristică şi interpretare ireproşabile. Izgonit din propriul "cuib", adolescentul Ari e obligat să trăiască, departe de Reykjavik, împreună cu tatăl său, Gunnar, în peninsula izolată Westfjords. Întors în casa copilăriei după o absenţă de şase ani, Ari se simte dezrădăcinat, sentimentul lipsei de apartenenţă accentuând conflictul din ce în ce mai violent cu tatăl alcoolic. Numai că Ari o reîntâlneşte pe Lara, veche prietenă din copilărie, de care se simte atras şi pe care reuşeşte până la urmă să o cucerească. Ceea ce urmează este o răsturnare de situaţie incredibilă. După ce filmul construieşte o intrigă falsă, dezvoltându-se pe linia normală a unei coming of age story, cu obişnuitele conflicte între tată şi fiu şi cu teribilismul vrstei, acţiunea virează către o zonă din ce în ce mai îndepărtată de normalitate, explorând distorsiunile perverse ale dorinţei sexuale şi experienţele traumatice. Nu voi dezvălui răsturnarea genială de situaţie de la sfârşitul filmului. Rămâne ca publicul să meargă la proiecţia din cadrul restrospectivei TIFF de la Bucureşti pentru a se convinge şi singur. Juriul TIFF ar face o mare greşeală dacă ar exclude filmul lui Runar Runarsson din palmaresul festivalului. Un lucru este sigur, tânărul regizor islandez promite în următorii ani o filmografie pe care o vom aştepta cu nerăbdare.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..