Invitaţii conferinţei sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).
Ilene Feldman (LBI Entertainment) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi agenţi din Statele Unite, cu nume ca Ryan Gosling, Colin Farrell, Terrence Malick, Yorgos Lanthimos, Jude Law, Lily Collins, Dave Matthews sau Amat Escalante în portofoliu. În trecut, i-a reprezentat pe Angelina Jolie, Brian Cox sau Chris Isaak, iar la începutul carierei, în anii '80, a semnat contracte cu actori necunoscuţi la acea vreme, cum ar fi Nicholas Cage sau Johnny Depp. A avut propria agenţie timp de 19 ani.
Director de casting cu 30 de ani de experienţă, Avy Kaufman a colaborat cu regizori celebri precum Ang Lee, Robert Redford, Steven Spielberg, Ridley Scott, Wong Kar-wai, Lars von Trier şi a semnat castingul pentru mai mult de 150 de producţii, printre care Life of Pi (2012), Lincoln (2012), Shame (2011), American Gangster (2007), Brokeback Mountain (2005) sau The Sixth Sense (1999). În 2005, a primit trofeul Hollywood Casting Director of the Year la Hollywood Film Festival, iar în 2008 a câştigat Premiul Emmy pentru pilotul serialului Damages.
Richard Cook este unul dintre fondatorii agenţiei irlandeze The Lisa Richards Agency, creată în 1989 ca agenţie de reprezentare în teatru şi devenită între timp una dintre cele mai importante din Europa. În 27 de ani, agenţia s-a extins şi la Londra şi reprezintă actori, comedianţi, scenarişti, regizori, designeri, compozitori, prezentatori. În portofoliu, alături de actori precum Cillian Murphy, Aidan Turner şi Pierce Brosnan, se află şi Vlad Ivanov. Richard Cook este şi directorul artistic al Subtitle Film Fest, precum şi fondatorul Cat Laughs Comedy Festival în Kilkenny, Irlanda, unul dintre cele mai importante festivaluri de comedie.
Georg Georgi vine din Berlin şi este fondatorul Das Imperium, o agenţie care reprezintă numeroşi actori europeni, printre şi Cosmina Stratan, premiată la Cannes 2012 pentru rolul din După dealuri, de Cristian Mungiu. Este, totodată, unul dintre fondatorii Tryangle Inspiration Pictures GmbH, o casă de producţie de conţinut transmedia & branded entertainment pentru filme şi seriale.
Managing Talents se adresează actorilor, regizorilor, directorilor de casting, distribuitorilor, producătorilor, studenţilor de la facultăţile de profil, jurnaliştilor, cinefililor. Conferinţa îşi propune să contribuie la formarea unei generaţii de specialişti capabili să se adapteze cu uşurinţă la ritmul de lucru şi practicile internaţionale, să-i informeze pe tinerii actori şi regizori despre ce înseamnă talent management, să le ofere contextul unor întâlniri şi potenţiale colaborări cu reprezentanţii străini.
Intrarea la eveniment se va face pe baza unui bilet de 50 de lei. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul www.eventbook.ro şi la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco începând cu data de 8 septembrie 2016.
Vor beneficia de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, studenţii facultăţilor de profil, actorii, regizorii şi directorii de casting care se înscriu până la data de 14 octombrie 2016, completând formularul de înscriere de pe filmedefestival.ro/2016/managing-talents/.
Conferinţa Managing Talents este prezentată de BRD Groupe Société Générale.
***
Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, Les Films de Cannes à Bucarest revine între 14 şi 23 octombrie 2016, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar ediţii speciale vor avea loc la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Ediţia a şaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti - ARCUB, în cadrul Programului cultural "Bucureşti - Oraşul in-vizibil" 2016, Institutul Cultural Român şi Goethe Institut.
Les Films de Cannes à Cluj-Napoca (14-16 octombrie 2016) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca şi susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Ediţia de Timişoara (21-22 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara. Ediţia din Iaşi este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.
Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, ViTo FILM, InterCom Film, microFILM, RoImage.
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiţie al evenimentului.
Susţinut de: BRD Groupe Société Générale // Maşina oficială a festivalului este BMW.
Cu sprijinul: Groupama Asigurări, Silva // Parteneri: Hotel Mercure, S.E.R.V.E, UPS
***
Detalii: www.filmedefestival.ro.
Ne puteţi urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2016 aici..